Ultimele alegeri locale din R. Moldova ridică mai multe semne de întrebare. Nu în privinţa legalităţii lor, pentru că toată lumea recunoaşte că aceste alegeri au fost democratice şi libere, fără presiuni din partea structurilor de forţă şi cu acces liber la televiziuni. Întrebările referitoare la aceste alegeri trebuie să fie despre campania electorală, pentru a înţelege succesul lui Ion Ceban. Mai bine zis, pentru a înţelege eşecul lui Andrei Năstase.

Eşecul lui Andrei Năstase pune presiune pe premierul Maia Sandu în raport cu preşedintele Igor Dodon

Rezultatul alegerilor locale, mai ales câştigarea de către PSRM a Primăriei Chişinăului, schimbă raportul de forţe dintre primul-ministru Maia Sandu şi preşedintele Igor Dodon. Ultimul jubilează. Dacă Duminică la prânz ameninţa cu ruperea coaliţiei şi debarcarea guvernului Maia Sandu, seara, după primele rezultate, care indicau victoria lui Ion Ceban, Igor Dodon a schimbat tonul, afirmând că susţine guvernul! Ba chiar a indicat noua direcţie a colaborării: „Mâine-pomâine vom avea discuţii în echipă şi vom veni cu propuneri pentru partenerii de coaliţie”. Maia Sandu este sub o presiune enormă acum, pentru că socialiştii au un argument în plus: deţin Primăria Chişinăului.

PSRM va cere câteva posturi în guvern, fie prin schimbarea unor miniştri, fie prin împărţirea unor ministere. Sunt voci în partid care cer ca să fie şi ei vizibili la guvernare, deşi Igor Dodon ar fi vrut ca decontarea erodării determinate de guvernare să rămână doar pe seama blocului ACUM şi a Maiei Sandu. PSRM va prelua ministere fără greutate în decontul electoral, dar care să scoată în evidenţă capacitatea de guvernare a socialiştilor.

Apoi, Igor Dodon va pune presiune pe Maia Sandu pe politica externă, pentru a satisface cerinţele Rusiei. Nu degeaba a fost amânată vizita premierului la Moscova, au fost aşteptate rezultatele alegerilor locale. Victoria lui Ion Ceban permite avansarea unor scenarii optimiste pentru câştigarea preşedinţiei anul viitor. Există două variante: Igor Dodon câştigă al doilea mandat sau Ion Ceban îl debarcă de la conducerea de facto a PSRM şi devine el însuşi preşedinte al R. Moldova. Ion Ceban devine un vector de putere în PSRM şi o ofertă tentantă pentru Moscova, nemulţumită de compromisurile pe care Igor Dodon le-a făcut în ultima vreme Occidentului. În aceste condiţii, pentru a-şi securiza şansele la al doilea mandat, Igor Dodon va ceda cerinţelor Rusiei. Declaraţia ambasadorului Rusiei la Chişinău pentru statutul limbii ruse în R. Moldova de zilele trecute a fost doar o divagaţie pentru a agita spiritele în plină campanie electorală, cu rolul de a evalua (in)capacitatea de reacţie a unioniştilor. Miza adevărată este statutul Transnistriei. Din momentul în care Transnistria este reintegrată în R. Moldova şi populaţia de acolo participă efectiv (nu doar prin turism electoral) la alegerea Parlamentului, ponderea partidelor pro-ruse în legislativul de la Chişinău va creşte semnificativ, având lejer o majoritate permanentă. Adică Rusia va controla R. Moldova cu instrumentele democraţiei occidentale; cu o majoritate pro-rusă în Parlament, un guvern pro-rus va lua întodeauna deciziile dictate de Moscova. În urmă cu câteva săptămâni s-a depăşit o situaţie de criză la Bratislava în cadrul negocierilor patronate de OSCE, când echipa lui I. Dodon intenţiona să impună semnarea unor documente stabilite cu Moscova. Rusia poate pune acum şi mai mare presiune pe Igor Dodon, iar cea care va trebui să găsească o soluţie de compromis este Maia Sandu.

Dar cea mai mare pierdere pentru Maia Sandu va fi la Procuratura Generală. A sperat şi s-a străduit ca viitorul Procuror General să facă cu adevărat reforma sistemului judiciar din R. Moldova. Pentru a trece proiectul de lege pentru desemnarea PG, a făcut compromisuri de guvernare cu Igor Dodon, pentru că spera în necesitatea funcţionării imparţiale a acestei instituţii. Însă selectarea celor patru candidaţi pentru funcţia respectivă a arătat cum poate fi jucat un politician cinstit cu propriile arme – legea făcută de el însuşi. Maia Sandu şi-a exprimat deja nemulţumirea faţă de procesul de selecţie, iar azi, când a comentat rezultatele alegerilor locale, l-a atenţionat pe preşedinte să renunţe la manevrele de culise împotriva reformării justiţiei. Însă victoria lui Ion Ceban fortifică poziţia PSRM în cadrul coaliţiei de guvernare şi este evident că va ajunge Procuror General cineva care se află în graţiile preşedintelui Igor Dodon. Învingătorul ia totul!

În 3 Noiembrie 2019 nu a câştigat Ion Ceban, ci a pierdut Andrei Năstase

În primul tur din 20 Octombrie a.c., Ion Ceban a fost votat de 90.591 dintre locuitorii cu drept de vot din Chişinău, adică 40,19% dintre cei care au votat, în timp ce Andrei Năstase de 70.056, adică 31,08%.

Majoritatea analiştilor au mizat pe calcule matematice determinate de rezultatele alegeri pentru Primăria Chişinăului din ultimele două decenii, când, în primul tur, candidatul pro-rus (comunist sau socialist), era pe primul loc, dar în al doilea tur de scrutin avea loc o mobilizare a electoratului pro-european şi astfel câştiga candidatul de dreapta. Probabil că pe astfel de calcule s-a bizuit şi Andrei Năstase şi echipa sa, atunci când au stabilit strategia electorală. Într-adevăr, în turul II au votat pentru el 112.513 locuitori ai Chişinăului, adică cu 42.457 mai mulţi decât în primul tur. Majoritatea dintre ei, în jur de 30.000, provin dintre alegătorii lui Dorin Chirtoacă şi ai lui Octavian Ţâcu, iar restul probabil de la candidaţii mărunţi, declaraţi pro-europeni, din primul tur şi posibil câteva mii de alegători să fi fost mobilizaţi doar în cel de-al doilea tur de scrutin.

Calculele echipei lui A. Năstase au uitat însă de cei nehotărâţi. Nimeni nu se aştepta ca Ion Ceban să ia în turul II mai mult de 10.000 de voturi în plus, care veneau tot din spectrul pro-rus al electoratului. Însă Ion Ceban a reuşit să convingă în plus 33.216 alegători, fiind votat în turul II de un total de 123.807 cetăţeni cu drept de vot.

Ion Ceban a reuşit să convingă circa 20.000 de alegători dintre cei nehotărâţi să vină la vot şi să îl aleagă pe el în fruntea Chişinăului. Aceştia nu au venit pentru Ion Ceban, ci împotriva lui Andrei Năstase. Pentru că echipa lui nu s-a gândit suficient cum să motiveze acest electorat nehotărât, care nu mai este interesat nici de relaţiile cu Rusia, nici de cele cu UE, deci nu mai votează geostrategic, ci este interesat de proiecte pentru Chişinău.

Andrei Năstase a pierdut pe mâna lui. A fost prea sigur pe calculele electorale şi nu s-a mobilizat suficient. De exemplu, nu a investit deloc în afişajul electoral. În toate intersecţiile mari din Chişinău erau panouri publicitare imense cu Ion Ceban, la fel şi spoturi pe panourile digitale din centrul oraşului. Niciunul cu Andrei Năstase. Explicaţiile celor doi competitori sunt puerile. Ion Ceban mi-a declarat cu ocazia unui interviu luat în timpul documentării că a ales panourile pentru că ar fi mult mai ieftine decât publicitatea la televizor! Iar Andrei Năstase afirma în seara zilei de 20 Octombrie, la o emisiune moderată de Natalia Morari la TV8, că lui nu îi plac panourile electorale! Când, la toate intersecţiile, dacă eşti cu maşina, cu autobuzul sau pe jos, îl vezi doar pe Ion Ceban, era firesc ca unii locuitori ai Chişinăului să se întrebe dacă Andrei Năstase chiar dorea cu adevărat să devină primar!

Înainte de primul tur, A. Năstase a evitat dezbaterile electorale cu ceilalţi candidaţi, strategie firească, pentru a păstra intacte toate armele bătăliei electorale pentru turul secund. Însă în ultimele două săptămâni a participat la câteva dezbateri electorale televizate (mai puţin la cea organizată de Publika TV, deşi are o cotă de piaţă mai mare ca TVR Moldova). Strategie eronată din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, ar fi trebuit organizată o singură dezbatere la o televiziune cu maximă vizibilitate şi înainte de alegeri cu două sau trei zile. Au fost în schimb vreo patru sau cinci dezbateri, cu mult timp înainte de turul al II-lea, suficiente să îi erodeze imaginea. Apoi, discursul său a dezamăgit. Ion Ceban a venit tot timpul cu probleme curente ale Chişinăului, pe când Andrei Năstase a preferat atacul la persoană şi abordări generale geopolitice. Această abordare i-a determinat pe cei nehotărâţi să îl voteze pe Ion Ceban, care a ştiut să pozeze în imaginea unui bun administrator.

Ion Ceban şi-a pregătit din timp un discurs electoral bazat pe problemele Chişinăului. Am văzut în timpul întâlnirii cu el că era deja un reflex să invoce diverse aspecte ale managementului oraşului. Nu erau imbatabile argumentele lui, dar nu cred că cineva din echipa lui A. Năstase a încercat măcar să construiască contraargumente.

Se bârfeşte că Andrei Năstase nici nu ar fi vrut cu adevărat să ajungă primar. Poate fi doar o bârfă între analişti, însă lipsa lui de vizibilitate şi calitatea campaniei sale electorale o confirmă măcar parţial. Sau o fi fost doar incapacitatea echipei sale.

Cert este că eşecul lui Andrei Năstase îl obligă să se reinventeze ca politician. Orice decizie va lua, ea va fi riscantă nu doar pentru viitorul său politic, ci pentru viitorul R. Moldova. Pentru că din poziţia de lider politic în care a ajuns, prin merite incontestabile în lupta împotriva regimului lui V. Plahotniuc, orice decizie politică are un impact mult mai mare decât interesele sale personale.

Candidatura sa pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor ar fi un eşec anunţat. Are prea puţin timp la dispoziţie ca să recupereze pierderea de imagine cauzată de eşecul la Primăria Chişinăului. Se bârfeşte că va rupe coaliţia ACUM, o va lăsa pe Maia Sandu şi PAS-ul în alianţă cu PSRM la guvernare, iar PPDA în frunte cu A. Năstase va trece în opoziţie. La prima vedere, trecerea în opoziţie l-ar reinventa ca luptător împotriva lui Igor Dodon. Dar va reuşi oare să adune suficiente voturi ca să îl învingă la alegerile prezidenţiale? Nicio şansă! Doar va diviza electoratul pro-european şi va asigura socialiştilor fotoliul prezidenţial, indiferent că va fi Igor Dodon sau Ion Ceban.

Indiferent de calculele politicianiste, partidele pro-europene trebuie să se grupeze în jurul Maiei Sandu, alături de care trebuie să rămână Andrei Năstase. Un loc secund acum, dincolo de orgoliile personale, îi poate asigura în viitor o poziţie de top, construită cu răbdare, cu mai puţină impulsivitate şi cu o echipă de profesionişti. Coaliţia de guvernare nu va mai rezista multă vreme şi Maia Sandu va ajunge în opoziţie în curând. UE a sprijinit în Iunie înfiinţarea acestei coaliţii de guvernare pentru a depăşi impasul şi pentru ca ţara să nu intre în haos. Nimeni de la Bruxelles nu se aştepta la o viaţă atât de îndelungată a acestei coaliţii, după cum îmi spunea recent un politician din Parlamentul European.

Ultima redută pentru care a luptat cu înverşunare Maia Sandu este Procuratura Generală. Eşecul anunţat al reformării sistemului judiciar din R. Moldova nu îi mai oferă motivaţia guvernării, pentru că fără o majoritate reformatoare în Parlament nu poate adopta măsurile corecte, necesare pentru restartarea vieţii publice din R. Moldova. Spectrul alegerilor parlamentare anticipate este foarte apropiat. Acum, mai mult ca oricând, Andrei Năstase trebuie să rămână alături de Maia Sandu, iar blocul ACUM să acţioneze unitar.

Partidul Democrat – adevăratul câştigător

Unii politicieni estimau în ultimele luni că Partidul Democrat va dispărea de pe scena politică după plecarea lui V. Plahotniuc. Deşi, după cum susţine Pavel Filip, V. Plahotniuc nu mai are nicio influenţă în PDM, iar partidul trece printr-un proces de reorganizare. Rezultatul alegerilor locale a dovedit că PDM este un partid care are încă o bază socială şi o structură organizatorică puternică. În primul tur a câştigat 190 de primării, iar în al doilea încă 70, deci 260 de primării dintr-un total de 898 din întreaga ţară, în timp ce PSRM are 206 primari, iar blocul ACUM 170.

Pavel Filip, preşedintele PDM, mi-a spus că se aşteaptă ca o parte dintre primarii şi consilierii PDM să fie racolaţi de cei de la guvernare imediat după turul II al alegerilor. Abia apoi va putea face bilanţul şi va putea calcula rezultatele reale ale acestor alegeri. Traseismul politic se practică în R. Moldova, de care a beneficiat din plin în urmă cu câţiva ani şi PDM, care, la un moment dat, a ajuns să aibă 800 de primari din 898, nu prin alegeri, ci prin „acţiuni de convingere”. Astfel că rezevele lui P. Filip sunt de înţeles, pentru că el cunoaşte mai bine ca oricare alt politician metodele de atragere a traseiştilor politici.

Depinde de PDM cum va reuşi să îşi păstreze primarii şi consilierii, pentru că perspectiva alegerilor anticipate parlamentare este foarte apropiată. Pavel Filip mi-a declarat că partidul său este dispus la orice alianţă de guvernare doar după alegerile anticipate. Când l-am rugat să specifice cu cine ar vrea să încheie o alianţă de guvernare, cu PSRM sau cu ACUM, s-a eschivat de la un răspuns clar, dar mi-a dat de înţeles că este deschis pentru oricare dintre cele două. Chiar dacă la alegerile locale cetăţenii au votat politicienii locali, fără să ţină cont neapărat de imaginea publică a actualilor sau foştilor lideri, să nu uităm că primarii pot influenţa alegerile parlamentare. Poate doar dosarele penale pentru liderii PDM, pe care unii politicieni ACUM, printre care şi Octavian Ţâcu, le aşteaptă să fie deschise după alegerea noului procuror general, ar mai putea afecta baza electorală a democraţilor. Altfel, partidul democrat rămâne încă un partid cu influenţă, care poate reconfigura alianţele de guvernare.

În zilele următoare se va dezbate moţiunea de cenzură depusă de PDM înainte de primul tur al alegerilor. Deşi contestă că moţiunea a fost depusă intenţionat în perioada alegerilor, este evident că este un instrument de presiune la adresa guvernului. Igor Dodon declara Duminică la prânz că nu exclude căderea guvernului la moţiune. După anunţarea rezultatelor şi-a mai îndulcit atitudinea. Dar tocmai poziţia sa fluctuantă sugerează o sincronizare a acestei moţiuni cu alegerile. Deocamdată nu sunt şanse ca să treacă moţiunea. Pavel Filip mi-a spus că vrea doar ca guvernul să răspundă punctual la o serie de interpelări, pe care le-au refuzat miniştrii până acum. Maia Sandu anunţase zilele trecute, când probabil că moţiunea dădea ceva emoţii, datorită poziţiei lui Igor Dodon, că va merge în Parlament şi va răspunde tuturor întrebărilor. Este şi aceasta un prim pas spre o flexibilizare a relaţiilor cu opoziţia.

Mişcarea unionistă – un eşec anunţat

Există foarte multe partide în R. Moldova, care se declară unioniste, însă pentru multe dintre ele numărul alegătorilor nu îl depăşeşte pe cel al membrilor de familie şi al cumetrilor. În afară de titlul de preşedinte de partid pe cartea de vizită, care este oare „avantajul” creării atâtor partide de buzunar? Este cumva o afacere organizarea şi conducerea unui partid în R. Moldova? Câţi dintre cei care se declară unionişti sunt cu adevărat unionişti? Câţi dintre ei sunt de fapt şopârle strecurate de Moscova? Divide et impera este cea mai bună tactică politică.

Alegerile locale au dat ocazia partidelor unioniste să îşi măsoare ponderea electoratului. Din păcate, rezultatele sunt dezastruoase!

În primul rând, unioniştii nu au fost în stare să se mobilizeze în jurul unui singur candidat, care să obţină cel mai bun scor. Deşi un grup de intelectuali, sub umbrela Mişcării Civice Europene, a făcut apel de mai multe ori la unificarea unioniştilor şi i-a invitat pe toţi candidaţii unionişti la dezbateri pentru identificarea candidatului cu cele mai mari şanse, mulţi „lideri” unionişti au refuzat propunerea. Încă o dovadă că „unioniştii” declaraţi nu sunt în stare să se unească între ei, darmite să facă Re-Unirea!

Scorul obţinut de Dorin Chirtoacă şi de Octavian Ţâcu în primul tur al alegerilor locale pentru Primăria Chişinăului i-a propulsat în postura de potenţiali lideri unionişti. Însă orice calcule trebuie să ţină cont că nu toate voturile lui D. Chirtoacă reprezintă mişcarea unionistă, unii dintre votanţii săi fiind sub impresia pozitivă a perioadei în care el a fost primar. Apoi, cu câteva excepţii, aceste voturi „unioniste” sunt în Chişinău, restul ţării ori nefiind interesat de subiect ori nu există lideri unionişti la nivel local.

Cei doi potenţiali lideri au lansat ideea unei unificări a partidelor unioniste. D. Chirtoacă a propus să se organizeze un congres al partidelor unioniste, care să ducă la unificarea lor. Octavian Ţăcu mi-a spus că el vede posibilă unificarea partidelor unioniste într-un bloc unionist, nu într-un singur partid. Oricum el condiţionează această unificare într-un bloc electoral unionist, care să fie o alternativă la coaliţia ACUM, de clarificarea dosarelor penale ale lui D. Chirtoacă. Totodată, O. Ţăcu a respins din start cooptarea partidelor mici în acest bloc unionist, dorind atragerea electoratului lor, nu a aşa-zişilor lideri.

Concentrarea celor peste 30.000 de voturi la candidaţii celor două partide, Partidul Liberal şi Partidul Unităţii Naţionale, poate sugera potenţialii lideri ai mişcării unioniste, atât de dezbinată şi de ineficientă. Însă până la organizarea unei mişcări politice unioniste vizibile pe eşichierul politic este cale foarte lungă. În primul rând trebuie o igienizare a mişcării unioniste de şopârlele plantate de Moscova cu rolul de a dezbina unioniştii. Apoi, este nevoie de crearea unei structuri în teritoriu, în fiecare oraş şi comună, care să atragă unioniştii. Altfel, totul este doar o poveste...

Ion Ceban, viitor preşedinte al Republicii Moldova?

Bârfele spun că Ion Ceban, din postura de primar al Chişinăului, devine potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2020. El mi-a declarat că aceste bârfe sunt false, pentru că relaţiile sale cu Igor Dodon sunt foarte bune şi nici nu se gândeşte să devină candidatul PSRM la prezindenţiale.

Adesea bârfele devin realitate. Ion Ceban va deveni, cu sau fără voia lui, un pol de putere în interiorul PSRM. Oricât de disciplinaţi ar fi membrii acestui partid pro-rus, nu poate fi exclusă formarea unui grup de interese distinct de Igor Dodon. Moscova este deranjată de apropierea lui I. Dodon faţă de Occident, deşi nu vine cu nicio ofertă din ceea ce ar avea nevoie stringentă guvernarea de la Chişinău: bani, adică finanţarea guvernării. UE este mult mai deschisă să sprijine financiar R. Moldova, chiar dacă finanţarea trece printr-o birocraţie excesivă.

Astfel că Ion Ceban apare ca potenţial lider al PSRM, care ar putea fi curtat de cercurile de la Moscova. Chiar dacă Putin este un model politic pentru Igor Dodon, care merge foarte des la Kremlin pentru consiliere, preşedintele actual al R. Moldova şi liderul de facto al PSRM nu este indispensabil. Alegerea lui Ion Ceban ca primar al Chişinăului oferă Moscovei o alternativă. Este doar o chestiune de timp până ce va deveni vizibil sprijinul rusesc pentru noul primar. Nu cu bani pentru nevoile oraşului, pentru că aşa ceva nu va da Moscova niciodată.

Ion Ceban îşi va calcula riscurile şi avantajele. Pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor poate improviza anumite măsuri administrative ca să dea impresia unui bun manager şi astfel să atragă voturile electoratului. Este un politician cu experienţă, inclusiv în activităţi de organizare. Însă peste patru-cinci ani, după un mandat de primar, în care cu greu va face faţă necesităţilor oraşului din cauza lipsei banilor, şansele lui de a deveni viitorul preşedinte al R. Moldova vor fi extrem de mici.

Ion Ceban mi s-a lăudat că el ştie să facă rost de bani, că va aduce sigur donatori din România şi UE pentru Chişinău. Însă administrarea unui oraş de dimensiunea Chişinăului nu se poate face cu bani primiţi din donaţii. Nici România, nici UE nu sunt sac de bani fără fund, iar finanţările vor depinde de păstrarea unui vector pro-european la Chişinău. Ori se metamorfozează partidul socialiştilor în partid pro-european, ceea ce este practic imposibil, ori fac o coaliţie de guvernare cu partide care au credibilitate la Bruxelles şi Bucureşti. Însă o astfel de coaliţie costă, inclusiv PSRM-ul. Un cost, de exemplu, va fi o reformă reală a sistemului judiciar din Republica Moldova. Dacă va accepta Igor Dodon cererile Maiei Sandu privind reforma justiţiei, vom vedea în zilele următoare.

*

NB! La baza acestui articol stau interviuri cu Ion Ceban, Pavel Filip şi Octavian Ţâcu, realizate după primul tur al alegerilor, din care am preluat informaţii relevante pentru subiectul de faţă.