Lupul în blană de oaie, document pe care, cu siguranţă, nu numai dumneavoastră al trebui să-l citiţi, ci - dacă au timp şi chef – politicienii noştri care, cred eu, ar avea ceva de învăţat despre tehnicile organizaţionale de implantare în teren ostil practicate de o şcoală cu îndelungă şi sclipitoare activitate în domeniu. 

Studiul este realizat de Centrul Wilfried Martens pentru studii europene (fundaţia politică şi în acelaşi timp un think tank al PPE) de un grup de 4 tineri cercetători: Vladislava Vojtíšková, Vít Novotný, Hubertus Schmid-Schmidsfelden şi Kristina Potapova. Ceea ce spun ei este aşa de grav şi de exploziv că am decis, în măsura posibilului, să rezum principalele lor descoperiri-acuzaţii. Pentru restul, dacă măcar pe dvs. subiectul vă va interesa, aveţi aici posibilitatea de a consulta documentul original, o bombă care poate provoca multe explozii, în spaţiul mai mult sau mai puţin vizibil al complicatei politici europene a acestui moment.

Acest studiu aruncă o rază de lumină asupra organizaţiilor care operează în Europa şi care sunt finanţate de guvernul rus, fie pe cale oficială sau neoficială. Aceasta include Organizaţiile non-guvernamentale organizate de către guvern (GONGO), Organizaţiile non-guvernamentale (NGO) şi think-tank-uri. Numărul şi activitatea lor a crescut, dar finanţarea lor este adesea complexă şi ascunsă privirii publicului. Rolul lor este de a provoca o reorientare a opiniei publice europene în favoarea unei viziuni pozitive asupra politicii şi politicilor ruseşti şi în favoarea respectului ambiţiilor sale de mare putere... ele aparţin unui cadru dat de o viziune specială asupra conceptului de „soft power”. Este unul care se bazează pe coerciţie şi mai puţin pe atracţie...cu promovarea poveştii că SUA este duşmanul comun al Rusiei şi al Europei”,

O mişcare pe două planuri, notează autorii studiului căci, pe de o parte, în Rusia, activitatea organizaţiilor non-guvernamentale este strict reglementată şi supravegheată, autorităţile aplicând împotriva lor „acţiunii de represalii şi folosind o legislaţie anti-extremistă. Acest lucru se aplică atât ONG-urilor ruseşti cât şi celor străine... Mai multe organizaţii străine (unele finanţate de guvernele din ţările lor), inclusiv Endowment for Democracy, Open Society Fund al lui George Soros şi National Democratic Institute au fost obligate să părăsească Rusia. Statul rus a refuzat să înregistreze aproximativ 8 din 10 dintre ONG-urile care au solicitat acest lucru”   

Pe de altă parte, „ONG-urile şi think-tank-urle ruseşti cu sediul în afara Rusiei joacă un rol special în politica externă a ţării. Ele sunt folosite ca mecanisme pentru legitimarea politicilor ruse şi pentru manipularea opiniei publice externe. În acest scop, guvernul rus a fondat aşa-numitele Organizaţii non-guvernamentale organizate de guvern (GONGO) care produc conţinut controlat de guvern şi servesc şi pentru a trimiterea de fonduri către alte tipuri de organizaţii din străinătate”.

În viziunea autorilor studiului, toată mişcarea este subsumată intenţiei guvernului rus de a crea „un parteneriat pan-european de naţiuni independente bazat pe axa Moscova-Paris-Berlin pentru a înlocui astfel NATO şi UE. Din punct de vedere ideologic, se bazează pe o alianţă între Islam şi Ortodoxie (inclusiv Asia Centrală) împotriva Occidentului catolic. În ţările occidentale, inclusiv Uk, Franţa şi germania, accentul se pune îndeosebi pe legăturile de afaceri... În ţările cu majoritate ortodoxă precum România, Bulgaria, Serbia şi Grecia, politica rusească merge pe religia comună şi foloseşte Biserica Ortodoxă (site oficial IFUOCN.com) şi entităţile asociate acesteia, precum Fundaţia Internaţională pentru unitatea naţiunilor creştin-ortodoxe. În ţările slave, inclusiv Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi Bulgaria, sprijină vecea dar cumva încă popilara idee de Pan-Slavism... Iar Rusia promovează ideea că slavii ar trebui să se unească, de preferat sub protecţia Mamei Rusii, deoarece ţările occidentale nu doresc decât să profite de pieţele din est”. (n.n. - citatul aparţine unei surse care, se notează în raport, a dorit să rămână anonimă).

Dacă veţi deschide documentul, puteţi consulta capitolul foarte interesant dedicat „dimensiunii interne” a reţelei, adică organizaţiile create în Rusia şi cu misiune de propagandă externă, extrem de instructivă fiind lista de membri din conducerea fiecăreia dintre instituţiile majore, practic întreaga elită a politicii ruse, fireşte cea pro-Putin.

Să trecem însă la acea parte a raportului care se ocupă de organizaţiile europene de mare renume şi cu un rol major în jocurile politicile continentale şi, foarte adeseori, pe plan mondial, cel care despre care autorii studiului afirmă că ar fi primit finanţări din partea Rusiei:

Printre acestea, Institut de relations internationales et stratégiques (IRIS, website: http://www. fr-france.org/en/) Institut français des relations internationales (IFRI, website: http://www.ifri.org/) unul dintre cele 5 think tanks cele mai influente din Europa occidentală despre care se afirmă că ar fi finanţat de GAZPOROM.

Sau Institut de le démocratie et de la coopération, Институт демократии и сотрудничества, IDC; website: www.idc-europe.org)  fondat la Paris în 2008, condus de Natalia Narochniskaya, fost membru al Dumei de Stat şi despre care Wikileaks afirmă că ar fi fondat de guvernul rus: „Institutul are ca scop să pună capăt a ceea ce guvernul rus vede drept „monopolul” definirii şi raportării abuzurilor privind drepturile omului... dedicat şi promovării imaginii Rusiei în Occident” (Wikileaks, ‘The Institute for Democracy and Cooperation; Russia’s New Face’, 12 February 2008). Un alt exemplu, alt think tank:  Dialogue of Civilizations Research Institute (Dialog der Zivilisationen; website: http://doc-research.org/en/) creat în iunie 2016 la Berlin, printre membrii săi fondatori fiind Vladimir Yakunin, aliat apropiat al lui Putin, fost preşedinte al societăţii ruse a căilor ferate, cunoscut pentru atitudinile sale naţionaliste, anti-americane şi homofobe. Institutul apare a fi o extindere al unui alt institut deja existent, Dialog der Zivilisatonen de la Viena. 

Sau, la fel de interesant, Eurasian Observatory for Democracy and Elections (Евразийский cовет за демократию и выборы, EODE, website: http://www.eode.org/)  al cărui rol, spune raportul „este să ofere o falsă legitimitate alegerilor şi referendumurilor în fostele republici sovietice unde există mişcări separatiste pro-ruse precum Crimeea, Transnistria, Abhazia şi Osetia de sud. Situl web spune că organizaţia a fost fondată în 2006 la Bruxelles şi Chişinău şi că... viziunea sa este împărtăşită de conducerea actuală rusă şi de către Vladimir Putin... Organizaţia are legături puternice cu extrema dreaptă europeană. Organizaţia invită membri ai partidelor europene de extremă dreaptă să monitorizeze procesele electorale.Este fundată şi condusă de neonazistul belgian Luc Michel, discipol al politicianului belgian neonazist Jean-Pierre Vandermossel. Conform spuselor lui Chehovtsov, această organizaţie este doar o picătură din oceanul cooperării între Kremlin şi extrema-dreaptă. Organizaţia are birouri în Bruxelles, Paris, Moscova, Soci şi Chişinău. Cu toate acestea, nu indică adresa exactă a acestor birouri”.

Studiul se ocupă apoi de prezenţa extrem de activă a reţelei de propagandă ruseşti care sponsorizează ONG-uri în cele trei State Baltice (aveţi, in extenso, descrierea organizaţiilor respective în textul raportului). Situaţie care a determinat, spun autorii studiului, o reacţie a statelor respective „inevitabil mult mai dură decât în celelalte ţări din UE: prin impunerea interzicelor de călătorie pentru activiştii Kremlinuluim prin interzicerea staţiilor TV ruseşti (în Letonia şi Lituania), prin introducerea interzicerii de intrare pentru jurnaliştii ruşi)în Estonia), prin expulzarea diplomaţilor identificaţi ca fiind ofiţeri ai Serviciului Rus de Informaţii şi prin implantarea unor reguli mai stricte privind prezentarea publică a identităţii organizaţiilor”.

Context în care autorii studiului redactează un capitol final de recomandări către creatorii europeni de politici publice, susţinând necesitatea adoptării urgente a unor măsuri de clarificare a statutului şi activităţii organizaţiilor bănuite de a face parte din reţeaua de influenţă şi cu finanţare rusă. Cu o nunaţă mai specială atunci când se vorbeşte, direct, despre nevoia ca „poliţia şi agenţiile de informaţii din UE... să-şi îmbunătăţească operaţiunile şi cooperarea mutuală în scopul de a răspunde activităţilor ilegale ale organizaţiilor nin guvernamentale controlate de Rusia. Scopul ar trebui să fie monitorizarea fluxurilor financiare. Ar trebui iniţiată acţiune judiciară împotriva acestor ONG-uri şi a asociaţiilor despre care se demonstrează că reprezintă o ameninţare la securitatea naţional”.

Construcţia raportului se bazează pe surse publice (o bibliografie solidă şi exhaistivă) dar - şi aici s-ar putea să fie o problemă – pe o serie de interviuri cu persoane care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Câteva dintre afirmaţiile cele mai dure din raport, puteţi vedea acest lucru, se bazează doar pe asemenea tip de sursă foarte greu, dacă nu chiar imposibil de verificat. Normal să fie aşa, afirma Roland Freudenstein, directorul de la Martens Centre cu prilejul lansării oficiale a documentului, căci alternativa este „fie nu dai nume, fie nu vei obţine niciun răspuns”. Pe de altă parte, Thierry de Montbrial, fondatorul şi preşedintele IFRI replică imediat şi „dezminte categoric că IFRI ar fi primit măcar un euro de la GAZPROM sau din partea guvernului rus. Deci, este vorba despre diformare... Iar acest raport ridică o problemă deontologică majoră căci caracteristica unui think-tank este de a avea surse deschise, A te baza pe o mărturie anonimă contravine regulilor deontologice”.

Cine are dreptate? Vom vedea, căci discuţia, mai mult decât polemică şi cu implicaţii politice extrem de serioase, este doar la început. Este doar un simplu război de propagandă sau vorbim de ceva cu mult mai important, adică despre un episod important în bătălia acum în curs pentru schimbarea polilor de putere în Europa şi încercarea de organizare a unor mutaţii fundamentale la nivelul opiniilor publice, pregătindu-le pentru ce va să vină?