Război sau pace? Teoria jocurilor poate „ghici” ce va face Putin în Ucraina

Război sau pace? Teoria jocurilor poate „ghici” ce va face Putin în Ucraina

Laura Luca explică de ce războiul nu e cea mai bună opţiune nici pentru Putin. FOTO Arhivă personală

Expert în teoria jocurilor, materie pe care o predă la University of California din Los Angeles, Laura Luca spune că e puţin probabil ca Vladimir Putin să pornească un război masiv împotriva Ucrainei. Cu o condiţie: ca liderul de la Kremlin să rămână lucid, să judece rational şi logic în luarea deciziei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teoria jocurilor poate da un indiciu despre ce va urma în „şahul” de la graniţa Ucrainei, spune Laura Luca, diplomat în delegaţia UE în Islanda şi expert în teoria jocurilor, pe care o predă la celebra University of California din Los Angeles. Într-un interviu pentru „Adevărul”, ea explică de ce este foarte puţin probabil ca Putin să atace Ucraina. 
 
Adevărul: O lume întreagă e cu ochii pe Rusia şi Ucraina, iar tensiunile sunt maxime. V-aş întreba care sunt riscurile declanşării unui război, conform teoriei jocurilor, dar mai întâi ar trebui să definim această teorie.
 
Laura Luca: Teoria jocului este studiul modelelor matematice ale interacţiunilor strategice între factori de decizie raţionali. Unitatea de analiză poate fi absolut orice, fie firme care concurează pe piaţă, fie votanţi care decid alegerile, fie şefi de stat care decid războaie sau chiar jucătorii în diverse sporturi. 
Este un mod de a vizualiza, de la analiză sau chiar de a prezice deciziile luate cu scopul „egoist” de a câştiga unde rezultatul final nu depinde doar de tine ci şi de altcineva care la rândul lui ia în calcul posibilele decizii ale tale. 
 
Şi până unde pot fi extinse aplicaţiile?
 
Aplicaţiile sunt foarte variate. Exemple pot fi ce salariu oferim unui angajat pentru a obţine productivitate maximă, sau cum şi unde cheltuim bugetele pentru campaniile electorale pentru a atrage cei mai mulţi votanţi. În cercetarea mea, eu o folosesc pentru a analiza comportamentul statelor în instituţiile internaţionale, vorbind de schimburi de voturi spre exemplu, şi vis-a-vis de deciziile statelor de a investi în armament, intrând într-o cursa a înarmării sau de a declanşa războaie preventive.
 

Analiza prin prisma teoriei jocurilor

 
Aşa ne întoarcem la întrebarea dacă vom avea sau nu război.
 
Prin prisma teoriei jocurilor, situaţia din Ucraina se analizează astfel: avem doi actori principali, Rusia şi Ucraina, pentru care trebuie mai întâi să stabilim opţiunile de decizie. De exemplu, putem considera că Rusia are 3 opţiuni. O dată poate detensiona situaţia şi se poate retrage. A doua variantă - poate porni un război limitat, fie hibrid şi cibernetic, fie doar prin întărirea stăpânirii asupra teritoriilor separatiste. Ultima variantă, poate porni un război cu scopul cuceririi de teritoriu substanţial, poate chiar şi Kievul.
 
Pe partea Ucrainei, opţiunile pot fi considerate detensionarea prin concesii - de exemplu o declaraţie de ne-adereare la NATO - fie rezistenţă minimă sau renunţarea la luptă, cum a fost în cazul Crimeei. Sau, a treia variantă, să lupte până la ultimul om. 
 
În pasul următor, se stabilesc costurile şi beneficiile pentru ambele părţi ale acestor acţiuni luând în calcul posibilitatea ca adversarul să răspundă prin fiecare din opţiunile menţionate şi efectele din părţile terţe (SUA, NATO, UE, comerţ, sancţiuni etc). Efectiv, se construieşte o matrice de 3x3, unde fiecare rezultat reprezintă o combinaţie a unei acţiuni a Rusiei şi a unei acţiuni a Ucrainei.
 
Şi ce ar urma de aici?
 
De exemplu, pentru Ucraina, cazul cel mai nefavorabil ar fi ca Rusia să invadeze masiv, iar ei să răspundă printr-o rezistenţă minimă. Pierderea ar fi totală (teritoriu şi guvernare), beneficiile inexistente. Pentru Rusia acest rezultat poate părea ideal, dar, de fapt, ar presupune costuri uriaşe: sancţiunile economice, inclusiv interdicţia în sistemul bancar SWIFT, plus costurile integrării unui teritoriu şi a unei populaţii ostile - cu beneficii relativ limitate  - câştigarea unui teritoriu. Cazul cel mai favorabil pentru Ucraina ar fi ca Rusia să detensioneze situaţia, iar ei să nu fie nevoiţi să răspundă nici prin rezistenţă minimă. Aici, pentru Ucraina costurile ar fi inexistente, beneficiile maxime. Pentru Rusia, atât costurile (pierderea reputaţie) cât şi beneficiile (evitarea unui conflict armat) ar fi limitate. 
 

De ce războiul nu e bun nici pentru Putin

 
Şi care ar fi varianta optimă pentru Rusia lui Putin?
 
În cazul Rusiei, rezultatul cel mai bun ar fi război cibernetic şi concesii din partea Ucrainei. Costurile pentru Rusia ar fi minime, iar beneficiile maxime - obţinerea garanţiilor de securitate. Pentru Ucraina, costurile ar fi substanţiale - suicid politic pentru Zelensky şi pierderea colaborării cu NATO. Dar beneficiile, evitarea unui conflict armat, ar fi de considerat. În cazul Rusiei, rezultatul cel mai nefavorabil ar fi ofensiva totală din partea lor şi răspunsul corespunzător din partea Ucrainei. Pierderile ar fi masive - soldaţi ucişi, costurile militare şi, în plus, sancţiunile din partea SUA, NATO, UE şi pierderea câştigurilor din exportul de gaze, iar beneficiile limitate, pentru că presupun integrarea unui teritoriu şi a unei populaţii ostile. Şi pentru Ucraina acest rezultat ar fi dezastruos cu pierderi maxime, de teritoriu şi vieţi, fără beneficii.
 
Astfel, se eşalonează toate cele 9 combinaţii, iar predicţia este reprezentată de acea pereche de acţiuni, una din partea Rusiei, una din partea Ucrainei, unde fiecare dintre ele reprezintă cel mai bun răspuns la opţiunea aleasă de adversar.
 
De aici, devine mult mai clar faptul că o invazie masivă a Rusiei e extrem de costisitoare pentru această ţară, oferind beneficii reduse şi astfel, putem concluziona, puţin probabilă. Sancţiunile care ar urma unei intervenţii masive ar fi resimţite puternic de populaţia rusă, ceea ce ar reduce adiţional electoratul lui Putin, care deja se confruntă cu o opoziţie din ce în ce mai vocală şi proteste.
 
Evident, acest exemplu de analiză este simplificat, simularea aceasta putem să o facem cu mai multe acţiuni, mai detaliate, luând în calcul mai mulţi actori, dar frumuseţea acestei teorii este tocmai în puterea de a simplifica o situaţie aparent extrem de complicată şi de a o reduce la o simplă comparaţie de costuri/beneficii.
 
Totuşi, ce a determinat Rusia să maseze trupe la graniţa Ucrainei şi să provoace asemenea tensiuni?
 
În context mai larg, Rusia a început mobilizarea trupelor la graniţă în vară, când America era distrasă de retragerea din Afganistan şi devenise evident că nu mai era dispusă să susţină intervenţii la depărtare. Scopul era intimidarea rapidă şi forţarea unor concesii în urma unor negocieri prin care statutul Rusiei de mare putere ar fi fost restabilit.
 
Cu toate acestea, SUA, NATO şi UE au răspuns mult mai puternic şi prezentând un front mai unit decât s-ar fi aşteptat preşedintele Rusiei şi decât în 2014, când a avut loc anexarea Crimeei. Opţiunile lui sunt mai restrânse şi mai puţin atractive. Ambiguitatea pe care a prezentat-o Rusia în cererile sale serveşte tocmai acestui scop de acum de a-i permite să se retragă elegant, prezentând orice concesie, inclusiv negocierile ample de la Geneva, Bruxelles şi Viena ca scopuri atinse şi, de ce nu, chiar victorii.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările