A deschis astfel o ofensivă preventivă, folosind avantajele conferite de tulburarea extremă a apelor de la graniţa ce desparte Rusia de teritoriile UE/NATO, exact înainte ca şefii de state şi guverne din Europa să ajungă la Sibiu pentru a discuta proiectul a ce ar urma să fie viitoarea construcţie comună.

Vladimir Vladimirovici le transmite un mesaj absolut lipsit de ambiguitate, anunţând că, de ce nu, dacă circumstanţele o vor cere, este gata să meargă foarte departe în asumarea tuturor consecinţelor demersului pe care mi-am permis să-l denumesc "Chestiunea Paşapoartelor". Este poate chinesenţa, acum, a unui proces început de ruşi demult, imediat după destrămarea URSS, pentru a construi ce trebuia să fie coloana vertebrală a viitoarei mari operaţiuni politico-ideologice de redefinire naţională.

Totul s-a bazat pe enunţul principiului fundamental: Rusia post-URSS trebuia să recupereze tipul de identitate imperială spunând tuturor ruşilor (ruşilor de pretutindeni şi nu doar celor care rămăseseră pe teritoriul Federaţiei) că Mama Rusie nu-i uită. Dimpotrivă, se va lupta să recupereze tot ce părea pierdut, extinzând, treptat şi sigur, toate garanţiile constituţionale către toţi etnicii ruşi, oricunde ar trăi ei în această lume. Desigur, operaţiune în cercuri concentrice, începând cu ce era cel mai la îndemână, arcul de cerc al fostelor republici sovietice şi, în primul rând, Ucraina.

Planificatorii occidentali înţeleg de-abia acum că "recuperarea" rusă nu priveşte în primul rând zona militară, de securitate, economică sau relaţionare cu vechile pieţe tradiţionale de influenţă. Cea mai importantă dimensiune este - şi asta dă întreaga valoare a demersului de acum-  cea identitară care înseamnă, pentru strategii Kremlinului, repunerea pieselor exact din punctul unde se ajunsese în momentul ruperii sistemului sovietic,  încercând răsturnarea sensului jocului istoriei. Nu uitaţi că pentru Putin, dizolvarea URSS a reprezentat şi încă mai reprezentă "cea mai mare catastrofă politică a secolului XX...cine nu regretă URSS înseamnă că nu are suflet".

Tehnica recuperării identităţii naţionale devine, din punctul meu de vedere, cea mai mare operaţiune ofensivă activă din cadrul noului tip de război hibrid, obiectivul strategic fiind restaurarea încrederii ruşilor în singura lor mare valoare care a străbătut secolele şi a cărei soliditate a fost testată în marile războaie purtate de mujikul rus: Mama Rusie ca entitate aproape religioasă, foarte aproape de sensul pe care-l acordau odinioară primii teoreticieni romantici ai pan-slavismului şi pe care acum, în cu totul alte condiţii şi folosind un limbaj adaptat secolului XXI, îl formalizează doctrinele lui Dughin şi Gherasimov.

Oferta rusească de acum privind înlesnirea obţinerii de cetăţenie pentru ruşii din cele două republici separatiste ucrainiene este mai puţin un avertisment pentru noul preşedinte ucrainian care oricum ştie că locuitorii din Donbas sunt arondaţi Moscovei. Este - şi asta au înţeles în fine, foarte târziu, liderii europeni - un mesaj foarte sumar ambalat în poleiala unei uimiri ingenue adresat liderilor care discută viitorul Europei. Spunându-le că de ce se miră acum de gestul rusesc atâta timp cât n-au schiţat nici un fel de protest în cazuri similare : "Este straniu. Buletinele de identitate acordă Ungaria, România. Am o întrebare. Cu ce ruşii care locuiesc în Ucraina sunt mai răi decât ungurii şi românii?".

În opinia mea, avertismentul conţinut în acest mesaj a fost acum înţeles la justa valoare de cei de la Bruxelles, tocmai fiidcă se referă la o mişcare de perspectivă cu consecinţe enorme dacă i se va permite extinderea şi folosirea sa ca precedent.

Mai precis, Putin evocă, în subtext, posibilitatea (aş spune chiar probabilitatea" ca "arma paşapoartelor", implicit a acordării de cetăţenie, să poată fi folosită pe viitor ca precursor sau catalizator al unor situaţii conflictuale între state care ar dori recuperarea unor teritorii, exact pe calea deschisă de Rusia prin experimentul Crimeea. În plus, cu delicateţea carcateristcă politicii de la Kremlin, ucrainienii sunt avertizaţi că paşapoarte pot da ungurii populaţiei din TransCarpathia şi românii  pentru membrii comunităţilor din zona Cernăuţi, spre exemplu. Exact aşa cum, dacă şi când va fi cazul, trecând de data asta la lucruri serioase, ar putea face Rusia în cazul comunităţilor rusofone din Lituania, sau din Osetia sau...lista poate fi oricând exitinsă. Căci, nu-i aşa, orice stat poate da drumul unei asemenea politici de "reasimilare", aruncând în aer întreg proiectul Europei Unite.

De-abia acum, în aceste condiţii de tensiune de acum, în momentul unei ridicări în forţă a tuturor tipurilor de extremism, a generalizării mesajelor de ură, se vede valoarea unuia dintre cele mai mari eşecuri care au marcat aventura europeană. Poate vă amintiţi de momentul în care în Parlamentul European se dezătea intens problema conceptului de "cetăţenie europeană", asociată evident unui paşaport unic european. Ideea sabotată profesionist, odată cu intenţia de proclamare a unor rădăcini comune iudeo-creştine ale Europei. Au căzut toate în momentul în care proiectul Tratatului Constituţional nu a trecut de votul cetăţenilor francezi.

Acum, foarte probabil, poate începe un drum al regresiei pe modelul izolării americane, cu naţiuni care se vor închide treptat între propriile frontiere, speriate de valul de migraţie externă cu mult depăşit de fluxul enorm de disperaţi plecaţi din ţările estului, multe milioane din România, în căutare de locuri de muncă. Nu frontierele, nu barierele de orice fel vor deveni arma politică a naţionaliştilor suveranişti, ci redefinirea severă a condiţiilor de acordare a naţionalităţii asociată din ce în ce mai mult, aşa cum veţi vedea, cu dreptul de a accesa piaţa muncii.

De cealaltă parte, veţi auzi chemarea liderilor europeni la realizarea visului european în condiţiile unor politici de tip nou, enumerate la modul teoretic în foarte interesantul Document final de poziţie care va fi adoptat la Sibiu. Vi-l prezint în detali în zilele viitoare. Dar întrebarea esenţială nu este nicidecum legată de valoarea documentului în cauză, ci de calitatea, puterea, credibilitatea, determinarea şi capacitatea relaţională de joc strategic a viitorului lider european care va prelua întregul joc.

Va continua oare confruntarea de acum sau, dimpotrivă, chestiunea paşapoartelor va rămâne un simplu avertisment, episod integrat într-un alt raţionament, cel care ar contrabalansa raţionamentul antinomic, inversând motoarele şi inaugurând un posibil dialog cu instituţiile europene? Să vedem cum se vor repartriza aceste funcţii şi ponderea decisă de lideri. De-abia după aceea va începe discuţia de profunzime cu binomul de putere ruso-chinez. Este un scenariu, nu imposibil, cu dezvoltări chiar plauzibile, dar, după cum ştiţi, politica este un asamblaj de posibilităţi imposibile, căci in această cauză lucrurile merg câteodată aiurea.

Dar, cine ştie, aşa cum se aude acum de la surse discrete din anumite capitale, s-ar putea ca o anumită conjunctură stelară să ne fie favorabilă şi să ni se deschidă o fereastră spre un orizont mai senin. Numai că, fereastră fiind, cineva de la noi ar trebui: 1. să vrea să se uite într-acolo 2.să vrea s-o şi deschidă. Între timp, se redefinesc hărţile, cu noi pe-acolo pe undeva, ducând cu stoicism tot ce ne e scris.