Japonia ar putea recurge la arma cu laser pentru a topi rachetele nord-coreene VIDEO

Japonia ar putea recurge la arma cu laser pentru a topi rachetele nord-coreene VIDEO

Tunul cu laser testat de americani

Pe fondul ameninţărilor venite dinspre Coreea de Nord, Japonia examinează posibilitatea creării unui nou sistem de interceptare a rachetelor balistice bazat pe lasere foarte puternice, potrivit mass-mediei japoneze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul japonez al Apărării, serios preocupat de lansarea rachetelor balistice nord-coreene, studiază posibilitatea de a crea lasere de mare putere capabile să intercepteze şi să elimine rachetele balistice ale Phenianului, scrie cotidianul japonez  Yomiuri shimbun.
 
Potrivit ziarului, rachetele nord-coreene urmează o traiectorie curbată, ceea ce face imposibilă interceptarea acestora cu echipamentul militar pe care îl deţine actualmente Tokyo.
 
Un laser foarte puternic, care ar fi instalat pe o navă sau pe un avion, va fi indreptat împotriva rachetei în timpul fazei de pornire şi va fi deformată şi distrusă la temperaturi ridicate. Experţii consideră că acest lucru ar permite armatei să intercepteze rachete care urmează o traiectorie curbă, precum şi numeroase rachete lansate la intervale apropiate.
 
Ziarul japonez notează de asemenea că costul acestei tehnologii este mai mic decât sistemele actuale de interceptare şi distrugere a rachetelor balistice.
 
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul său oficial, Ministerul Apărării din Japonia a cerut guvernului aproape 79 milioane de dolari pentru anul 2018 să efectueze studii privind crearea de lasere.
 
Armata americană dispune deja de o armă cu laser
 
 Noua armă laser - LaWS, care a fost testată recent de forţele armate americane în Golful Persic, reprezintă o adevărată provocare pentru statele lumii, pentru că este capabilă să distrugă orice ţintă, inclusiv reactoare nucleare. Arma dotată cu laser ar putea depăşi prin eficienţă chiar şi armele nucleare, pentru că poate atinge ţinte exacte
 
Prima armă laser aflată în activitate a fost amplasată de americani pe USS Ponce, o navă amfibie de transport.
 
Despre această armă desprinsă parcă din filmele SF, căpitanul navei USS Ponce, Christopher Wells, a declarat pentru CNN că „este mai precisă decât un glonţ“. „Nu este un sistem precum celelalte tipuri de arme folosite de armată care sunt bune doar împotriva unor contacte aeriene sau împotriva unor ţinte la sol – în acest caz este vorba de o armă foarte adaptabilă care poate fi utilizată împotriva a diferite ţinte”.
 
Mai mult, LaWS are un avantaj nemaiîntâlnit la nicio altă armă inventată până acum. Laserul se mişcă, prin definiţie, cu viteza luminii. Prin comparaţie, este vorba de o viteză de 50.000 de ori mai mare decât a unei rachete balistice intercontinentale.
 
În prezent, laserul este folosit în principal pentru a scoate din funcţiune sau pentru a distruge avioane şi ambarcaţiuni mici.
Sistemul de 40 de milioane de dolari are nevoie pentru a opera doar de o sursă de electricitate, obţinută din propriul generator, iar LaWS este operat doar de trei persoane. Tragerea unui "foc" costă cam un dolar, a mai spus Hughes.
 
Marina SUA dezvoltă sisteme de generaţia a doua, mai puternice, care ar putea viza ţinte mai semnificative, precum rachete.
 
Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen 
 
Regimul nord-coreean a anunţat duminică dimineaţă oficial că a testat cu succes o nouă bombă cu hidrogen, proiectată tocmai pentru a fi ataşată de noile rachete balistice intercontinentale testate în ultimele luni de către Phenian, relatează BBC.
 
În acest sens, televiziunea de stat a anunţat că detonarea unei bombe cu hidrogen a fost ordonată de liderul Kim Jong-un şi s-a dovedit un ”succes complet”, fiind vorba de un pas ”semnificativ” în completarea programului nuclear al Coreei de Nord.
 
Acest anunţ vine la doar câteva ore după ce seismologii au detectat un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,3 în nord-estul peninsulei Coreene, unde există un cunoscut poligon nuclear al regimului de la Phenian.
 
De asemenea, presa sud-coreeană a publicat mai multe poze în care Kim Jonh-un pare că semnează ordinele pentru detonarea bombei cu hidrogen la Punggye-ri.

Autorităţile sud-coreene susţin că mişcarea sesmică a avut loc în districtul Kilju, unde este situat poligonul de teste nucleare Punggye-ri.
 
”Puterea este de zece sau douăzeci de ori mai mare decât în alte teste anterioare. Această scală este la nivelul la care oricine poate spune că e vorba de testarea unei bombe cu hidrogen”, a declarat Said Kune Y. Suh, un profesor de inginerie nucleară de la Universitatea Naţională din Seul.
 
Mişcarea sesimică a fost detectată la câteva ore după ce liderul Kim Jong-un a fost prezentat de presa nord-coreeană cu un nou tip de bombă cu hidrogen. De asemenea, presa a relatat că aceasta ar putea fi ataşată unei rachete balistice. Însă, niciuna dintre aceste informaţii nu a putut fi verificată din surse independente, potrivit jurnaliştilor BBC.
 
”Bomba H, a cărei putere explozivă este ajustabilă de la zeci la sute de kilotone, este o focoasă termonucleară multifuncţională cu o mare putere distructivă”, se arată într-un material transmis de agenţia nord-coreeană KCNA.
 
De asemenea, experţii japonezi de la Agenţia Naţională de Meteorologie au precizat că undele seismice detectate după posibila explozie au fost de zece ori mai puternice decât în cazul unor teste nucleare anterioare ale regimului de la Phenian.
 
Acest lucru înseamnă că regimul nord-coreean ar fi putut să-şi detoneze cel mai puternic exploziv nuclear realizat până în acest moment. Însă, o asemenea acţiune ar reprezenta o provocare directă la adresa preşedintelui Donald Trump, care a discutat cu doar câteva ore înainte cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, despre escaladarea crizei nucleare din peninsula Coreeană.
 
Mai mulţi martori din localitatea chineză Yanji, care este situată în apropierea graniţei nord-coreene, au precizat că au simţit undele seismice, ce au durat în jur de zece secunde şi au fost urmate de o replică. Autorităţile chineze au detectat opt minute mai târziu o replică de 4,6 în apropierea aceloraşi coordonate din districtul Kilju.
 
Coreea de Nord a realizat primul său test nuclear în 2006. Al cincilea test nuclear nord-coreean, efectuat în septembrie anul trecut, a provocat un seism cu magnitudine 5,3 şi a degajat o energie de 10 kilotone. Spre comparaţie, bomba atomică care a distrus oraşul Hiroshima a degajat o energie de 15 kilotone. 
Precedentele teste nucleare efectuate de Phenian au avut loc în 2006, 2009, 2013 şi în ianuarie şi septembrie 2016. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: