"Mă aşteptam să fie mai multă lume, dar, adevărul e că nu prea a fost iubită de oameni. Deşi a făcut mult bine tării."

Asta imi mărturiseşte, cu un pic de regret în glas, doamna de lângă mine, cu care am intrat în vorbă din întâmplare, prezente amândouă, alături de mii de alţi oameni, la funeraliile ”Doamnei de Fier”. 

Şi, de ce să nu recunosc, mă aşteptam şi eu ca mulţimea să fie mai numeroasă. Foarte mulţi dintre cei prezenţi sunt turişti curioşi. Curioasă am fost şi eu deci m-am pornit dis de dimineaţă spre Palatul Westminster, dacă tot m-a prins istoria la Londra.

E încă devreme, aşa că nu e foarte multă lume. Şi nici nu va fi pentru că cei mai mulţi au mers direct la Catedrala St Paul. La Parlament sunt mai mulţi poliţişti si jurnalişti decât admiratori. Cortegiul iese în linişte din biserică, dispare rapid şi odată cu el şi oamenii care au venit să îşi exprime respectul şi suportul.

La St Paul mulţimea e ceva mai numeroasă. Cu greu reuşesc să ajung în faţa catedralei, e dificil să zăreşti ceva peste capete, camere şi telefoane. Fiecare s-a grăbit să prindă loc cât mai în faţă, spre intrarea in biserică, sau măcar lângă gardurile de ordine.

"E pierdere de vreme, mai bine mă uitam la televizor." Are dreptate domnul elegant ce părea a fi în pauza de masă, însă, imediat ce sicriul intră în biserică, drumul printre admiratori, curioşi şi protestatari pare ceva mai accesibil.

"Thatcher a fost începutul sfârşitului"

"Şi care e mă rog moştenirea ei?" "A fost o femeie extraordinară!" "Thatcher a fost începutul sfârşitului". Şi atunci de ce aţi venit, îl întreabă reporterul. "Lucrez în zonă, eram pe aici." "Dacă nu era ea, Marea Britanie nu era ce e astăzi". "E penibil să vii să protestezi la o înmormântare." "Nu am fost de acord cu tot ce a făcut sau zis, dar a făcut multe pentru ţara asta." "Am venit din respect."

Fragmente de discursuri, interviuri, conversaţii, aplauze. Calme, respectuoase.

Soţul meu mi-a spus că venerează pământul pe care a călcat Margaret Thatcher, îmi spune aceeaşi doamnă care menţionase că se aştepta ca mai mulţi englezi să o conducă pe prima femeie premier pe ultimul drum.

De ce?, întreb.

Pentru că ne-a redat mândria de a fi britanici! Ştii, am fost un mare imperiu, însă după război...puf. Ea a ridicat din nou Marea Britanie.

La funeraliile lui Thatcher după cele ale lui Churchill, din 1965

Am fost şi la înmormântarea lui Churchill. Am stat, cu mama mea, patru ore la rând ca să intrăm la Westminster. Şi era atât de frig!

Aţi stat patru ore în frig?

Da, era Churchill!

Am venit şi la catedrală. Toate clădirile erau negre, după război, strada era plină de soldaţi şi poliţişti. Şi erau atât de mulţi oameni! Şi pe vremea aia nu erau turişti, erau toţi englezi. Dar alea au fost funeralii de stat...

State funeral of Winston Churchill

(funeraliile lui Winston Churchill, 1965)

Peste drum apare un bărbat cu o pancartă pe care scrie Boo şi Wrong (greşit). Imediat mulţimea reacţionează. Ridicaţi-l! Să-ţi fie ruşine!

Numai că poliţiştii nu au ce-i face, omul are dreptul să protesteze şi o face în linişte. O tânără pune o revistă în faţa Boo-ului. Lumea o aplaudă. La insistenţele publicului bărbatul e luat la întrebări de poliţişti. Şi apoi e lăsat în pace, e dreptul lui să fie acolo.

Bat clopotele. "Gata, s-a terminat, ies." Numai că maşinile nu pleacă pe traseul pe care au venit. ”Nu mai trec pe aici?”, întreabă dezamăgită o doamnă. Poliţistul îi răspunde că nu, au schimbat traseul, probabil din motive de securitate. ”Şi de ce nu ne-aţi spus şi nouă?”, îi reproşează un domn, adăugând supărat: ”Am stat două ore aici degeaba”.

”Ştiţi că s-a terminat, nu? le spune un poliţist unor doamne în vârstă ce încă stăteau după gardul de fier când toată lumea îşi vedea de drum. ”Ştim, dar am zis că poate cine ştie, poate trec totuşi pe aici, aveam nişte flori”.

O doamnă strânge la piept o poză cu baroneasa Thatcher. Atrage evident privirile tuturor şi e bucuroasă să stea de vorbă cu ziariştii cărora le mărturiseşte, mândră, că a cunoscut-o personal pe ”Doamna de Fier”. "Era o femeie de o eleganţă aparte."

Londra a fost astăzi împânzită de poliţişti. La metrou, un căţel, care dacă nu ar fi fost condus de lesă de un om al legii, ai fi zis că e la plimbare, miroase peronul dintr-un capăt în altul, se plimbă deci în interes de seviciu. O siluetă neagră ne analizează de pe Palatul Parlamentului. Altele de după geamuri, altele din turnurile clădirii. La fel şi la St Paul. De pe blocuri, din elicopter.

Cu siguranţă măsurile de securitate au fost dintre cele mai stricte şi cel mai probabil vigilenţa a crescut după tragedia de la Boston. Se pare că peste 4 000 de polişti au fost astăzi pe străzile Londrei. 

Lucru care i-a nemulţumit pe mulţi deoarece securitatea costă. Se vehiculează suma de 10 milioane de lire, oficial însă nimeni nu a dat publicităţii cifrele exacte. Probabil că discuţiile despre bani, ceremonie, moştenire lăsată ţării vor continua. Şi nu doar mâine sau poimâine, ci mult timp de acum încolo.