Statele Unite propun încetarea provocărilor în Marea Chinei de Sud

Statele Unite propun încetarea provocărilor în Marea Chinei de Sud

Statele Unite propun încetarea provocărilor în Marea Chinei de Sud FOTO Arhivă Adevărul

Statele Unite ale Americii, prin vocea unui oficial de rang înalt, au propus miercuri Beijingului, precum şi ţărilor din Asia de Sud-Est, să se abţină de la orice fel de acţiuni care ar putea fi considerate provocatoare. Acest anunţ îşi propune să diminueze pe cât posibil tensiunile teritoriale din Marea Chinei de Sud, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

În încercarea de a deschide calea reconcilierii, Danny Russel, un oficial american de rang înalt pentru Asia de Est, le-a transmis liderilor statelor asiatice să nu desfăşoare acţiuni ce ar putea fi considerate împotriva unor altor ţări. Diplomatul american a precizat că sugestia sa are scopul de „a da de gândit” statelor din regiune.

Danny Russel participă în prezent la o reuniune în Birmania, alături de omologii săi, pentru a pune la punct detaliile unui summit care va avea loc în acest an.

„Statele din această regiune pot singure să definească tipul de comportament pe care îl consideră drept o provocare. Pe această bază, ţările ar trebui să invite la abţinere, cu condiţia ca toate celelalte să procedeze în acelaşi mod”, a declarat Danny Russel, adjunctul secretarului de Stat.

Recent, Statele Unite au acuzat Beijingul asupra unor acţiuni „unilaterale şi destabilizatoare” în Marea Chinei de Est, o zonă în care autorităţile nipone şi chineze îşi dispută de ani buni suveranitatea asupra unui grup de insule.

Aflate la circa 200 de kilometri nord-est de Taiwan, insulele Senkaku (denumite de Japonia, „Diaoyu” de chinezi) conţin resurse petroliere extrem de importante.

De mai multe ori Statele Unite au îndemnat ţărilor din Marea Chinei de Sud să realizeze un cod de bună conduită, cu scopul de a împiedica escaladarea conflictului în această regiune.

Danny Russel a mai precizat că tensiunea din zonă „creşte rapid”, în special după ce luna trecută în Vietnam au avut loc revolte violente ca reacţie la decizia Chinei de a amplasa o platformă de foraj petrolier într-o zonă revendicata de autorităţile de la Hanoi.

Preşedintele american Barack Obama urmează să participe la un summit dedicat ţărilor din Asia de Est la sfârşitul lui 2014.


Citeşte şi:

Trei nave chineze au intrat în apele teritoriale disputate de China şi Japonia

Trei nave aparţinând Pazei de Coastă chineze au pătruns pentru scurt timp luni în apele teritoriale ale insulelor Insulele Senkaku, disputate de China şi Japonia, a doua incursiune de acest fel de la începutul anului, a anunţat Paza de Coastă japoneză, relatează AFP.
 
 
Japonia a protestat dur faţă de anunţul Chinei, care a publicat sâmbătă harta unei „zone de identificare şi apărare aeriană” din Marea Chinei de Est, ce include grupul de insule Senkaku, controlate de puterea de la Tokyo. Arhipelagul este revendicat de China, ceea ce a deteriorat extrem de mult relaţia între cele două ţări .
 
 
China a anunţat recent că denunţă noua strategie de apărare a Japoniei, acuzând guvernul de la Tokio că doreşte o expansiune militară, măsură care ar putea pune în pericol stabilitatea din regiune, informează BBC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: