Apel la boicot pentru concertul artistului Morrissey, acuzat de rasism

Apel la boicot pentru concertul artistului Morrissey, acuzat de rasism

Morrissey FOTO Guliver/Getty Images

Un grup care susţine drepturile musulmanilor americani a solicitat fanilor cântăreţului britanic Morrissey să boicoteze, joi, concertul acestuia pe care urmează să-l susţină în Maryland, acuzându-l de „afirmaţii rasiste şi pline de ură“, scrie AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul cântăreţ al formaţiei The Smiths, mult timp considerat un simbol al rockului alternativ, este acuzat de rasism din cauză că susţine extrema dreaptă britanică, potrivit news.ro. 
 
„În aceste circumstanţe, a asista la un concert Morrissey este o formă de susţinere financiară şi o aprobare a intoleranţei sale“, a asigurat Zainab Chaudry, o reprezentantă a grupului de susţinere de pe lângă Baltimore Sun.
 
„Consiliul de relaţii americano-islamice (CAIR) solicită fanilor să boicoteze evenimentul pentru a protesta faţă de poziţiile sale rasiste şi pline de ură“. 
 
În mai, Morrissey, în vârstă de 60 de ani, a apărut într-o emisiune americană, arborând o insignă cu însemnele Partidului de extremă dreapta „For Britain“, fondat în 2017 de militanta anti-Islam Anne Marie Waters, un partid care dă „speranţă“, potrivit cântăreţului. 
   
Morrissey, al cărui nume real este Steven Patrick Morrissey, a amânat în trecut mai multe date europene de concert ca urmare a unei controverse în urma aluziilor făcute într-un interviu şi calificate drept islamofobe. 
 
În iunie 2019, el afirma de asemenea: „în fond, toată lumea preferă propria sa rasă... Asta face pe oricine rasist?“. 
  
Concertul lui Morrissey din oraşul Columbia, statul Maryland, deschide turneul său de toamnă în Statele Unite, alături de grupul rock american Interpol. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: