Fost ofiţer britanic: OZN-urile au apărut la instalaţiile militare nucleare să avertizeze omenirea că se joacă cu focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Gary Heseltine, fost detectiv din cadrul poliţiei britanice şi vicepreşedintele al organizaţiei Coaliţia Internaţională pentru Cercetarea Extraterestră (ICER), înfiinţată anul acesta, susţine că OZN-urile au apărut odată cu primele teste nucleare, în 1945.

Acesta face trimitere la dezvăluirea extraordinară a căpitanului Robert Salas, un fost ofiţer american în domeniul nuclear, potrivit căreia nişte OZN-uri  au apărut în 1967 la baza militară a Forţelor Aeriene americane din Malmstrom, Montana, şi au împiedicat lansarea unor focoase nucleare.

„Probabil că în momentul în care SUA au  detonat prima bombă atomică a trimis unde de şoc în spaţiu, alertând pe această cale alte civilizaţii cu privire la evoluţia tehnologică a vieţii pe pământ până în punctul în care poate scinda atomul  şi crea fisiunea atomică.

Se pare că din acel moment încolo OZN-urile au început să apară în apropierea instalaţiilor militare americane şi în toată lumea”, a spus Heseltine, fost ofiţer în poliţia aeriană şi apoi în poliţia de transporturi, şi cel care a creat o bază de date naţională a întâlnirilor cu obiecte/fenomene aeriene neidentificate pentru colegii săi. Heseltine s-a retras din poliţie în 2013 pentru a se concentra pe studierea OZN-urilor.

SUA au detonat prima bombă atomică cu numele de cod Trinity pe 16 ulie 1945. 

Căpitanul Robert Salas a dezvăluit că a luat parte la o lansare de rachete nucleare Minuteman care a eşuat inexplicabil.

Acesta a vorbit în 2010 la o conferinţă de presă alături de alţi şase ofiţeri.

„Mi-aş dori ca Forţele Aeriene şi guvernul să iasă public şi să admită că este un fenomen real” , a atras acesta atenţia numind OZN-urile ameninţări la adresa „securităţii naţionale” având în vedere propria experienţă cu o lansare de rachete nucleare.

Forţele de securitate au observat lumini pe cer înainte să-şi facă apariţia deasupra bazei un „obiect cu formă ovală care pulsa”.

„Cred că a fost o etalare. Voiau să pună în lumină armele noastre nucleare şi să ne transmită un mesaj. Interpretarea mea este că acest mesaj spunea să scăpăm de ele întrucât sunt prezicerea distrugerii noastre”, a spus acesta.

Forţele aeriene ale SUA nu au confirmat niciodată incidentul.

„Corelaţia dintre obiecte/fenomene zburătoare are bune conexiuni istorice şi ar putea sugera că acţiunile lor sunt menite ca un avertisment către omenire asupra pericolelor armelor nucleare”, a spus acesta a cărui organizaţie îndeamnă la dezarmare, o problemă care ar trebui expusă la ONU, spune fostul ofiţer britanic.

Acesta exemplifică asemenea corelaţii prin incidentul de la Roswell (statul american New Mexico, 1947) unde se afla Grupul de Bombardament 509 al Forţelor Aeriene americane, cel care a lansat primele bombele nucleare asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, respectiv întâlnirile de la două baze aeriene britanice, Woodbridge şi Bentwaters, unde se testau în secret arme nucleare.

„După Rosewell] OZN-urile au început să apară cu frecvenţă crescută în apropierea centralelor nucleare, a instalaţiilor de stocare nucleară şi a zonelor istorice ale armelor nucleare. 

Adesea, OZN-urile au fost văzute intrând şi ieşind din oceanele lumii.

Dacă noi vrem să înfiinţăm baze pe Lună şi Marte, nu are sens ideea că o specie extraterestră ar fi putut face acelaşi lucru cu Pământul cu multă vreme în urmă?

Şi că, dacă ar fi fost aici în cele mai adânci tranşee ale oceanelor noastre, nu ar vrea să-şi vadă habitatul distrus de un război nuclear care ar face planeta nelocuibilă pentru oameni şi pentru alţii ca ei?

Ca şi când ar vrea să demonstreze nebunia armelor nucleare, OZN-urile au părut uneori că vor să dovedească autorităţilor că se joacă cu focul”.

SUA au închis oficial proiectul „Cartea Albastră” de cercetare a OZN-urilor în 1969.

De la publicarea în 2017, a unor clipuri ale întâlnirilor cu obiecte/fenomene neidentificate,înregistrate de piloţii US Navy, Pentagonul a format în luna decembrie un grup de lucru ce urmează să furnizeze un raport neclasificat despre acestea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite