Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a semnat un nou acord de apărare cu Polonia, care prevede repartizarea trupelor americane din Germania. Conform acordului, numărul trupelor americane din Polonia se va ridica la aproximativ 5500. Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că numărul poate fi crescut rapid la 20.000, dacă există vreo ameninţare. 

Acordul îmbunătăţit de cooperare pentru apărare (EDCA) a fost semnat de Pompeo şi Blaszczak la Varşovia. "Aceasta va fi o garanţie extinsă - o garanţie că, în caz de ameninţare, soldaţii noştri vor rămâne alături", a declarat preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la ceremonia de semnare. "De asemenea, va folosi pentru creşterea securităţii altor ţări în partea noastră a Europei"( inclusiv Romania n.a. Alexandru Grumaz) , a spus el. În prezent, aproximativ 4500 de militari americani sunt staţionaţi în Polonia, iar alţi 1000 vor fi adăugaţi în cadrul noului acord. Guvernul de la Varşovia a fost de acord să contribuie la costurile generate de suplimentarea efectivelor trupelor americane în Polonia, inclusiv la cheltuielile pentru cazarea şi masa soldaţilor americani, argumentând că soldaţii polonezi vor folosi la rândul lor aceleaşi infrastructuri iar sporirea securităţii este în folosul întregii ţări. Estimările oficiale avansate de Varşovia indică un cost anual pentru guvernul polonez de cel puţin 500 de milioane de zloţi (circa 113,6 milioane de euro), scrie Agerpres.

 Ambasadorul Statelor Unite în Polonia a afirmat că Varşovia ar putea să îşi asume prezenţa nucleară americană în cazul în care Germania va refuza să o facă în continuare. Ca răspuns, presa apropiată Kremlinului vorbeşte despre posibilitatea ca Rusia să încerce să răspundă prin dislocarea arsenalului nuclear în Cuba sau Venezuela dar şi consolidarea arsenalului din Kaliningrad cu rachete de croazieră cu încărcătură nucleară. În acest sens, se pune întrebarea dacă am putea asista la o nouă criză a rachetelor cubaneze[1]? 

Aşa cum ştim, Germania nu deţine arme nucleare. Partidul Social-Democrat (SPD), partener de coaliţie alături de conservatorii cancelarului (CDU), se opun prezenţei nucleare americane pe teritoriul german. Spre exemplu, Rolf Mutzenich, unul din liderii formaţiunii, e de părere că "armele nucleare pe teritoriul german nu întăresc securitatea noastră, din contră". Disputa are loc în jurul schimbării aeronavelor din dotarea forţelor aeriene germane, avioanele Tornado, care pot transporta armament nuclear american în cadrul NATO.

 În tot acest context, Georgette Mosbacher, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Polonia, transmite printr-un mesaj că Varşovia şi-ar putea asuma acest rol în cazul în care Berlinul dă înapoi. Pe pagina de Twitter[2], într-un mesaj în poloneză, ambasadoarea a transmis că în cazul în care „Germania decide să îşi reducă potenţialul nuclear, slăbind NATO, atunci Polonia - care îşi îndeplineşte obligaţiile şi înţelege riscurile securităţii pe flancul estic al NATO - ar putea să îşi asume această misiune”.

Revolta din Belarus se transformă în ”Revoluţie colorată”

În Belarus spunea profesorul Armand Goşu, specialist în spaţiul estic al Europei, la RFI Romania: ”Nu există Opoziţie politică adevărată. Pur şi simplu, Tihanovskaia a ocupat un loc gol pe scenă” Probabil că profesorul Goşu are dreptate. Este şi greu să ai opoziţie într-o astfel de societate controlată de serviciile KGB ale Belarusului (Minsk-ul a păstrat denumirea veche a serviciilor de informaţii interne KGB). Cert este că Tihanovskaia a plecat în Lituania iar revolta populară continuă fără un lider de facto. Este evident că nu este o revoluţie colorată la fel ca cele din Georgia şi Ucraina dar nici nu poate fi neglijată, mai ales de Rusia, care are şi aşa probleme în Orientul îndepărtat. 

Două mii de persoane au demonstrat în Habarovsk în sprijinul guvernatorului regional ”inculpat pentru crime”. Serghei Furgal, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat şi plasat în arest preventiv până în septembrie. Este suspectat că a organizat uciderea mai multor oameni de afaceri în urmă cu 15 ani, acuzaţii pe care acesta le respinge şi acuză o răzbunare din partea partidului lui Putin, Mama Rusia, pe al cărui candidat l-a înfrânt categoric în alegerile din 2018 cu peste 70% dintre voturile exprimate. O declaraţie dintr-un oficios rusesc ne dă motive de îngrijorare: Rusia are toate motivele de a trimite acum forţe neregulate în Belarus pentru a stopa protestele din ce în ce mai mari împotriva preşedintelui belarus Aleksander Lukaşenko.

 Declaraţia aparţine unui oficial de presă al Kremlinului dată în 14 august şi care susţine că o astfel de mutare este o inflexiune semnificativă în caracterizarea dată de Moscova protestelor din Belarus. Ar putea face parte dintr-o nouă campanie de informare rusă pentru a contura condiţiile unei intervenţie susţinută de ruşi în Belarus sub pretextul restabilirii ordinii. O intervenţie rusă în Belarus, ar duce, conform unei tradiţii militare ruseşti, la staţionarea permanentă a forţelor terestre în ţară, ceea ce ar creşte dramatic ameninţarea la capacitatea NATO de a proteja Ţările Baltice şi ar marca un alt avans în eforturile preşedintelui Putin de a recâştiga suzeranitatea rusă asupra teritoriilor fostei Uniuni Sovietice. ”Nu suntem singuri împotriva NATO, stăm aici împreună cu Rusia. Avem un plan concret cum trebuie să acţionăm chiar şi în cazul războiului. Desigur că nu-l vom face public, este un plan absolut secret, însă în această direcţie forţa principală este armata din Belarus. Dacă există un conflict, atunci Rusia ne va sprijini cu forţa militară adecvată, forţele armate, aeronave, elicoptere şi aşa mai departe"- spunea Lukaşenko în 2015. 

Redactorul şef al postului de presă rus, Margarita Simonian, a cerut, printr-un mesaj pe Twitter pe 14 august, „bărbaţilor politicoşi” să „pună lucrurile în ordine” în Belarus. Kremlinul foloseşte termenul de „bărbaţi politicoşi” ca eufemism pentru forţele militare ruseşti în uniforme fără însemne, cunoscute în mod alternativ ca „omuleţii verzi”, dislocate pentru a ocupa Crimeea în 2014. Russia Today este o televiziune rusească care îşi are sediul în Moscova şi care a fost înfiinţată pentru că autorităţile moscovite voiau un mijloc de comunicare în masă prin care să contracareze valul de critici, după ce Rusia s-a întors la autoritarism. Scopul era să descrie Rusia ca „un altfel de democraţie”, şi să sublinieze eşecurile Occidentului: inegalităţi, rasism şi abuz de putere. Russia Today (RT) este unul dintre punctele de informare primare ale Kremlinului si face parte din ”masurile active” aşa numite ”albe” (adică la vedere). 

Prin urmare, este puţin probabil ca Simonyan să fi dat un Tweet, fără aprobarea Kremlinului, având forma unui apel implicit pentru ca forţele militare ruse să se desfăşoare în Belarus. Totul se înscrie în ”cartea cu reguli de folosire a măsurilor active” practicate de serviciile ruseşti încă de pe vremea NKVD. Mesajul ar putea fi începutul unei noi campanii de informare ruseşti pentru a contura condiţiile unei intervenţi susţinută de ruşi în Belarus, cu pretextul restabilirii ordinii. Mass-media din Rusia a raporta în mod diferit mişcările din Belarus dar este clar că se solicită o intervenţie rusă pentru „restabilirea ordinii” ceea ce înseamnă o schimbare majoră a tonului. Izvestia a raportat că protestele din Belarus sunt „profund” paşnice şi că poliţia anti-revolte din Belarus este obosită iar Komsomolskaya Pravda a raportat că violenţele au scăzut la 13 august şi că preşedintele Alexander Lukaşenko, ar trebui să îşi schimbe strategia, deoarece oamenii „nu vor abandona mişcările şi nu vor pleca acasă”.  

Intervenţia Kremlinului la Minsk

Kremlinul va interveni în Belarus sub pretextul restabilirii ordinii, dacă va percepe că protestele ar pune în pericol poziţia lui Lukaşenko şi ar crea un spaţiu pro-vest la graniţa cu Federaţia Rusă. Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să prevină o revoluţie pro-democratică în Belarus similară cu revoluţia Euromaidan din 2014 din Ucraina. Actuala revoltă se îndreaptă clar spre o situaţie revoluţionară. Consolidarea unei revoluţii pro-democratice în Belarus ar fi un efect major în campania Kremlinului de a recâştiga influenţa dominantă asupra fostei Uniuni Sovietice. 

Kremlinul a încercat, iniţial, să evite să intervină în Belarus, dar va face acest lucru dacă Lukaşenko pare să piardă controlul asupra serviciilor sale de securitate. Este posibil. Unul din indicatorii specifici pentru a caracteriza o astfel de situaţie arată o astfel de posibilitate (unii membri ai serviciilor de securitate îşi aruncă uniformele). Kremlinul are capacitatea de a lansa o operaţiune hibridă împotriva Belarusului şi are deja elemente prezente în ţară. Forţele de securitate din Belarus au arestat 33 de ruşi de la compania militară privată (PMC) „Grupul Wagner” pe 29 iulie. Aceştia au susţinut, spun surse din servicii, că au fost trimişi de Kremlin pentru a instiga protestele. Oficialii ucraineni au confirmat, la 31 iulie, că 28 dintre cei 33 de ”militari presupuşi Wagner” au luptat alături de insurgenţi ucraineni în Donbas. 

Lukaşenko şi-a concediat întregul cabinet în iunie 2020 deoarece a perceput subversiunea rusă în guvernul său în perioada premergătoare alegerilor. Kremlinul va trimite, în Belarus, active suplimentare neregulate, deoarece protestele continuă să se intensifice (vezi mitingul opoziţiei de pe 16 august unde au participat aproximativ 200000 cetăţeni şi unde poliţia a fost inexistentă). Cu câteva ore mai înainte, preşedintele Lukaşenko şi-a făcut propriul miting şi s-a adresat unei mulţimi de câteva mii de oameni, catalogându-i pe opozanţi drept „şobolani”. El le-a cerut susţinătorilor să se mobilizeze pentru a-şi apăra „ţara şi independenţa”. Cu o zi înainte, liderul din Belarus, care se află de 26 de ani la conducerea ţării, a cerut Moscovei ajutor în materie de securitate, invocând ameninţări militare externe care ar plana la adresa ţării. Între timp preşedintele Lukaşenko a vorbit de două ori la telefon cu preşedintele Vladimir Putin.

Într-un dans al ”morţii diplomatice” preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit lui Lukaşenko pentru eliberarea celor 32 de angajaţi Wagner reţinuţi în 14 august. Kremlin a declarat, spun surse din mass media, că „toate problemele care au apărut vor fi rezolvate în curând” şi a caracterizat protestele drept „forţe distructive” care încearcă să dăuneze statului Uniunii. O intervenţie de la Kremlin ar consta, probabil, din forţele ruseşti în uniforme nemarcate care vor susţine represiuni asupra protestatarilor. Kremlinul nu a caracterizat anterior protestele din Belarus ca fiind distructive, acest fapt demonstrând că acţiunile protestatarilor le conveneau într-un anumit fel. Uniunea Rusia – Belarus este o organizaţie supranaţională între Belarus şi Rusia.

Kremlinul a lucrat pentru consolidarea statului Uniunii ca o modalitate de a redobândi dominaţia asupra Belarusului şi de a integra militarii din Belarus şi Rusia. Succesul în acest efort ar putea permite forţelor militare ruse să fie staţionate direct pe frontiera poloneză şi în locaţii vitale care ameninţă capacitatea NATO de a apăra statele baltice. În lipsă de elemente de convingere preşedintele (fost!?) Aleksandr Lukaşenko şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu exerciţiul militare pe care NATO îl desfăşoară în Polonia şi Lituania şi s-a lansat într-o tiradă împotriva alianţei militare occidentale. NATO a respins aceste acuzaţii prin vocea purtătorului de cuvânt. Faptul face ca Lukaşenko să semene izbitor cu ceea ce a făcut Ceauşescu în decembrie 1990. Asta este lipsa de imaginaţie a dictatorilor!  

Ce ar însemna în fapt o intervenţie rusă în Belarus?

O intervenţie rusă de succes în Belarus ar creşte capacităţile de proiecţie strategică ale Kremlinului împotriva NATO şi Ucrainei. Libertatea totală de mişcare a Rusiei în Belarus ar spori capacitatea forţelor ruse de a ameninţa ”Suwalki Gap”[3] pentru a izola geografic membrii NATO Letonia, Lituania şi Estonia de restul alianţei. Libertatea de mişcare totală a Rusiei în Belarus ar deschide, de asemenea, noi căi de atac pentru ca Kremlinul să se angajeze împotriva Ucrainei. Capitala Ucrainei, Kiev, se află la doar 95 de kilometri de graniţa dintre Ucraina şi Belarus, iar poziţia de apărare a Ucrainei nu este pregătită pentru o ameninţare de la graniţa sa nordică. De asemenea linia de navigaţie[4] dintre Polonia (Marea Baltică) şi Marea Neagră care trece prin Belarus ar fi suspendată.

Chiar dacă Lukaşenko reconsolidează controlul fără intervenţia Kremlinului, protestele i-au slăbit poziţia de lider, fapt dovedit de încercarea de a construi o alianţă la putere cu opoziţia. Influenţa Kremlinului în Belarus va creşte probabil în oricare dintre situaţii. O intervenţie a Kremlinului este foarte probabilă dacă protestele îl obligă pe Lukaşenko să abdice. Intervenţia rusă este probabilă şi dacă Lukaşenko solicită Kremlinului ajutor în restabilirea ordinii, în condiţiile în care pierde controlul asupra situaţiei şi / sau a forţelor sale de securitate sau dacă dinamica protestelor pare să urmeze un model similar cu cel al Revoluţia Euromaidan din Ucraina. 

O intervenţie hibridă rusă în Belarus pentru sprijinirea preşedintelui belarus Lukaşenko este probabil iminentă. Kremlinul a lucrat pentru consolidarea statului Uniunii între Belarus şi Rusia ca o modalitate de a redobândi dominaţia asupra Belarusului şi de a integra militarii din Belarus şi Rusia. Succesul în acest efort ar putea permite forţelor militare ruse să fie staţionate direct pe frontiera poloneză şi în locaţii vitale care ameninţă capacitatea NATO de a apăra statele baltice. Înainte de apelul său cu Putin, Lukaşenko a ţinut o întâlnire la Minsk pe 15 august cu oficialii din Belarus pentru a discuta situaţia din ţara. La întâlnirea  Lukaşenko a declarat că protestele sunt o „agresiune împotriva Belarusului” şi că el „trebuie să vorbească cu Putin”. Această solicitare deschisă de ajutor din partea Rusiei a marcat o schimbare accentuată a tonului pe care Lukaşenko l-a folosit, întrucât acuzase anterior Rusia că a intervenit la alegeri şi în afacerile interne din Belarus. El a căutat să obţină efectul de pârghie asupra lui Putin şi a refuzat să coopereze cu eforturile lui Putin de a consolida statul Uniunii. Lukaşenko a susţinut că ameninţarea cu care se confruntă nu este numai pentru Belarus, ci este pentru întregul statut al Uniunii, inclusiv pentru Rusia.

 Lukaşenko a folosit probabil această întâlnire pentru a recunoaşte obiectivul lui Putin de a preveni o revoluţie pro-democratică în Belarus similară cu revoluţia Euromaidan din 2014 în Ucraina. Experţi ruşi au dorit să viziteze pădurile din zona de graniţă cu Rusia, din zona Gomel.  Ministerul Silvic din Belarus a interzis vizita în cele 53 de păduri din Belarus, inclusiv în aproape toate zonele împădurite din regiunea Gomel. Acestă vizită în opinia mea înseamnă o încercare de culegere de date din teren pentru inserţia de forţe în regiune. Rusia însă a continuat pregătirile. Comandantul Districtului militar occidental al Rusiei, generalul colonel Alexander Zhuravlev, fost comandant al trupelor ruse în Siria, a inspectat, pe 14 august, flota rusă de vehicule militare din regiunea Bryansk care se află la 110 kilometri de graniţa ruso-belarusă.

Pe autostradă între oraşele Smolensk (Federatia Rusă) şi Vitebsk (Belarus), situate la o distanţă de135 de km, s-au identificat pe 13 august, într-un video care circulă pe Internet o coloană de 7 camioane militare de transport ruseşti şi 5 camioane lansatoare de rachete Katiuşa. Dacă video este real el indică avertizarea iniţială cu privire la o intervenţie neregulată a Kremlinului în Belarus. Sprijinul pentru Lukaşenko în armata din Belarus continuă să slăbească. Bărbaţii în uniforme de paraşutişti din Belarus participă la protestele în curs de desfăşurare la Minsk începând cu 15 august. Nu este clar dacă aceste persoane sunt personal activ sau veterani. Kremlinul încearcă probabil să evite să intervină în Belarus, dar va face acest lucru dacă Lukaşenko pare să piardă controlul asupra serviciilor sale de securitate.

Lukaşenko şi cartea rusă ...pierzătoare!

Lukaşenko a declarat avem un acord cu Federaţia Rusă[5] în cadrul statului Uniunii şi în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (o alianţă militară interguvernamentală care a fost semnată de 6 state la 15 mai 1992 şi apoi de alte 3 în 1994  dintre statele post-sovietice aparţinând Comunităţii Statelor Independente - Rusia, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Azerbaigian, Georgia şi Belarus). Aceste momente se potrivesc acestui pact. Am fost de acord că la prima solicitare va fi oferită asistenţă completă pentru a asigura securitatea Republicii Belarus în cazul ameninţărilor militare externe”. Lukaşenko va încadra tot mai mult protestele ca fiind susţinute de străini pentru a legitima solicitarea unei intervenţii ruse şi într-un efort continuu de separare lideri de protest din masa poporului belarus. E posibil ca forţele ruse să fie deja organizate pentru intervenţie. Un raport neverificat indică faptul că forţele ruse s-ar putea concentra în oraşele ruseşti Nevel şi Klincy pentru a se îndrepta spre Vitebsk şi, respectiv, Gomel. Acest raport urmăreşte interdicţiile de intrare impuse de Ministerul Silvic din Belarus, care includea interdicţii asupra pădurilor din regiunea Gomel şi în apropiere de Mogilev, o locaţie naturală pentru forţele ruse care se apropiau de la nord şi sud pentru a face legătura între ele. 

Lukaşenko se confruntă cu crize crescânde de loialitate în rândul securităţii / mass-media şi, probabil, se va baza tot mai mult pe personalul de securitate rus sau străin. Lukaşenko încearcă să rezolve o criză tot mai mare de loialitate în rândul serviciilor militare şi de securitate. Într-o întâlnire cu responsabili din Statul Major General al Forţelor Armate Lukaşenko a avertizat că protestatarii ameninţă familiile militarilor. De asemenea el a avertizat protestatarii că „armata noastră are suficiente resurse pentru a se proteja pe ei înşişi, familiile lor şi pentru a asigura securitatea în stat”. În prezent nu există dovezi de violenţă protestatară documentată împotriva familiilor militarilor. Lukaşenko a respins apelurile din Polonia, Lituania şi Letonia pentru a media un consiliu de uniune naţională şi a declarat că  ofertele internaţionale de mediere sunt „imixtiune străină” în afacerile interne ale Belarusului. Aşa cum spuneam mai sus Lukaşenko va fi probabil obligat din ce în ce mai mult să se bazeze pe forţele de securitate non-bieloruse, pe măsură ce defecţiunile din sistemul de securitate şi cel militar  se instalează. Operatorii speciali (a se citi: forţe speciale), sârbi sunt prezumaţi prezenţi la Brest. Un analist independent a postat un colaj foto care arătă unităţi de operare speciale, cu marcaje sârbeşti la Brest, pe 15 august, precum şi la Minsk, pe 9 august, în timpul alegerilor. 

Cea de-a 72-a Brigadă de Operaţii Speciale Sârbe a participat la competiţia „Sniper Border” din Belarus, ca parte a Jocurilor Armatei Ruse, începând cu 27 iulie. Unităţile din imagine pot face parte din brigada respectivă. Belarusul desfăşoară paraşutişti şi forţe speciale la Grodno, aproape de graniţa cu Polonia şi Lituania. Preşedintele Alexander Lukaşenko a ordonat trimiterea  paraşutiştilor de la Vitebsk la Grodno. „Ce se întâmplă pe aceste teritorii [în vest], nu putem urmări cu calm acest lucru. Armata noastră este, de asemenea, îngrijorată de această problemă. Prin urmare, voi cere în plus, din moment ce situaţia tensionată de la graniţa de vest, să transfere brigada aeriană de la Vitebsk la Grodno ", a declarat Lukaşenko la televiziunea din Belarus la 15 august. 

Deci în viziunea lui Lukaşenko Occidentul are ceva cu el şi cu Belarusul? Guvernarea din Belarus este cunoscută drept „ultima dictatură a Europei”. Lukaşenko a ajuns la putere în 1994. A fost acuzat că a falsificat rezultatele alegerilor de nenumărate ori, atât de opoziţia ţării, cât şi de observatorii independenţi. Uniunea Europeană a impus ţării sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului, inclusiv fraudă electorală şi subminarea normelor democratice, cel puţin de două ori în ultimii 15 ani. Sancţiunile respective au fost ridicate în mare măsură în 2016, după ce Lukaşenko a eliberat prizonierii politici. Un embargou privind armele rămâne în vigoare.

 Lukaşenko este oficial independent, fiind apropiat de ”Belaya Rus”, o asociaţie fondată în 2007 de către aliaţii Lukaşenko şi membrii ai instituţiei politice a ţării. Acesta funcţionează mai mult ca organizaţie a societăţii civile decât ca partid politic oficial, potrivit unei evaluări din 2016 de Belarus Digest, un grup de analiză defunct. Un număr de 55 de grupuri au încercat să prezinte candidaţi pentru alegerile din acest an. Cincisprezece au avut voie să participe. De ce s-a escaladat situaţia? Fermierii şi muncitorii din fabrici, numiţi „majoritatea tăcută” a lui Lukaşenko, au plecat de la slujbă în semn de protest, răspândind neliniştile dincolo de capitala, Minsk, pentru a crea o „mişcare masivă de oameni”, care transcende vârsta, clasa şi ideologia politică. Pandemia de coronavirusului este unul dintre mai mulţi factori care ajută la explicarea reacţiei populare. Lukaşenko a renunţat la măsurile de protecţie împotriva virusului si a batjocorit victimele. La început, în pandemie, el a declarat: „Nimeni nu va muri de coronavirus în ţara noastră.” 

El a recomandat ”vodcă şi vizite la saună”. Dar ţara de 9,5 milioane a confirmat oficial aproximativ 70.000 de cazuri şi a înregistrat 603 de decese, deşi criticii spun că cifrele reale sunt mai mari. Lukaşenko a spus că a contractat virusul el însuşi, dar a susţinut că i-a rezistat stând „în picioare”. Pandemia a obligat mulţi lucrători migranţi să se întoarcă în Belarus, lăsându-i fără locuri de muncă şi familiile lor fără venituri. Experienţele lor în străinătate precum şi o generaţie mai tânără, mai conectată la lumea exterioară, au ajutat la stimularea sentimentelor anti-Lukaşenko. Cine îl provoacă politic pe Lukaşenko? Trei conducători de sex feminin au devenit chipurile nemulţumirilor cetăţenilor din Belarus faţă de status quo-ul în ultimele săptămâni. Principala candidată a opoziţiei este o fosta profesoară, Svetlana Tikhanovskaia, iar împreună cu ea sunt Veronika Tsepkalo şi Maria Kolesnikova. Atât Tikhanovskaya, cât şi Tsepkalo au intrat în cursă după ce soţii lor nu au putut intra în cursa prezidenţială. Kolesnikova a lucrat iniţial ca manager de campanie pentru un alt candidat prezidenţial, până când acesta a fost arestat în această vară.

 „Cele trei femei au reuşit să facă este să unească o mulţime de susţinători şi puteţi vedea, prin numărul de persoane pe care le atrag cu mitingurile lor politice, că există un sprijin puternic pentru tipul de schimbare pe care îl profesează”, a declarat, pentru NBC News, Emily Ferris, cercetătoare la Royal United Services Institute cu sediul în Londra. Tsepkalo şi Tikhanovskaya au fugit din ţară, Tikhanovskaya citând siguranţa copiilor ei. Kolesnikova a rămas în Belarus. Statele Unite, Uniunea Europeană şi mai multe dintre statele sale membre au numit alegerile din 9 august ”nici libere, nici corecte”.

 Miniştrii de externe din UE se întâlnesc pentru a discuta sancţiuni, pe care cel puţin nouă membri şi Comisia Europeană le-au solicitat, potrivit Reuters. "Avem nevoie de sancţiuni suplimentare împotriva celor care au încălcat valorile democratice sau au abuzat de drepturile omului în Belarus", a susţinut şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Între timp, miniştrii de externe din UE au convenit să impună sancţiuni oficialilor din Belarus implicaţi în violenţă. Aceştia vor întocmi o listă de ţinte în zilele următoare, au spus doi diplomaţi familiari cu discuţiile. Marea Britanie nu recunoştea alegerile din Belarus şi a cerut o anchetă independentă prin OSCE privind alegerile. UE are o poziţia similară. Reacţia rusă a fost până acum ”caldă”.

 Preşedintele Vladimir Putin şi-a exprimat de mult interesul pentru legături strânse cu fosta republică sovietică - pe care Lukaşenko le-a respins ca fiind un efort de a absorbi Belarusul. În felicitările adresate de preşedintele Vladimir Putin lui Lukaşenko cu ocazia aşa zisei realegeri apar reiterate aceste obiective, inclusiv prezenţa militară rusă sporită în ţară. Lukaşenko este în orice situaţie o ”mână moartă” pentru cei care joacă ”pokerul mondial”! 

Lupta geopolitică din estul Europei se concentrează pe Polonia şi Belarus. Competiţia între cele două puteri nucleare SUA şi Rusia este în toi. Ruşii pot pierde Belarusul dacă nu intervin. SUA s-a apropiat de Federaţia Rusă intrând masiv militar în Polonia. Mai este de rezolvat situaţia de la Marea Neagră pentru care ultimii 3 generali americani care au ocupat poziţia de SACEUR au cerut-o imperios. Guvernul de la Minsk a demisionat. Nu-i suficientă o reinstalare a foştilor guvernaţi. Lukaşenko va pleca dar ruşii vor ocupa cel puţin jumătate din Belarus la fel ca şi în Ucraina. Apoi va urma şi restul... Ucrainei dacă ceva de al Dumnezeu... nu se va întâmpla!


[1] Criza rachetelor cubaneze a avut loc în 1962 în timpul Războiului Rece când Uniunea Sovietică şi Statele Unite au desfăşurat arsenal nuclear în apropierea graniţelor lor. Moscova efectuase desfăşurarea în Cuba, în timp ce SUA în Turcia. Criza rachetelor cubaneze a fost cel mai tensionat moment al Războiului Rece, chiar preşedintele american John F. Kennedy a afirmat la vremea respectivă că probabilitatea unui război nuclear între cele două puteri a fost de aproape 50%.

[2] Jeśli Niemcy chcą zmniejszyć potencjał nuklearny i osłabić NATO, to być może Polska - która rzetelnie wywiązuje się ze swoich zobowiązań, rozumie ryzyka i leży na wschodniej flance NATO - mogłaby przyjąć ten potencjał i u siebie https://t.co/VIzpHIgoUN — Georgette Mosbacher (@USAmbPoland) May 15, 2020

[3] Coridorul Suwalki sau breşa Suwalki este un concept recent apărut în terminologia NATO, care face referire la fâşia de teren de cca. 100 km., ce urmăreşte frontiera polono-lituaniană, între enclava rusă Kaliningrad şi Belarus.

[4] UE a botezat calea navigabilă între râul Vistula şi Nistru (Ucraina – Belarus – Polonia), „Proiectul E40” reînviat şi a desemnat-o parte a programului său de Parteneriat Estic. Odată finalizat, acesta s-ar extinde pe 2000 de kilometri prin râurile Nipru şi Pripeat, canalul Nipru – But, mai departe până la Vistula, şi spre nord până la porturile poloneze de la Marea Baltică. Odată finalizat, acest coridor ar putea transporta între cinci şi şapte milioane de tone de mărfuri spre vest, nu numai ocolind Rusia, ci cimentând mai ferm Belarusul şi Ucraina în Occident. Într-adevăr, atât când a fost împins iniţial la începutul anilor 2000, cât şi acum, se pare că impactul geopolitic al acestei rute de tranzit a fost considerat de toate părţile ca având o importanţă chiar mai mare decât cea geo-economică.

[5] Rusia întreprinde deja acţiuni pentru a perturba protestele. Rusia a emis un mandat de arestare pentru Stepan Putilo, fondatorul canalului NEXTA Telegram, pe 15 august. Nu se cunosc acuzaţiile aduse lui Putilo. Belarusul a emis un mandat pentru arestarea lui Putilo pe 14 august. Canalul NEXTA a redistribuit recent un videoclip realizat de Euroradio care arată moartea lui Aleyksander Taraykouski, care a fost împuşcat de poliţie pe 10 august. Acest videoclip a fost distribuit iniţial încă din 12 august. NEXTA, care operează în afara Poloniei, a contribuit la organizarea protestelor. Nexta, un post mass-media online din Belarus, a devenit o sursă cheie de informaţii pentru mulţi, deoarece rapoartele au spus că serviciul de internet a fost „semnificativ perturbat” în ţară odată cu alegerile prezidenţiale. Organizaţia online, care nu este administrată de stat, are un canal Telegram criptat care are peste 1,3 milioane de abonaţi. Monitorul online NetBlocks a declarat că conectivitatea la internet din Belarus a fost perturbată semnificativ de duminică 9 august 2020 pe fondul unor alegeri prezidenţiale tensionate. Euronews a vorbit cu Roman Potasetich, redactorul şef al Nexta, pentru a afla mai multe despre blog. Ce este Nexta? Potasetich: ”Canalul nostru se numeşte „Nexta”, înseamnă „cineva” în Belarus. Telegram este o platformă anonimă, este un loc pentru transmisia sigură a informaţiilor, iar „Nexta” este o reţea de mii deoameni din  Belarus care împărtăşesc informaţii cu întreaga ţară, prin noi. Ei spun poveştile care ar trebui auzite, care nu vor fi auzite niciodată la televiziunea din Belarus sau în mass-media oficială din Belarus”.