Franţa: poliţiştii au evacuat o tabără de 200 de romi din centrul unui oraş din nordul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii unei familii de romi dintr-o tabără ilegală din Spania. FOTO: Reuters
Copiii unei familii de romi dintr-o tabără ilegală din Spania. FOTO: Reuters

Poliţiştii francezi au evacuat vineri sute de imigranţi romi dintr-o tabără din centrul oraşului Roubaix, în nordul Franţei, operaţiune care a avut loc la doar câteva zile de la declaraţiile ministrului de Interne care a susţinut că toţi romii ar trebui expulzaţi din Franţa.

Operaţiunea autorităţilor locale s-a desfăşurat fără incidente, încă de la primele ore ale dimineţii. O mare parte din cei 200 de imigranţi şi-au strâns lucrurile şi au părăsit tabăra încă de joi noaptea, notează BBC.

Primarul oraşului Roubaix a spus că reprezentanţii localnicilor au cerut autorităţilor evacuarea taberei din motive de „securitate, igienă” şi pentru că romii creau „mari neplăceri” rezidenţilor.

Cu două zile înainte, ministrul de Interne Manuel Valls a spus că puţini romi s-ar putea integra în societatea franceză, astfel încât „majoritatea” ar trebui trimisă înapoi în ţara de provenienţă. Declaraţiile oficialului au fost criticate de activiştii pentru respectarea drepturilor omului, de Comisia Europeană, dar şi de unii dintre colegii de cabinet.

ONG-ul Amnesty Internaţional a avertizat că afirmaţiile lui Valls riscă să „răspândească mai departe stereotipurile şi să încurajeze animozităţile”.

Aproximativ 20.000 de romi din România, Bulgaria şi fosta Iugoslavia s-au stabilit până acum în Marea Britanie, potrivit BBC. Iar peste 10.000 de imigranţi romi au fost expulzaţi în prima jumătate a acestui an.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite