Într-o Europă aparţinând Uniunii Europene graniţele se modifică greu şi doar în momente istorice, precum a fost destrămarea imperiul comunist din estul Europei. De aceea, statele moderne folosesc metode de soft power pentru a controla alte state. Dependenţa economică, exportul de canale de televiziune şi programe de entertainment sau chiar câştigarea loialităţii populaţiei necesită timp dar pot fi la fel de eficiente în controlul unui teritoriu precum armele convenţionale. Într-un interviu publicat pe siteul adevarul.ro profesorul Marius Văcărelu vorbeşte despre diplomaţie culturală menţionând că mai întâi are loc atragerea intelectualilor unei ţări şi apoi aceştia propagă mesajul mai departe în toate straturile societăţii.

România nu a fost nevoită să atragă elitele culturale din Republica Moldova pentru că începând cu a doua jumătate a anilor 1980 erudiţii Republicii Moldova au deschis uşa influenţei culturale din România. În 1988 când sfârşitul Uniunii Sovietice nu fusese încă anticipat şi când economia şi prestigiul României erau afectate semnificativ, intelectuali precum Gheorghe Ghimpu, Ion Ungureanu, Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu, Grigore Vieru şi mulţi alţii şi-au riscat viaţa şi au readus în legalitate termeni precum limba română şi popor român. Ei au produs entuziasmul generalizat care a dus la crearea Podului de Flori unde într-o singură zi au trecut Prutul mai bine de 1 milion de persoane.

România şi Republica Moldova au ratat un moment istoric când unirea ar fi fost posibilă. La scurt timp a izbucnit războiul civil în Republica Moldova care a schimbat categoric interesul opiniei publice. Drept consecinţă, în 1994 mai bine de 90% dintre participanţii la referendumul organizat în Republica Moldova s-au exprimat în favoarea menţinerii ca stat independent.

Republica Moldova de astăzi este mai aproape de România ca niciodată în istoria ei post-sovietică.

Totuşi, interesul României pentru românii din Republica Moldova a rămas constant. Mihai Răzvan Ungureanu declara în timpul mandatului său de ministru de Externe că România nu are niciun plan pe termen scurt sau mediu de unire cu Moldova. Dar fostul ministru nu a exclus varianta unui plan pe termen lung. Iar România investeşte constant în tinerele generaţii de peste Prut. În ultimii 20 de ani, România a trimis sute de mii de volume în limba română creând un fond de carte consistent. A acordat între 3000 şi 5000 de burse anual pentru tinerii basarabeni ceea ce reprezintă între 10% şi 30% din numărul total al absolvenţilor de liceu din Republica Moldova. Prima generaţie de tineri educaţi în România este deja reprezentată la nivelul înalt în Republica Moldova prin actualul primar al Chişinăului Dorin Chirtoacă, fostul prim-ministru Vlad Filat sau deputatul PL Valeriu Munteanu. Legislaţia cu privire la redobândirea cetăţeniei a fost simplificată oferind posibilitatea oricărui român din Republica Moldova să obţină paşaportul românesc.

Republica Moldova de astăzi este mai aproape de România ca niciodată în istoria ei post-sovietică. În 2012, au avut loc numeroase marşuri pentru unirea cu România. Iniţiatorii au organizat marşuri şi la Cahul şi Bălţi, oraşe unde România este încă privită cu reticenţă. Tot în 2012, PNL din Republica Moldova a reuşit să-şi înscrie noul statut care menţionează că partidul “pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România”. Totodată, au apărut numeroase organizaţii neguvernamentale care promovează un discurs pro-românesc. Majoritatea sunt neafiliate politic şi sunt sprijinite de tineri atât din Republica Moldova cât şi din România. În plus, peste 300.000 de români basarabeni au şi paşaport românesc ceea ce înseamnă 10% din populaţia Republicii Moldova.

Dar planul României pe termen lung poate fi modificat cu uşurinţă într-un plan pe termen mediu. Cu excepţia unor încercări modeste de spargere a monopolului limbii ruse din mass-media, televiziunile româneşti lipsesc de pe piaţa moldovenească. La fel cum şi companiile de publicitate sunt slab reprezentate. Federaţiile sportive din România ar putea cu uşurinţă să creeze parteneriate cu federaţiile omonime din Republica Moldova şi să permită echipelor moldoveneşti să participe în competiţiile din România. Nu în ultimul rând, România se poate implica politic în Republica Moldova datorită numărului mare de cetăţeni români. Republica Moldova ar putea fi împărţită în colegii electorale asemănătoare cu cele din România iar numărul trimişilor în Parlamentul României ar fi acelaşi cu cel al unui partid de mărimea UDMR. În felul acesta interesul pentru românii din Republica Moldova va creşte şi totodată România nu va mai avea imaginea diabolică creată de propaganda sovietică.

Valentin Ştefan – MA în Studii Ruse şi Est Europe UNC Chapel Hill, intern Foreign Policy România