Emiratele Arabe Unite – lecţie de demnitate dată Ungariei şi lui Kelemen Hunor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
imagine

La finalul săptămânii trecute, UDMR, prin vocea lui Kelemen Hunor, anunţa festivist şi electoral primirea din partea Ungariei a unui transport medical constând în echipamente de protecţie şi tablete de hidroxiclorochină în contextul epidemiei generate de virusul SARS-CoV2.

Tot Kelemen Hunor preciza că respectivele produse, primite de o formaţiune politică de la un guvern al unui alt stat prieten, vor ajunge în şase judeţe ale României. Aceasta după ce, în Ungaria, în aceeaşi zi, ministrul ungar de externe, Szijjarto Peter, anunţa că executivul din care face parte trimite mai multe ajutoare medicale pentru maghiarii din afara graniţelor.

Gestul în sine al Ungariei de a ajuta alte ţări din vecinătate pentru a face faţă pandemiei generate de coronavirus poate fi unul lăudabil şi nu poate decât să contribuie la ajutarea cadelor medicale în lupta acestora contra-conometru pentru a salva vieţi, fără a şti însă cantitatea de facto oferită organizaţiilor subordonate FIDESZ din ţările vecine Ungariei. Evident că orice mască, tabletă de hidroxiclorochină sau costum de protectie primit din partea spitalelor din România poate salva una sau mai multe vieţi. Tocmai de aceea gestul Ungariei trebuie apreciat la adevărata sa valoare, la fel cum România a încercat, la rândul său, să ajute Italia (prin trimiterea unor cadre medicale care să lupte, în ţara cea mai afectată din Europa, cu acelaşi virus ucigaş) sau Republica Moldova (prin echipamente destinate tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de etnia lor şi discret, fără surle şi trâmbiţe) sau Bulgaria.

Problema pe care mi-o ridic însă se referă la destinaţia acestor produse medicale şi festivismul politicianist prin care guvernul ungar şi UDMR au înţeles să îşi promoveze imaginea, într-o abordare aproape identică prin care Rusia şi China au invadat spaţiul media mondial. Atât declaraţia lui Kelemen Hunor cât şi cea a lui Szijjarto Peter se referă la faptul că produsele donate sunt doar pentru etnicii maghiari. Ba mai mult, Kelemen Hunor precizează şi faptul că aceste produse vor fi distribuite exclusiv în 6 judeţe din Transilvania! Or, aici lucrurile par că iau o turnură total nepotrivită într-un asemenea moment! Este desuet să scriem despre faptul că virusul SARS-2 nu ţine cont de religie, sex sau rasă, etnie sau cetăţenie atunci când infestează corpul uman!

Tocmai de aceea declaraţiile lui Szijjarto Peter şi Kelemen Hunor mi se par, mai degrabă, populiste şi foarte nefericit alese într-un asemenea moment! De mic copil am învăţat că a face un bine cuiva, total dezinteresat, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face un om pe pământ. Atunci când vrei să produci o bucurie cuiva sau să ajuţi pe cineva aflat în nevoie, o faci pur şi simplu, fără a o condiţiona de absolut nimic! Or, atât intervenţia ministrului ungar de exerne cât şi cea a lui Kelemen Hunor sunt contrariul a ceea ce am învăţat în cei şapte ani de acasă! Nu poţi să condiţionezi pur şi simplu alocarea unui ajutor umnanitar de o zonă geografică sau de o etnie! Nu poţi să spui că produsele tale sau ale Chinei, cum este cazul de faţă, trebuie direcţionate pe criteriul etniei! Pe lângă populismul deşănţat, o asemenea viziune îmi aminteşte de perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când puterea nazistă germană privea lucrurile raportat la etnie şi rasă! Or, Peter Ssijjarto ne-a obişnuit cu ieşirile naţionalist-socialiste, în care, din nefericire pentru un lider al secolului XXI, crede cu sinceritate.

Nu se poate ca într-o Europă a secolului XXI, greu încercată în aceste momente de cumpănă, să susţii în faţa presei că donaţia ta pentru o terţă ţară este doar pentru o categorie de locuitori! Ce ar trebui să facă acel medic care poartă masca donată de statul ungar…să nu mai trateze etnici români? Sau invers, dacă un medic din Miercurea Ciuc poartă mănuşi achiziţionate din fonduri româneşti ar trebui să nu mai trateze maghiari? Unde ajungem, domnilor Kelemen Hunor şi Szijjarto Peter cu o asemenea abordare?

Nu vreau să mai vorbesc despre politizarea în sine a demersului care este, pur şi simplu, una penibilă. Nu am auzit nicăieri în ultima lună pe lideri ai PSD, PNL, USR sau PMP spunând că au donat sau făcut rost de vreun dispozitiv medical pe care să îl împartă în comunităţile pe care le reprezintă (eventual doar pentru simpatizanţii proprii). Şi sunt convins că au făcut asemenea gesturi, fiecare din ei!

A politiza acum, în aceste momente, folosind situaţia grea în care se află populaţia Europei reprezintă cel mai mare cinism, prost gust şi ... lipsă totală de omenie!

Sunt convins că ideea nu i-a aparţinut lui Kelemen Hunor, ci lui Sijjarto Peter, care, sigur, şi-a regizat întregul demers pentru ca maghiarii din jurul Ungariei să înţeleagă cât mai bine cu putinţă de unde vine acest ajutor. Dar şi aşa, acceptarea acestei situaţii mi se pare că intră în categoria penibilului!

Penibilul gestului lui Szijjarto Peter şi Kelemen Hunor poate fi demonstrat şi dacă ne uităm doar la maniera în care Emiratele Arabe Unite a înţeles să ajute România. Zilele acestea, statul arab a donat de 100 de ori mai multe dispozitive medicale României decât a făcut-o Ungaria. Şi culmea, anunţul a fost făcut de statul român, prin vocea ministrului de externe Bogdan Aurescu. Emiratele Arabe Unite au făcut acest gest exact aşa cum arătam mai sus, că am fost învăţat să îl facem: dezinteresat, pentru a ajuta pur şi simplu. Nimeni din Emiratele Arabe Unite nu a condiţionat alocarea ajutorului de direcţionarea lui spre o anumită destinaţie sau regiune georgrafică. Asta pentru că Emiratele Arabe Unite au înţeles să ajute România şi atât…lăsând la latitudinea Bucureştiului să hotărască unde este mai bine să ajungă materialele, ceea ce nici Kelemen Hunor şi nici Szijjarto Peter nu au înţeles să facă, sau... nu au vrut.

Editorial de Ionel Grigorescu

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite