Ce audienţă a avut primul episod Las Fierbinţi scris de actorul Adrian Văncică, interpretul lui Celentano

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Văncică, în rolul beţivului Celentano FOTO Pro TV
Adrian Văncică, în rolul beţivului Celentano FOTO Pro TV

Episodul „Las Fierbinţi“ de joi, primul al cărui scenariu a fost semnat de Adrian Văncică, actorul care îl interpretează pe Celentano, a reuşit să înregistreze audienţe mai mari decât meciul Foresta-Steaua.

Potrivit site-ului Paginademedia.ro, episodul scris de actorul Adrian Văncică a fost urmărit, la nivel naţional, de peste 2 milioane de români pe minut, Pro TV având cifre de audienţă mult mai mari decât al doilea post clasat.

De asemenea, cifrele înregistrate de „Las Fiebrinţi“ au fost mai mari chiar şi decât meciul Foresta-Steaua, pe care Pro TV l-a difuzat imediat după serial.

Pe intervalul serialului (20.25-21.25), 2,041 milioane de români au urmărit primul episod scris de Văncică, locul doi fiind ocupat de Kanal D, cu 700.000 de telespectatori mai puţini decât Pro TV, scrie Paginademedia.ro.

La oraşe, Las Fierbinţi a fost urmărit de puţin peste un milion de persoane, locul al doilea revenind de această dată postului Antena 1, care a avut cu 400.000 de privitori mai puţin.

Aproape 600.000 de telespectatori cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani au urmărit episodul de joi al serialului de la Pro TV, aproape de două ori mai mulţi decât cei care au preferat Antena 1.

Actorii Adrian Văncică şi Mihai Bobonete fac parte, printre alţii, din noua echipă de scenarişti a serialului, după ce Mimi Brănescu a renunţat la proiect, la fel cum a făcut şi soţia acestuia, Mirela Oprişo, care o juca pe Aspirina.

„Ceea ce a făcut Mimi Brănescu rămâne - şi nu sunt vorbe mari - în istoria televiziunii. A scris, de exemplu, un episod întreg în versuri, pe modelul shakespearian, pe deasupra şi cu glume. Nu ai cum să nu apreciezi imensa valoare pe care o are Mimi. Nimeni nu îl poate înlocui pe Mimi, nu are cum. Nimeni nu vrea să îi ia locul“, declara Adrian Văncică pentru Paginademedia.ro. Actorul a mai spus că până acum nu a mai contribuit la scenariu: „Eu am făcut partea mea de actorie. Ca orice actor, singura mea contribuţie era legată de personaj, o replică, o idee. Să faci un scenariu este însă cu totul altceva. Până acum, mi-am făcut doar meseria mea, de actor.“

„Atât eu, cât şi ceilalţi care au scris, încercăm să ţinem ştacheta sus, să nu perimăm serialul pentru că scrie altcineva decât Mimi. Fără doar şi poate, meritele lui Mimi asupra acestui serial sunt uriaşe. Eu, personal, îi voi recunoscător toată viaţa pentru tot ce a făcut pentru mine. Am jucat nişte scenarii fabuloase, scrise de el. Şi acum aştept chemarea lui în orice va face, pentru că este clar că Mimi Brănescu este unul dintre cei mai buni dramaturgi ai momentului, asta fără să luăm în calcul calităţile lui de actor. De acum încolo, merg pe mâna lui Dragoş Buliga, regizorul şi producătorul acestui serial, pentru dacă scenariile nu vor fi aşa reuşite, nici nu cor intra în filmare. El ştie cel mai bine ce dă bine şi ce nu pentru proiect“, a declarat şi Mihai Bobonete pentru aceeaşi sursă citată.

Din echipă de scenarişti „Las Fierbinţi“ mai fac parte Iulian Postelnicu, care a şi apărut în primele episoade ale serialului, în show-ul „Mondenii“, dar şi în seria „O săptămână nebună“ (Pro TV), şi Dan Panaet, care scrie la „Caţavencii“ şi a făcut parte din echipa site-ului de satiră Times New Roman. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite