INTERVIU Carla's Dreams: „România are câteva probleme de sănătate, dar niciuna nu este letală“ VIDEO

INTERVIU Carla's Dreams: „România are câteva probleme de sănătate, dar niciuna nu este letală“ VIDEO

Carla's Dreams FOTO Mediafax

Solistul grupului Carla’s Dreams, originar din Republica Moldova, a vorbit despre relaţia pe care o are cu România, despre beneficiile anonimatului în showbiz, despre cât de greu este să-ţi păstrezi integritatea în această industrie, dar şi despre marele concert de la Romexpo.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toţi am fost măcat o dată în viaţă P.O.H.U.I. şi toţi suntem imperfecţi, însă a fost nevoie de o trupă de anonimi din Republica Moldova ca să ne amintim de aceste lucruri. 

Şi, cu toate că îi cunoaşte atâta lume, nimeni nu ştie cine sunt, iar identitatea lor continuă, chiar şi după atâţia ani, să suscite imaginaţia fanilor şi mass-mediei deopotrivă. Totul e enigmatic când vine vorba de Carla's Dreams, iar o discuţie cu solistul trupei nu face excepţie. 

În textul ce urmează veţi găsi răspunsuri exprimate simplu, dar în acelaşi timp cu subtilitate şi într-un fel aparte, probabil una dintre calităţile pe care publicul român le apreciază atât de mult la artiştii din Republica Moldova, care în ultimii ani s-au bucurat de un succes fenomenal. 
 

Solistul Carla's Dreams ne-a mărturisit că încă din adolescenţă a fost interesat de muzică, însă recunoaşte că primele versuri scrise au fost „nişte încercări puerile“. Nu şi-au dorit celebritatea cu orice preţ şi, în ciuda succesului, nu se consideră reprezentanţi clasici ai showbiz-ului. Carla ne-a explicat care crede că sunt părţile bune şi părţile mai puţin plăcute ale industriei din România, concluzionând în stilul caracteristic: „Putem spune clar că domeniul în care lucrăm este mai greu decât unele şi mai simplu decât altele“. 

De asemenea, cântăreţul a dezvăluit cum s-a raportat la momentul în care unele videoclipuri şi versuri ale trupei au fost reclamate la CNA fiind considerate vulgare, dar şi cum privesc criticile primite. 

Vă amintim şi de concertul pe care Carla’s Dreams îl va susţine la Romexpo, pe 18 mai. Biletele au preţuri cuprinse între 59 şi 300 de lei, iar în cadrul spectacolului intitulat „Nocturn“ vor mai urca pe scenă şi alţi artişti, printre care Delia, Antonia, Vanotek şi Mark Stam. În acest context, solistul a discutat deschis şi despre un eventual final al proiectului, dar şi despre comunitatea CsD. 

„Adevărul“: Făceaţi muzică de mai mult timp, dar nu vă doreaţi să intraţi în showbiz. De ce aţi făcut-o până la urmă?

Solistul Carla’s Dreams: Nu ştiu dacă ne putem numi acum reprezentanţi clasici a showbiz-ului, date fiind interacţiunile noastre extrem de rare cu această lume. Aşa că „intrarea“ noastră în showbiz poate fi considerată reală, dar rămâne a fi relativă.

Practic, cariera voastră în România a început odată cu „P.O.H.U.I“. Cum s-a ajuns la acea colaborare cu INNA?

„P.O.H.U.I“ a fost punctul nostru de pornire în ceea ce ţine de România, dar nu reprezintă un început de carieră. La colaborarea cu INNA s-a ajuns, spre surprinderea noastră, simplu, dată fiind deschiderea atât a ei, cât şi a echipei Global Records faţă de tot ce e nou, în general. Ne bucură faptul că această deschidere s-a păstrat până astăzi şi de ea se pot bucura atât de mulţi artişti noi cu viziuni şi caractere interesante.

Ai mărturisit că niciun membru al trupei „nu duce dorul unei vieţi publice“, de aici şi machiajul. De ce vă doriţi să rămâneţi anonimi?

Pentru că în anonimat, după părerea noastră, sunt mai multe plusuri decât minusuri şi, atâta timp cât libertatea bate complicaţiile dictate de această decizie, poziţia noastră o să rămână neschimbată.

Care ar fi părţile pozitive şi cele negative ale showbiz-ului?

Ignoranţa şi mediocritatea mijloacelor mass media din care se naşte o luptă continuă de orgolii, dar şi un teren bun pentru străbaterea celor care au cu adevărat ce spune. Am crezut şi credem în continuare în puterea talentului veritabil.

Spuneai că vreţi să vă păstraţi integritatea şi să nu ajungeţi simpli executanţi. E dificil de păstrat acest principiu în industria muzicală?

Nu este simplu din cauza unui standard în permanentă schimbare a ceea ce înseamnă comerţ. Libertatea, la fel ca expunerea, costă şi din moment ce crezi în faptul că muzica este menită să fie auzită, îţi creezi un standard intern privind câtă libertate eşti gata să pierzi în schimbul a ceea ce crezi. De aici concluzia că fundamentul integrităţii noastre a rămas întreg şi neschimbat, dar nu putem spune că întreaga construcţie a integrităţii noastre nu a suferit nicio schimbare. Deci este greu, dar nu şi imposibil, mai ales că fiecare îşi decide limita.

Care a fost prima reacţie când aţi văzut că lucrurile au luat-o puţin razna, mă refer când aţi văzut că vă bucuraţi de un asemenea succes?

Nu am avut prea mult timp de bucurie pentru că eram prea ocupaţi să scriem şi să lucrăm la ceea ce unii numesc astăzi „brand“. Privind înapoi, probabil ar fi trebuit să ne bucurăm mai mult.

Odată cu succesul vin şi criticile. V-a fost greu să le acceptaţi? Faptul că purtaţi măşti uşurează acest proces, de a face faţă feedbackului negativ, sau vă consumă la fel de mult?

Criticile nu sunt aduse întotdeauna de succes. În majoritatea cazurilor, numărul şi intesitatea acestora sunt direct proporţionale cu lărgimea şi popularitatea produsului criticii. Fiind conştienţi de acest raport, nu putem fi atât de uşor şi de mult influenţaţi de critici. În acelaşi timp, deşi în era Internetului aciditatea reacţiilor la orice a crescut infinit de mult, criticile nu sunt mereu un lucru rău. Totuşi, dacă ar trebui să dăm cuiva un sfat, am spune următoarele: lipsa reacţiei la ceea ce unii numesc „critică constructivă“ este mai bună decât o conformare oarbă la orice prostii scuipă criticii de canapea. Totul trebuie totuşi să reiasă dintr-o convingere internă, respectiv din cunoaşterea de sine, a orgoliilor, dorinţelor, dar şi a calităţilor proprii, cunoaşterea acestora este esenţială. Restul e praf.

Spre exemplu, v-aţi întristat când anumite videoclipuri au fost reclamate la Consiliul Naţional al Audiovizualului fiind considerate indecente?

Ba din contră, ne-am bucurat. Ceea ce ni se părea însă cu adevărat interesant era dacă nivelul profesionalismului celor de la CNA este mai înalt decat muntele de absurdităţi stupide expuse în sesizările activiştilor de diverse coloraturi. Din fericire pentru toţi, raţiunea şi legea au învins ignoranţa şi încercările de manipulare publică.

„Iubirea adevărată trebuie să învingă în faţa prejudecăţilor pe care societatea le creează“ ar fi mesajul piesei „Imperfect“. Care sunt, după părerea ta, prejudecăţile create de societatea din România?

Iubirea nu are probleme, ea oricum învinge, ea nu are încotro. Problema e că pe drumul ei inevitabil spre victorie sunt uneori prea mulţi spini, astfel ea învinge când deja e obosită şi împunsă din toate părţile. Nu vom da o lista de prejudecăţi acum, pentru că poziţia noastră nu trebuie să fie interpretată sau transformată într-un activism. Noi nu am fost şi nu suntem activişti, dar nici nu trăim într-o lume paralelă ca să nu observăm cazurile clare de exces de zel din partea activiştilor unei tabare sau ai alteia.

În urmă cu mai mulţi ani spuneai că sunteţi „în perioada de îndrăgostire cu România, când totu-i bine“. Cred că au trecut vreo patru ani de atunci? Cum vi se pare azi România? Ce vă place şi ce nu vă place?

Nu ştim sigur. Noi ne-am mutat împreună şi, concret, acum ea e plecată la mall şi se pregăteşte de sărbătorile din mai. De regulă, e bună, deschisă şi primitoare. Nu se supără când venim târziu acasă şi chiar dacă spune că nu aşteaptă niciodată cadouri, mereu se bucură de flori. Cu ceva timp în urmă a început să ia un tratament de întinerire. De regulă, nu exagerează, are câteva probleme de sănătate, dar niciuna nu este letală. Încercăm să ne bucurăm de ea şi nu avem nicio idee ce cadou să îi facem cu ocazia a cinci ani de relaţie.

„Încep să văd altfel lucrurile şi să înţeleg altfel oamenii“, tot tu ai spus. Îţi provoacă fericire, mulţumire sau, mai degrabă, tristeţe şi dezamăgire ceea ce descoperi?

A fost o frază care nu ţinea neapărat de un „început“. Noi toţi „începem“ să vedem „altfel“ când, dintr-un motiv sau altul, viaţa noastră suferă schimbări spre bine sau spre rău. Dacă nu o fac schimbările, o fac anii. Dacă nu o fac anii, o fac oamenii din jur. Aşa că nu pot spune ce anume şi când am început să văd altfel, pentru că sunt sigur că de atunci, acel „altfel“ a devenit altfel.

„Să obţin ce vreau şi-apoi să pierd tot“ – a trăit Carla’s Dreams asta până acum?

Cuvinte cel puţin rupte din context care nu m-ar deranja dacă fraza iniţială nu ar conţine o negare şi anume „N-am să pot să obţin ce vreau şi apoi să pierd tot“. Chiar şi aşa, ţinând cont că în textul iniţial era vorba despre un exerciţiu de imaginaţie, o putem face şi acum.

„A obţine tot“ ar fi un rezultat final al forţei creatoare umane, „a pierde tot“ după ce ai obţinut este rezultatul absolut al forţei umane de distrugere, inclusiv autodistrugere. Respectiv, ce poate fi mai frumos decât să satisfaci în absolutul imaginabil aceste două forţe care, în definitiv, ne dictează existenţa, atât personală, cât şi culturală, dar şi ca civilizaţie în general. În ceea ce ţine de mine personal, pe deoparte, am obţinut multe, deşi nu aş spera să obţin totul. Pe de altă parte, am şi pierdut multe, dar nu am nicio şansă să pierd un tot care nu este întreg. Respectiv, frumuseţea momentului este nu în a pierde ceea ce ai, dar în a pierde ceea ce vrei şi ai reuşit să obţii în totalitate, inclusiv viaţa.

Ţi-e frică de dezamăgiri?

Nu. Se dezamăgeşte doar cel ce nu încearcă sau cel perfect. Nu sunt nici una, nici alta.

Crezi că artiştii basarabeni reprezintă un trend pe piaţa din România sau „generaţia voastră“ a fost o excepţie? Şi de ce crezi că aveţi aşa o mare priză la publicul român, ce atuuri aveţi?

Nu cred că a reprezentat vreodată un trend. Sunt sigur însă că a adus un suflu nou muzicii româneşti în general. De câştigat au avut toţi. În ceea ce ţine de atuuri, mi-ar fi mai simplu să le enumăr pe cele ale artiştilor din România comparativ cu cei din Republica Moldova. Ceea ce ştiu sigur este că, în mod real, le este mai greu şi aici putem vorbi de foarte multe aspecte tehnice, politice, administrative, lingvistice, logistice. Aşa că nu, nu cred că există atuuri generice. Cred însă în calităţile unora dintre ei. În general calităţi pe care le respect şi pe care de altfel, le-am întâlnit în nenumărate rânduri la colegii şi prietenii mei din România.

În concluzie, a vorbi despre atuuri generice în privinta unei populaţii, a unui neam este o eroare, dacă nu ne referim la facilităţile de ordin tehnic şi logistic de care am vorbit mai sus. Îmi vine greu să cred că unui cetăţean român îi este mai facil să se dezvolte în orice domeniu într-o altă ţară decât România. Altfel spus, acasă te ajuta şi pereţii, mai mult decât atât, astfel de formulări pot fi privite şi ca speculaţii care, indirect, minimizează un efort individual, punând rezultatele acestui efort pe seama unor „atuuri“ generice, trenduri sau ale altor superficialităţi de marketing care nu garantează sub nicio formă un succes individual.

Care sunt sursele de inspiraţie pentru versurile Carla’s Dreams?

În primul rând, secret. În al doilea rând, tot mai puţine.

Unde-ţi place cel mai mult să scrii?

Nu am un „unde“, dar am un „când“. Noaptea.

 

Ştiu că oamenii înţeleg diferit mesajele pieselor, dar nu e frustrant uneori când vedeţi că ideea din spate a fost cu totul alta decât cea înţeleasă de public?

Ar fi frustrant dacă am considera că toţi trebuie să înţeleagă. Din momentul în care nu considerăm asta, putem vorbi despre maxim o dezamăgire, dar nicidecum o frustrare. În acelaşi timp, această dezamăgire nu o să bată niciodată satisfacţia pe care o primim atunci când suntem corect şi pe deplin înţeleşi.

Mai mult decât atât, în ultimii ani, am investit mult timp şi resurse logistice şi financiare în a crea produse pentru un public un pic mai restrâns, prin asta urmărind unul dintre scopurile noastre de bază încă de la înfiinţare, şi anume crearea şi consolidarea unei comunităţi cu care să fim pe aceeaşi lungime de undă, indiferent de trecerea timpului, schimbările de sistem sau modă. Aceasta este cea mai mare mândrie a noastră de până acum. Considerăm sincer că am creat şi reuşim să menţinem cea mai unită, educată, matură, apolitică, binevoitoare şi deschisă comunitate din România. Înţeleg că pare pretenţios şi poate, analizând afirmaţia mea după toate criteriile enumerate mai sus, în parte, se poate ajunge la alte concluzii. Însă, luate împreună, aceste criterii definesc întru totul o singură comunitate şi anume comunitatea CSD.

Vorbiţi uneori şi de finalul acestui proiect. Crezi că e posibil ca într-o zi să renunţaţi pur şi simplu la muzică sau la acest proiect şi să fiţi complet împăcaţi cu această decizie?

Proiectul CSD nu este viaţa noastră, deşi este o parte importantă a ultimilor ani. Atunci când proiectul nu o să mai satisfacă necesităţile noastre de creaţie şi comunicare sau atunci când nu vom mai avea astfel de necesităţi, proiectul va dispărea de la sine. Vă promitem o moarte non-violentă şi naturală.

Acum vă putem spune că proiectul se simte bine, visează frumos chiar şi atunci când este beat şi, nu o să vă vină să credeţi, dimineaţa la cafea, uneori, vorbeşte despre planuri de viitor.

„Este cel mai mare show Carla's Dreams şi cel mai mare show al unui artist de limba română organizat vreodată în România“, cam aşa sună prezentarea concertului de la Romexpo. De ce e „cel mai mare“? E un final sau un nou început?

Noi reieşim din necesităţile prezentate direct sau indirect de comunitatea CSD, nu o putem face des, dar sincer, credem că trebuie să le oferim o dată pe an ceva exclusiv şi mare.

Concertul CSD de la Romexpo este o continuare a concertelor de mai, devenite deja tradiţie. S-a schimbat locul pentru că s-a mărit comunitatea şi pentru că Romexpo ne permite să oferim un concert mai bun. Nu este un final şi nu este un nou început, este o continuare logică şi un efort făcut pentru cei care ne-au motivat să existăm până acum.

Spuneai cândva că oamenii vă supraapreciază. Ai rămas la aceeaşi părere?

Nu, acum că am înţeles cât suntem de fantastici, credem că suntem subapreciaţi. (râde) Pe o notă serioasă, cred că acum există un număr suficient de oameni care ne apreciază adecvat. Aceştia fiind majoritatea, nu mai putem pune accent pe cei care ne sub sau supraapreciază, asta neînsemnând că aceştia nu există. Este o schimbare de accent fericită pentru noi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: