Revista National Geographic îşi încetează apariţia în România după 20 de ani. Redactorul-şef: „Ne-am trezit peste noapte cu o casă în flăcări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista National Geographic îşi încetează apariţia în România după 20 de ani

Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, „cel puţin deocamdată, revista dedicată ştiinţei, explorărilor şi aventurii, care conectează curioşii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în ţara noastră”, a anunţat, într-un mesaj pe Facebook-ul revistei, redactorul-şef Cătălin Gruia.

Ediţia de decembrie ar putea fi ultimul număr în limba română.

„Ce a fost pentru mine NG-ul în toţi anii aceştia? A fost goana entuziastă spre dreptunghiul galben, a fost o şcoală a excelenţei în jurnalism, a fost solomonăria deprinderii secretelor unui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte şi inimi. Şi a rămas cea mai frumoasă revistă din lume! Datorită resurselor de timp şi bani investite, reportajele noastre au fost dintotdeauna tip aparte de jurnalism. Prin anii 1980, în perioada de glorie unui National Geographic SUA fără concurenţă, bugetul unui articol obişnuit, putea ajunge lejer la un milion de dolari. Deadline-ul pentru un reportaj: circa un an. Îmi sună şi acum în urechi vorbele lui Radu Potolea, primul nostru publisher în România, care prin mai 2004, spunea apropo de coverstory-ul local despre Ştefan cel Mare: „nu mă interesează cât costă, nu mă interesează cât durează - vreau să iasă perfect!”. 

„Cât de în răspăr sunt aceste începuturi ferice cu experienţa tot mai amară din ultima noastră etapă la City Publishing. Însă dincolo de mâhnirea, furia noastră, foarte îndreptăţită, din aceste luni de final, în care ne-am trezit peste noapte cu o casă în flăcări, rămâne recunoştinţa pentru toţi cei care au pus suflet, au pus umărul la zidirea ei, timp de două decenii: Cristian Lascu, Helmut Ignat, Domnica Macri, Ileana Andreescu, Genoveva Enuta, Elena Drăghici, Bogdan Croitoru, Costas Dumitrescu, Remus Ţiplea, Gheorghe Popa, Stelian Botoran, Radu Potolea, Cezar Burlan, Radu Oltean, Luminiţa Georgescu, Sabina Uşurelu, Bogdan Giubernea, Anca Bărbulescu, Monica Seceta, Adriana Hoancă, Adrian Bejenaru, Robert Miklos, Ruxandra Chiurtu, Alina Niculescu, Silviu Petrovan, Eliza Ionici, Gabriela Grigorescu, Mihai Vătăşelu, Roxana Farca, Silviu Matei, Oana Ivan, Călin Stan, Carmina Niţescu, Alex Moldovan, Carmen Racovita, Dragoş Lumpan, Şerban Dragomirescu, Cornel Ivanciuc, Gheorghe Croitoru, Silviu Chiriac, Adina Brânciulescu, Adrian Câtu, Ana Hogaş, Ionuţ Florea, Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu, Cristi Pitulice, Corina Matei, şi mulţi, mulţi alţii, jurnalişti, fotografi, traducători, corectori, art-directori, ilustratori, consultanţi de primă mână, din echipa extinsă a National Geographic Ro”, a scris Gruia.

„Şi oricât de tristă a fost ultima perioadă pentru noi, e doar o picătură în istoria unei revistei de la 1888. National Geographic rămâne un standard de excelenţă în jurnalism şi o poveste continuă despre descoperire, explorare şi puterea imaginilor de a schimba lumea. Cultul pe care îl au oamenii pentru National Geographic e zestrea acumulată de generaţii de jurnalişti excepţionali, care de 134 de ani îşi fac treaba la cel mai înalt nivel. Când aud de National Geographic, lumea nu te tratează ca pe un simplu jurnalist, ci se aşteaptă să fii un fel de ambasador. Şi nu-i întotdeauna treabă uşoară să întruchipezi valorile acestui brand excepţional! Şi poate cu atât mai mult, acum, la final…Ne-am străduit, cum am putut mai bine, în aceste două decenii. „Sper că la cea de-a 200-a aniversare, cineva să privească înapoi şi să exclame: oamenii ăia dintre prima şi a doua sută de ani chiar au lărgit orizonturile National Geographic Society“!, spunea Gil M. Grosvenor, redactor-şef al revistei în deceniul 1970-1980. De la Grosvenor încoace ne străduim să păstrăm această tradiţie a excelenţei NG, lăsând pe mai departe, celor care vin după noi, un nume, măcar la fel de mare cum l-am primit”, a transmis redactorul-şef. 

Cătălin Gruia a mulţumit în final tuturor cititorilor, prietenilor şi colaboratorilor vechi şi noi, cu care a clădit National Geographic România în ultimii 20 de ani.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite