Video Patru poliţişti francezi, anchetaţi după apariţia unei înregistrări video în care lovesc cu brutalitate un bărbat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru poliţişti sunt anchetaţi de poliţia poliţiei, în urma difuzării unor imagini care-i surprind în timp ce-l bat crunt pe un producător de muzică, la Paris, şi au fost convocaţi la audieri ca reţinuţi, declară vineri surse de la Parchetul Parisului pentru AFP, într-un caz care provoacă o emoţie puternică în Franţa.

Cei patru poliţişti au fost suspendaţi de joi din funcţii.

Ei sunt anchetaţi, începând de marţi, de către Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale franceze (IGPN) cu privire la ”violenţe” şi ”fals în înscrisuri publice”.

Acest caz a provocat o emoţie puternică în Franţa.

”Scandalizaţi” de înregistrarea video, mai mulţi miniştri au declarat că acest tip de derapaje constituie ”o problemă pentru Republică”, însă fără să arunce oprobiul asupra tuturor forţelor de ordine.

Într-o înregistrare publicată joi, poliţişti sunt surprinşi bătând crunt un producător de muzică, sâmbătă seara, la Paris.

Stânga şi majoritatea prezidenţială şi-au exprimat susţinerea faţă de victimă.

Producătorul acuză poliţiştii că i-au strigat insulte rasiste în timp ce-l băteau.

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ”şocat” de înregistrarea video, potrivit Europe 1 şi France Info.

Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin, invitat la postul France 2 joi seara, a anunţat că a ”cerut suspendarea a trei poliţişti”, pe baza acestor imagini, ”incalificabile, extrem de şocante”.

”Imediat ce faptele vor fi stabilite de către justiţie, voi cere de asemenea revocarea lor”, a dat asigurări ministrul, în contextul în care Parchetul Parisului a deschis o anchetă împotriva poliţiştilor.

Ministrul francez al Justiţiei Éric Dupond-Moretti s-a declarat joi seara, la LCI, ”scandalizat de aceste imagini”. El a avertizat însă că ”trebuie să fim atenţi” şi să nu ”amestecăm lucrurile”.

”Există poliţişti, avocaţi sau brutari rasişti, dar să spui că poliţia este rasistă nu este adevărat.  Însă orice violenţă a poliţiei este o problemă pentru Republică”, a subliniat el.

Ministrul însărcinat cu Relaţia cu Paramentul Marc Fesneau s-a declarat ”şocat”, vineri, la LCI, şi ”revoltat” de imagini. Însă el a subliniat, la fel ca Éric Dupond-Moretti, că nu trebuie ca acest comportament să fie generalizat la toată poliţia.

”Jandarmul, poliţistul este bărbatul sau femeia care trebuie să-i apere pe cei slabi, pe cei fragili. Evident, o violenţă a poliţiei este o problemă pentru Republică. De ficare dată când au loc violenţe ale poliţiei trebuie să se ancheteze, să se sancţioneze”, a declarat pentru BFMTV ministrul delegat cu Industria Agnès Pannier-Runacher.

”Invers, orice violenţă împotriva forţelor de ordine este o problemă a Republicii şi aici este necesar, de asemenea, să fim intransigenţi cu privire la aceste violenţe”, a subliniat ea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite