Printre acestea, una a reprezentat în mod deosebit modelul invocat de foarte mulţi dintre fanaticii care aveau să devină dictatori cu pretenţii absolutiste: Cetatea Soarelui despre care a vorbit călugărul dominican Thomasso Campanella în cartea sa cu acelaşi nume apărută în jurul anului 1602, inspirându-se din Republica lui Platon şi din opera lui Thomas Morus cu a sa călătorie spre insula imaginară. Este vorba (urmând rezumatul realizat de Yvan Hochet) despre o societate organizată la modul colectivist în care nu există proprietate privată. Este profund teocratică, liderii săi fiind preoţi şi savanţi-astrologi cu putere absolută. Copiii sunt rezultatul unei  foarte stricte politici eugenice, numele lor sunt alese de preoţii-magistraţi şi, începând cu vârsta de 2 ani, sunt educaţi în comun, băieţii separaţi de fete, lucru posibil datorită absenţei familiei ca instituţie socială. Alegerea viitoarei meserii se face pe bază vocaţională, atât băieţii cât şi fetele participă în mod obligatoriu la instrucţia militară începând de la vârsta de 12 ani. Absolut totul, întreaga viaţă socială în toate aspectele sale, este definit de astrologie, nimic nu se decide decât după consultarea astrelor.

Este limpede de ce această viziune a putut fi sursa de inspiraţie pentru primii susţinători ai socialismului, cei care aveau măcar scuza de a nu fi avut ocazia să vadă la ce poate duce un asemenea experiment aplicat la nivel social. Au urmat tragicele experienţe care au marcat memoria omenirii, extremele ucigaşe ale nazismului, fascismului şi comunismului.

Toate însă cu aceeaşi obsesie: indiferent de condiţiile în care trăia poporul, fără a lua în socoteală costurile economice şi umane pe care le presupuneau proiectele faraonice, demersul consta în a crea mai întâi “monumente reprezentative” întru gloria liderilor, apoi, în stricta logică e nebuniei utopice, oraşe gigantice cu “arhitecturi ideale” pentru fericirea generaţiilor care vor veni şi pe care lumea să le cinstească cu uimire şi veneraţie.

Asta este logica după care Kim Jong-un a decis demararea unui asemenea proiect la Samjiyon în imediata apropiere a Muntelui Sacru Paektu, locul unde noua mitolgie revoluţionară a Coreei de Nord localizează originile dinastei conducătoare. Iar agenţia de presă KCNA notează, plină de deferenţă, că însuşi Kim personal “s-a dedicat deplin transformării zonei Samjiyon, pământul sacru al revoluţiei, în oraşul utopic sub socialism”. Intenţie nobilă pentru care au fost puse la muncă, alături de unităţile armatei populare, familiile celor trimişi la “reeducare” (luptători pentru drepturile omului şi persoane acuzate de încercare de evadare) alături de brigăzi ale tineretului, din ce în ce mai multe în ultima perioadă când presiunea de a termina construcţiile a fost deosebit de mare, în ciuda faptului că termenele iniţial anunţate au fost decalate din cauza lipsei materialelor de construcţie. Rapoarte ale unor diplomaţi de la ambasadele din Phenian pomenesc şi de tabere de muncă ale copiilor organizate pentru a ajuta la încheierea la timp a lucrărilor.

Oraş care este o perfectă ilustraţie a socialismului utopic al secolului XXI în versiunea nord coreeană cu al său muzeu al activităţilor revoluţionare, dar şi staţiunea de schi descrisă ca funcţionând la cele mai înalte stadarde mondiale, locuri industriale pentru cultivarea legumelor şi fructelor şi, evident, blocuri cu 10.000 de apartamente. Este inutilă întrebarea privitoare la utilitate unei asemenea staţiuni de schi la nivel internaţional, atât timp cât porţile ţării sunt bine ferecate, iar accesul se permite numai în condiţii speciale.

Acest oraş al utopiei socialiste este construit în perioadă de criză economică care s-a transformat de mai mult timp în problemă umanitară la nivel naţional. Priviţi construcţiile destinate să transmită lumii imaginea victoriei modului de gândire al Marelui Lider şi gândiţi-vă că enormitatea a apărut pe faţa pâmântului atunci când aproximativ 10 milioane de nord-coreeni (adică 40% din populaţie) suferă de malnutriţie cronică, lucru confirmat de un raport al ONU apărut în luna mai a acestui an.

Construcţiile acestea sunt o sifidare giganitică în condiţiile în care, din cauza secetei, recoltele din 2019 au fost cele mai slabe din ultimii 10 ani şi, pentru a face faţă penuriei severe, ar fi fost necesară, conform specialiştilor de la FAO, cumpărarea a peste 1 milion de tine de cereale: “Sistemul guvernamental de distribuţie publică – cel pe care se bazează o mare parte din populaţie – a fost nevoit să micşoreze aprovizionarea la cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului” se spune în raport, notându-se cu mare îngrijorare scăderea nivelului consumului, diversitatea limitată a alimentaţiei şi faptul că familiile au fost nevoite să reducă mesele sau, pur şi simplu, să mănânce mai puţin.

Ceremonia fastuoasă ce a avută loc pentru inaugurarea staţiunii montane are rolul evident de a transmite lumii (şi în special SUA) sfidarea supremă: politica la Phenian se va desfăşura pe absolut aceleaşi coordonate de până acum, chiar întărită de recentele acorduri cu ruşii şi chinezii. Şi, mai presus de toate, în condiţiile în care, nestingherit, au continuat testele care presupun lansări de rachete purtătoare. Astfel, în urmă cu puţin timp, a avut loc cel de-al 13-lea asemenea test, de data asta fiind vizate capacităţile “aruncătorului multiplu de rachete de mare capacitate” Kn-25. Semnalând totodată, prin agenţia oficială de presă, că ne apropiem de finele anului, termenul limită dat de Kim lui Trump pentru a pune în practică acele concesii pe care i le ceruse cu ocazia întâlnirilor lor bilaterale.

Ce va urma? Nimc deosebit. Aceiaşi lideri, aceleaşi proiecte, aceeaşi concepţie asupra istoriei. Foarte probabil, cu istoria consmnând şi acelaşi tip de final lipsit de glorie pentru construcţiile lor utopice destinate să reziste pentru eternitate.