Peste 200 de paraşutişti britanici scriu istorie în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de soldaţi ai armatei britanice au făcut istorie sâmbătă paraşutându-se pentru prima dată în sudul Ucrainei.

În calitate de forţă de răspuns pe plan global, Brigada a 16-a aeropurtată a armatei britanice este capabilă să se mobilizeze în întreaga lume într-un termen scurt.

Plecaţi la bordul unui avion din Marea Britanie, 250 de soldaţi din cadrul acestei brigăzi s-au paraşutat în zona de antrenament Ternivski, unde s-au alăturat la peste 7.000 de soldaţi ucraineni, americani şi canadieni pentru exerciţii comune.

„Participarea noastră constituie o reafirmare importantă a angajamentului nostru faţă de relaţia în domeniul apărării cu Ucraina, cu partenerii noştri de la Marea Neagră, precum şi a capacităţii noastre de a trimite trupe extrem de capabile oriunde este necesar şi oricând este nevoie”, a declarat ministrul britanic al Apărării James Heappey.

Ucraina găzduieşte începând de mâine exerciţii militare comune cu Canada, Marea Britanie şi Statele Unite. Aceste exerciţii au loc concomitent cu cele din Belarus, intitulate „Frăţia slavă 2020”, precum şi cu cele din Rusia, „Caucaz-2020”.

Cele trei exerciţii se desfăşoară într-un context politic tensionat în estul Europei, marcat îndeosebi de manifestaţiile anti-Lukaşenko din Belarus. Aflat de 26 de ani la putere, Aleksandr Lukaşenko este presat de stradă să demisioneze, dar preşedintele belarus nu dă vreun semn că ar ceda în faţa mişcării de contestare şi tatonează toate pistele în vederea menţinerii la conducere, mizând în principal pe reîmprospătarea relaţiei cu omologul său rus Vladimir Putin. Acum câteva săptămâni, preşedintele rus s-a arătat dispus să trimită trupe pentru a înăbuşi protestele din Belarus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite