Theresa May anunţă că nu va rămâne în post în următoarea fază a Brexitului

Theresa May
anunţă că nu va rămâne în post în următoarea fază a Brexitului

Theresa May FOTO Arhivă

Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri că nu va rămâne în post în următoarea fază a Brexitului, relatează BBC News.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parlamentarul conservator James Cartlidge a declarat pentru BBC că Theresa May le-a vorbit colegilor săi din cadrul Comitetului 1922 despre viitorul său.

Ea a spus că vrea un transfer ordonat al puterii unui nou premier conservator.

Ea le-a transmis parlamentarilor conservatori că le-a auzit mesajul.

Nu a precizat o dată a plecării sale, dar a subliniat că va demisiona înainte de negocierea relaţiei viitoare a Regatului Unit cu Uniunea Europeană.

„Din ce-mi amintesc, ea a spus că nu va rămâne în post în următoarea fază a negocierilor, ceea ce ar presupune că, după adoptarea acordului (Brexitului), ea ar urma să lase pe altcineva“ în post, a declarat el.

Un jurnalist de la Huffington Post a citat de asemenea un ales conservator potrivit căruia Theresa May i-a informat pe colegii săi că va demisiona după ce Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană, scrie Reuters.

Guvernul britanic a confirmat ulterior, în mod oficial, că Theresa May va demisiona după ratificarea tratatului retragerii din Uniunea Europeană şi înaintea deschiderii negocierilor cu privire la viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Uniunea, relatează BBC News.

„Aceasta este o perioadă de încercare pentru ţara noastră şi partidul nostru“, a declarat şefa Guvernului în faţa membrilor grupului parlamentar al Partidului său Conservator (Comitetul 1922).

„Aproape am reuşit. Suntem deja pregătiţi să deschidem un nou capitol şi să construim acest viitor strălucit împreună. Dar, înainte să facem asta, trebuie să terminăm ceea ce facem acum“, a continuat premierul britanic.

„Am auzit foarte clar spiritul parlamentarilor din partid. Ştiu că există dorinţa unei noi abordări - şi a unei noi conduceri - în a doua fază a negocierilor Brexitului, şi nu voi sta în calea acestui lucru“, a adăugat May.

„Ştiu că unele persoane sunt îngrijorate că dacă votaţi acrodul retragerii eu am să iau acest lucru drept un mandat şi să mă precipit în faza a doua fără dezbaterea pe care trebuie să o avem. Nu o voi face - aud ceea ce spuneţi“, a spus ea.

„Însă trebuie să trecem acordul (în Parlament) şi să realizăm Brexitul“, a subliniat May.

Parlamentari din opoziţie au reacţionat faţă de aceste declaraţii.

Parlamentara laburistă Jo Stevens a denunţat anunţul Theresei May drept „mita supremă“ pe care o dă partidului său.

Anna Soubry, o fostă parlamentară conservatoare, care face parte din februarie din Grupul Independent, a denunţat un gest „ruşinos“.

Alegeri în Partidul Conservator în vederea desemnării noului lider al formaţiunii ar putea avea loc undeva în mai, estimează Laura Kuenssberg de la BBC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările