Despre război

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi pe teritoriul Ucrainei FOTO Reuters
Soldaţi pe teritoriul Ucrainei FOTO Reuters

George S Patton, unul din cei mai cunoscuţi generali americani din Al Doilea Război Mondial, eliberatorul Luxemburgului, spunea: „Timpul pentru a lua în considerare temerile tale este înaintea luării unei decizii de luptă importante. Acesta este timpul să-ţi asculţi temerile şi fricile. După ce ai luat decizia evită-le şi mergi decis înainte.“

După generaţii de autoritarism şi stagnare, punctate cu războaie între state şi momente de represiune internă, Orientul Mijlociu a început să să mişte odată cu Primăvara Arabă. Scânteia care a declanşat mişcările de protest a fost larg recunoscută ca fiind sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi, în Tunisia la data de 17 decembrie 2010. Rezultatele acestei acţiuni s-au răspândit în tot Orientul. În Egipt, Yemen şi Tunisia, demonstraţiile au devenit adevărate revoluţii care au dus la înlăturarea preşedinţilor tunisian (Zine El Abidine Ben Ali) şi egiptean (Hosni Mubarak), iar ulterior şi a preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. Existenţa mijloacelor de comunicaţie modernă precum Facebook sau Twitter au înlesnit organizarea revoltelor, fapt pentru care guvernele din mai multe ţări afectate de proteste au blocat accesul la ele sau chiar la întregul Internet. Momentul a fost speculat şi ulterior pregătit cu mare atenţie la Moscova care dorea să-şi recapete, de mulţi ani, dominaţia în fostele state prietene ale URSS din Orientul Mijlociu (Libia, Siria, Egipt).

Evenimentele din Siria şi Ucraina sunt două momente care au venit la pachet. În timp ce operaţiunile militare din Ucraina erau în desfăşurare, în paralel se derulau operaţiunile diplomatice de salvare ale lui Bassar Al-Assad prin preluarea stocurilor de gaze toxice şi discuţii la nivel de guvern-opoziţie la Geneva. Rusia şi-a dorit, de la venirea lui Vladimir Putin la putere în 1999, să refacă fostul imperiu sovietic, să stabilizeze economia şi să reia creşterea acesteia după terapia de şoc a lui Egor Gaidar (adjunctul prim-ministrului rus, un economist liberal în vârstă de 35 de ani, partizanul reformelor radicale), să modernizeze forţele armate, să pună în subordinea Kremlinului noii oligarhi[1] apăruţi în perioada post gorbacioviană şi nu în ultimul rând să se aşeze la masă cu SUA pentru a discuta toate problemele globale tet-a-tet şi fără intermediari.

De asemenea, nu dorea un partener economic puternic la graniţa de vest, aşa cum este UE drept urmare a început cu meticulozitate o destrămare a coeziunii acesteia prin metode economice neortodoxe şi prin implementarea de scheme de corupţie la nivelul guvernamental al acestora. Dialogul bilateral şi promisiuneile energetice ale Rusiei cu marile puteri economice Germania, Franţa şi Italia, dar şi cu ţările est europene precum Cehia şi Ungaria au fost elementele de bază al fracturării coeziunii Uniunii. Şi nu numai. Imigraţia sponsorizată de la est a dus la o instabilitate în ţările de destinaţie a acestor imigranţi, dar şi la o imagine tragică a unei Europe împărţită de garduri de protecţie la frontiere (ultimii veniţi în clubul celor cu garduri la graniţă fiind sloveni care construiesc un gard la graniţa cu Croaţia şi estonieni care înaţă un gard de 2,5 m la graniţa cu Rusia).

image

De fapt, Rusia lui Valdimir Putin, dorea a lume bipolară nicidecum multipolară, noţiunea de multipolară rămânând numai un lait motiv în media internaţională fără o acoperire reală. America a pivotat în Asia, lăsând controlul securităţii Europei în mâna europenilor unde binomul Franţa-Germania, încă în vogă, a pierdut din turaţie odată cu criza imigranţilor, dovadă fiind suportul necondiţionat dat de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker la solicitarea Cancelarului german Angela Merkel pentru realizarea de cote de imigranţi în diferitele state ale Uniunii. Se pare că numai Europa de Est şi Centrală se consolidează şi se mişcă în altă direcţie, direcţie pe care am văzut-o la mini-summitul NATO de la Bucureşti. Ţările din estul Europei au trăit în comunism şi ştiu ce înseamnă lipsurile materiale dar şi lipsa libertăţilor individuale şi sociale şi nu doresc o reântoarcere a acestora.

Ce s-a discutat la Bucureşti?

Despre summit s-a scris destul(?!) şi nu am să reiau decât ceea ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că au fost evaluate ca prioritare 5 direcţii de acţiune:

(1) întărirea solidarităţii şi indivizibilităţii alianţei, inclusiv prin sporirea prezenţei NATO;

(2) întărirea NATO şi continuarea procesului de adaptare pentru a răspunde riscurilor pe termen lung din est şi nord;

(3) consolidarea securităţii spaţiului de la Marea Neagră la Marea Baltică;

(4) consolidarea parteneriatului NATO şi UE;

(5) asigurarea ca dialogul cu Rusia va fi fundamentat pe respectarea dreptului internaţional. Mini-summitul NATO de la Bucureşti este, în mod sigur, o încercare de a pune presiune pe puterile vest-europene, în vederea viitorului summit de la Varşovia din 2016, puteri vest europene care sunt din ce în ce mai dispuse să închidă ochii la încălcarea de către Rusia a normelor de drept internaţional în Crimeea şi în estul Ucrainei.

Ne este oare frică de un nou război în Europa? Nu. Ne este frică de imprevizibilul acţiunilor lui Vladimir Putin, de un război hibrid cât şi de forţa triadei nucleare ruse care se poate răsfrânge, şi numai din greşală asupra estului.

Europa de astăzi

De fapt dacă urmăreşti cu atenţie agenda europeană sunt la modă mini-summiturile pe tema imigraţiei sau a NATO sau pe orice altă temă spre exemplu securitatea în Balcanii de Vest. De acord securitatea Balcanilor de Vest este importantă inclusiv pentru România cum important este accederea Muntenegrului în NATO şi pregătirea celorlate state foste jugoslave pentru aderare la UE şi la NATO. Dar toate aceste summituri denotă, în primul rând, o fracturare a Europei atât în interiorul UE cât şi al NATO.

Europa are nevoi de un nou lider care să coaguleze ceea ce părinţii fondatori au reuşit: crearea unui spaţiu economic şi politic comun unde bunăstarea şi valorile liberalismului sunt la loc de cinste.

Noi est-europeni aici vrem să fim şi în mod clar nu ne dorim o Europă divizată! Reuniunea de la Bucureşti a ţărilor membre NATO, la o săptămână după avertismentele dure lansate de Rusia la adresta Romaniei, în contextul operaţionalizării bazei militare de la Deveselu, nu poate fi decât benefică pentru preşedinţia României şi pentru relaţia cu SUA. În acest moment parteneriatul strategic cu SUA este esenţial iar cel cu Polonia, în condiţiile în care la Varşovia este un guvern euroşceptic, trcuresytiebuie accelerat pentru a avea un spaţiu de manevră şi de cooperare care să nu fie limitat de reglementările europene ce vor urma. 

Harta

Harta lumii, ale cărei graniţe se doresc a fi redesenate de ruşi

Planul de acţiune al Kremlinului pentru Europa

În Europa, apropierea NATO de graniţele Federaţie Ruse prin lărgirile succesive ale Alianţei cu state din fostul Pact de la Varşovia, a pus în aplicare, la Kremlin, un plan de destabilizare a flancului estic al Europei pentru că cel de refacere a vechiului imperiu cu fostele republici sovietice era pe agenda preşedintelui Vladimir Putin din 1999. Pentru Federaţia Rusă, Occidentul, dar, mai ales, Statele Unite rămân şi după finalizarea Războiului Rece inamici de necontestat. După războiul din Cecenia cu care a debutat conducerea lui Putin la cârma Rusiei a urmat valul de mişcări populare din vecinătatea Federaţiei Ruse.

Rând pe rând, preşedinţi şi regimuri politice fidele Moscovei decenii la rând s-au prăbuşit peste noapte. Totul a început cu Revoluţia Rozelor în Georgia, la Tbilisi, în 2003 şi a continuat cu Revoluţia Portocalie izbucnită la Kiev, în Ucraina, la finalul anului 2004, pe fondul rezultatelor alegerilor prezidenţiale ca să culmineze cu Maidanul pro-european de la Kiev din 2013, care l-a înlăturat pe Ianukovici şi care a pus capac răbdării lui Vladimir Putin. În 2014 preşedintele Vladimir Putin a trecut la acţiune în Ucraina folosind conceptul, deloc nou, al războiului hibrid. Apoi după Acordul de la Minsk care a îngheţat conflictul ucrainean a urmat Siria.

Trei factori sunt importanţi pentru a înţelege campania militară a Rusiei în Siria:

(1) creşterea cheltuielilor militare ale Rusiei

(2) organizarea şi participarea împreună cu Iranul şi Hezbollahul la acţinile din teren

(3) lipsa de coordonare a coaliţiei anti ISIS condusă de SUA.

Odată preşedintele Putin a spus: un urs niciodată nu cere permisiunea de la cineva. Într-adevăr în ultimii doi ani Putin a arătat lumii că este un Urs politic-de la ocuparea ilegală a Crimeei la recenta intervenţie militară în Siria. Părerile despre comportamentul preşedintele Putin în Occident În timp ce deplângea la alegerile din 2008 presupusa slăbiciune a lui Barack Obama, fostul guvernator Sarah Palin îşi dorea un preşedinte ca Putin să se lupte cu urşii şi să sape după petrol. Fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani era copleşit de admiraţie faţă de Putin declarând: el ia o decizie şi o execută... Asta este ceea ce înseamnă a fi lider. În schimb Zhanna Nemtsova, fata opozantului rus cel mai puternic al preşedintelui rus, cel care a fost împuşcat Boris Nemtsov, spunea într-un interviu dat lui Christiane Amanpour la CNN despre Putin: Este un om al erei sovietice. Are cultura acelui timp. Putin are două adevaruri: petrolul şi propaganda. A folosit preţul petrolul ca suport al ascensiuni. Acum când preţul a scăzut  a rămas numai cu propaganda. Din această cauză este aşa  de popular în Rusia. 

S-a dovedit că timpul s-a scurs diferit, din 2000 încoace, pentru Occident faţă de Rusia, iar la ora actuală indecizia aparţine Vestului şi impredictibilitatea Estului. 

Cum arată oraşul sirian Alep 5 octombrie 2015 FOTO AP

Oraşul Alep, în nord-vestul Siriei, în octombrie 2015 FOTO AP

Reforma militară rusă

Am subestimat puterea militară a Federaţie Ruse pe care din 1999 Vladimir Putin a început s-o reformeze. Citind studiul elaborat de Consiliul European pentru Relaţii Externe (European Council on Foreign Relations/ECFR) varianta europeană a Consiliului pentru Relaţii Externe din SUA îţi dai seama ce s-a reformat şi ce nu în armata rusă. Slăbiciunile operaţionale şi tactice din războiul Ruso-Georgian din 2008, când forţele georgiene antrenate de SUA s-au dovedit mai agile şi mai motivate decât s-au aşteptat ruşii au fost remediate în decursul anilor care au urmat prin ce mai mare reformă a armatei Federaţiei Ruse din 1930. Reforma a fost împărţită în trei faze:

(1) profesionalizarea armatei;

(2) îmbunătăţirea pregătirii de luptă prin micşorarea structurii de comandă şi prin creşterea numărului de exerciţii militare;

(3) modernizarea armamentului şi introducerea de armament nou[2].

Occidentul şi SUA s-au focalizat pe modernizarea armamentului (faza trei) fazele unu şi doi nefiind studiate îndeajuns. Pentru prima dată armata a căpătat o structură de piramidă cu câţiva decidenţi la vârf şi mai mulţi ofiţeri operativi la bază. De asemenea s-a introdus un corp profesional cel al subofiţerilor, corp care lipsea în fosta armată sovietică (subofiţerii în armata sovietică nu pregăteau trupa erau utilizaţi în activităţile administrative). Reforma structurală a cuprins şi creşterea salariilor militarilor, de peste cinci ori, dar şi introducerea metodelor moderne de management al personalului. Reformele au redus substanţial fondurile alocate personalului şi au profesionalizat armata rusă, fondurile disponibilizate fiind direcţionate către producerea şi cumpărarea de echipamente higt-tech (perioada de pregătire pentru soldaţi a fost scurtată pe echipamente complexe) şi au ajutat la creşterea pregătirii de luptă a forţelor de elită (paraşutişti, infanteria navală şi forţele speciale). Sistemul militar de educaţie a fost de asemenea reformat, bazându-se parţial pe sistemele din Elveţia şi Austria, cu introducerea tehnicilor de leadership state-of-art. Au fost schimbate uniformele şi echipamentul personal pentru a creşte încrederea în noua armată. A doua parte a reformelor s-a referit la structurile unitaţilor militare şi a lanţului de comandă. Din cele 23 de divizii organizate de sovietici, noua conducerea a format 43 de brigăzi dotate cu armament nou, a căror mobilitate a crescut simţitor (pot fi dislocate în 24 de ore în teatrele de operaţii). De asemenea numărul de exerciţii militare a fost mărit şi au început să fie utilizate exerciţiile în teatre de operaţii complexe folosindu-se un număr mare de militari şi o logistică impresionată dar şi trageri cu toate categoriile de armament din dotare (un an a fost necesar pregătirii a două divizii în anii de început ai războiului din Cecenia-1999). Practicile sovietice de mobilizare ale rezerviştilor, pentru a creşte puterea de luptă a unităţilor active, au fost abandonate. Noile districte militare au la conducere comandamente întrunite de forţe armate iar numărul lor a fost redus. Acum comandaţii de districte militare au acces la toate categoriile de forţe armate care sunt dislocate în zona lor de resposabilitate (forţe navale, terestre şi aeriene).

nave rusesti

Navă militară rusească FOTO tass.ru

Rezultatul acestei reforme în trei paşi a constat în menţinerea unei forţe gata de intervenţie la graniţa Rusia-Ucraina de 150.000 militari (dintre care 40000 în satre de alarmă) în timp ce în alte zone se desfăşurau exerciţii militare cu aproximativ 80000 de militari. Ultima fază, care este în derulare, este aceea  a introducerii de echipamente moderne nave, tancuri, avioane şi rachete (de croazieră sau balistice).  În prima fază nu a fost vorba de moderizarea complexului militar industrial a fost vorba de menţinerea şi modernizarea echipamentului existent şi modalitatea de instruire a trupelor pentru a obţine maximum de eficienţă în folosirea acestuia. Reforma a implicat şi apariţia de noi concepte militare precum războiul hibrid. Ministrul Apărării Shoiugu, ultimul venit în cercul limitat a lui Vladimir Putin a crescut cheltuielile militare, finaţând zeci de noi avioane şi rachete dar şi comandând noi echipamente militare, a mărit numărul de exerciţii militare de la Marea Baltică la Pacific şi de la Marea Caspică la Artică. Rusia de astăzi se bazează mai mult ca în trecut pe forţele convenţionale şi pe proiecţia forţelor în teatre de operaţii din străinătate în zonele ocupate de sovietici înainte de 1990. Desfăşurarea de Federaţia Rusă a unei forţe expediţionare importante în Siria, pe apă şi în aer, o campanie cu zeci de avioane de atac operând 24 din 24 de ore, utilizarea de rachete de croazieră da la mari distanţe (1500 km) au transmis un mesaj clar: forţa militară a Rusiei devine un rival a capabilităţilor operaţionale americane. De aceea summitul de la Bucureşti are un rol de antemergător în crearea unei strategii de încercuire (vezi Lunga scrisoare a lui George F Kennan 1947) a Federaţie Ruse în viitorul apropiat.

Să nu uităm ce spunea învăţatul general Sun Tzu: Războiul este ca apa. Se schimbă permanent tot aşa cum şi apa îşi adaptează forma la pământul pe care îl străbate. Va reuşi să învingă cel care-şi poate schimba tactica faţă de inamic sau adversar.


[1] Oligarhi precum Vladimir Gusinski, Boris Berezovski şi în mod special Mihail Hodorkovski – deţinătorii unor uriaşe averi câştigate prin preluarea bunurilor statului, de cele mai multe ori privatizate prin metode discutabile; Gusinski şi Berezovski au fost nevoiţi să părăsească Rusia şi să-şi cedeze o bună parte a averii, iar Hodorkovski a fost închis într-o închisoare din Rusia, iar acţiunile pe care le deţinea la compania IUKOS, cel mai mare producător de petrol din Rusia, au fost preluate de stat. Drept urmare Rusia are de plăti despăgubiri investitorilor francezi şi belgieni peste 50 miliarede de euro confor Hotărârii Curţi de Arbitraj de la Haga. Ca urmare a confruntării cu oligarhii, regimul lui Putin a reuşit şi să preia controlul asupra celor mai importante mijloace de informare în masă deţinute până atunci de cei mai bogaţi ruşi-în 2001 şi 2002, canalele TV NTV, deţinut de Gusinski, TV6 şi TVS deţinute de Berezovski; preluări asemănătoare au fost avut loc şi în cazul ziarelor.

[2] Consideraţii: va fi implementată o nouă generaţie de tancuri care va asigura o mai mare protecţie a echipajului şi o mai mare mobilitate în teren (70% din tacurile exitente până în 2020 în jur de 2300 bucăţi); echiparea cu noi vehicule de luptă ale infanteriei dar şi cu noi  vehicule de trasport personal (BTR); noi piese de artilerie şi noi rachete (modernizarea rachetelor Iskander cu o rază de acţiune de 400 km) a căror precizie va fi sporită(sistemul Smerch va fi înlocuit cu sistemul Tornado) dar şi piese de artilerie autopropulsată; planificatorii vor dezvolta strategii de răspuns rapid cu aceste echipamente noi pentru conflicte regionale şi locale; în trupele de uscat sunt actualmente 300000 de militari, marea majoritate militari în termen, fiind organizati în 80 de brigăzi;crearea unei forţe de reacţie rapidă profesionalizată (25% din totalul forţelor de uscat); în august 2015 a fost constituită o forţă de peacekipeeng formată din 5000 de militari din compunerea Brigăzii 31 Aeropurtate;

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite