În data de 11 iunie, Senatul României a adoptat cu 85 de voturi pentru, 25 împotrivă şi 11 abţineri, un proiect de lege care modifică Codul administrativ în direcţia descentralizării şi a diluării rolului unor funcţii administrative, în special cea a prefectului. Un rol important în redactarea formei finale a avut-o UDMR. Principalul partid reprezentativ pentru minoritatea maghiară din România vede în aceste modificări o cale spre atingerea autonomiei locale reale“, după cum a declarat Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senatul României, într-un comunicat de presă. De ce reprezintă aceste modificări un subiect care depăşeşte cadrul strict administrativ şi raporturile dintre autorităţile locale şi centrale?

În primul rând, modificările adoptate în Senat şi propuse spre vot în Camera Deputaţilor sunt de fond, nu de formă. Cele 636 de articole ascund o serie de prevederi care erodează suveranitatea României, definită, printre altele, de limba oficială expusă în Constituţie. Astfel, art. 94 menţionează că „[…] prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte“, pentru un prag al minorităţii de 20%. Concret, serviciile deconcentrate, care reprezintă extensii directe ale Guvernului României, precum ANPC sau Garda Financiară, vor fi obligate să oficializeze limba maghiară, pe lângă limba română. Mai mult, în cadrul aceluiaşi articol, la alineatul 2, pragul de 20% menţionat anterior poate să fie contestat în cadrul entităţilor descrise mai sus, decizia fiind lăsată la nivelul organelor deliberative abilitate.

Nu ajută nici faptul că UDMR are o preferinţă evidentă pentru Fidesz, în detrimentul unei relaţii, măcar aparente, definită de echidistanţă faţă de toţi membrii eşichierului politic ungar.

Dincolo de dezbaterea legitimă a modului în care minorităţii maghiare i se oferă un cadru instituţional care să funcţioneze, deteriorarea statutului de limbă oficială a limbii române, prin caracterul obligatoriu al limbii maghiare în deconcentrate, reprezintă un pas important şi îngrijorător spre autonomia Ţinutului Secuiesc. Această prevedere cântăreşte şi mai mult în momentul în care este plasată în contextul relaţiei regionale dintre România şi Ungaria lui Viktor Orban. Acesta din urmă nu a ascuns faptul că urmăreşte unificarea naţiunii peste graniţe, formulare folosită într-o scrisoare trimisă de biroul prim-ministrului către cetăţenii ungari aflaţi în afara graniţelor, document citat de publicaţia Budapest Beacon, închisă recent sub presiunea Fidesz. Mai mult, în acelaşi articol, se face referire la amendamentele aduse de Fidesz Constituţiei Ungariei, prin care se exprimă aderenţa la stabilirea auto-guvernăriicomunităţilor maghiare din afara graniţelor, o exprimare ce reprezintă un afront la integritatea şi suveranitatea ţărilor cu astfel de minorităţi, cea mai importantă fiind în România.

Viktor Orban şi guvernul său, în ciuda unei victorii impresionante în cadrul ultimelor alegeri parlamentare, a adunat o mulţime de critici, atât din cadrul mediului politic intern din Ungaria, cât şi în arena europeană, vis-a-vis de corupţia endemică care a cuprins Fidesz. Publicaţii precum Financial Times, Spiegel sau The Guardian au detaliat modul în care guvernul Orban redirecţionează fonduri europene şi de stat către apropiaţi ai regimului, efectiv creând o nouă elită economică, bazată pe proximitatea faţă de Orban, nu pe competiţie liberă şi meritocraţie.

Nu ajută nici faptul că UDMR are o preferinţă evidentă pentru Fidesz, în detrimentul unei relaţii, măcar aparente, definită de echidistanţă faţă de toţi membrii eşichierului politic ungar. După cum relatează Hungarian Spectrum, ulterior unei vizite a reprezentanţilor partidului socialist MSZP din Ungaria, Gergely Karácsony şi Gyula Molnár, în cadrul căreia s-au întâlnit cu Kelemen Hunor, acesta din urmă a declarat presei că orice fel de campanie electorală a socialiştilor în Transilvania reprezintă o pierdere de vreme“, o umilinţă preluată imediat de presa pro-Fidesz din Ungaria. Această legătură solidă, UDMR-Fidesz, reîntăreşte ideea conform căreia acţiunile partidului din România se pliază, voit sau nu, pe direcţia revizionistă care vine de la Budapesta.

În al doilea rând, art. 94 menţionat mai sus face referire şi la obligativitatea României de a respecta tratatele internaţionale din care face parte. De menţionat că în raportul Comisiei de la Veneţia din octombrie 2001, cu privire la tratamentul preferenţial al minorităţilor naţionale de către statul înrudit, se precizează că tratamentul preferenţial nu poate să fie acordat în alte domenii în afară de educaţie şi cultură, decât în cazuri excepţionale“. Tratamentul preferenţial la care face referire textul este înfăptuit de statul înrudit vis-a-vis de minoritatea înrudită, dar luând în considerare măsurile luate de Budapesta în ultimii ani în acest sens, precum şi relaţia Fidesz-UDMR, referinţa UDMR cu privire la aderenţa la tratatele internaţionale din textul legislativ adoptat în Senat este în disonanţă cu practica internaţională. Raportul Comisiei nu menţionează în niciun fel tratamentul preferenţial în domeniul administrativ. Chiar dacă iniţiativa vine din mediul politic intern, prin Parlamentul României, faptul că UDMR face referire la respectarea dreptului internaţional, când acesta nu prevede astfel de obligaţii, pune la îndoială intenţiile reale ale acestora.

Ar trebui să ne oprim şi să ne gândim la cât de puţină atenţie primeşte această schimbare legislativă, pe fondul tumultului politic cu privire la schimbările aduse Codului Penal.

De asemenea, există şi riscul major de extindere a utilizării limbii maghiare şi de introducere a obligativităţii utilizării în condiţiile în care peste 350.000 de etnici maghiari din România au obţinut cetăţenia ungară, ceea ce înseamnă oferirea unor facilităţi de utilizare, practic ca limbă oficială, a limbii de stat a Ungariei în beneficiul unor cetăţeni ungari aflaţi pe teritoriul României. Dacă ar fi să ne raportăm strict la normele internaţionale, odată dobândită cetăţenia ungară, statutul cetăţenilor respectivi se schimbă radical, aceştia ieşind de facto din categoria de membri ai unei minorităţi etnice şi intrând în categoria unor membri ai unei alte naţiuni. În mod practic, dincolo de considerentele de politică externă regională, implementarea limbii maghiare în instituţii de stat nu face decât să izoleze şi mai mult cele două comunităţi una de cealaltă.

În concluzie, dacă luăm în considerare tendinţele autocratice ale regimului Orban, deteriorarea democraţiei şi prevalenţa corupţiei în Ungaria, relaţia caldă dintre Budapesta şi Kremlin, discursul evident revizionist al lui Orban, precum şi preferinţa evidentă a UDMR pentru Fidesz, modificările susţinute de aceştia din urmă la Codul administrativ necesită o atenţie sporită şi o analiză extinsă, într-o cheie de politică regională şi europeană, din partea României. De asemenea, ar trebui să ne oprim şi să ne gândim la cât de puţină atenţie primeşte această schimbare legislativă, pe fondul tumultului politic cu privire la schimbările aduse Codului Penal, ceea ce ar putea să indice, de fapt, o strategie şi un troc politic care, pe termen lung, s-ar putea dovedi dezastruos pentru România. Totul în anul în care România îşi aniversează un secol de suveranitate şi modernitate.