„Din culisele cinematografiei“. Filmul „Knock-Out“, făcut K.O. de cenzură!

În istoria cinematografiei româneşti au existat destule filme scoase de pe marile ecrane din cauza toanelor lui Nicolae Ceauşescu, însă cazul comediei semnate de Mircea Mureşan, cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ovid Teodorescu şi Peter Paulhoffer în distribuţie este cel puţin straniu, „Knock-Out“ fiind cenzurată pur şi simplu din exces de zel, pe principiul „să nu-l jignim cumva pe tovarăşul“ sau „nu ştii cine se ia de noi...“.

Şi comediile se cenzurează, nu-i aşa? Prin intermediul filmului „Knock-Out“, care a avut premiera la 23 aprilie 1968, regizorul Mircea Mureşan îşi propusese doar să descreţească frunţile spectatorilor, satirizând situaţii de viaţă care se pretau realmente la intervenţii satirice. Chiar dacă au râs şi ei la vizionări, mai-marii cinematografiei româneşti au hotărât totuşi că ar fi mai bine să „ciopârţească“ totuşi filmul. Preventiv.

După ce filmul său anterior, „Răscoala“, fusese câştigătorul categoriei „Première Oeuvre“ în cadrul ediţiei din 1966 a prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Cannes, iar alte scenarii îi fuseseră refuzate, regizorul Mircea Mureşan s-a hotărât, la începutul anului 1967, să schimbe registrul şi să-şi încerce norocul cu o comedie.  „Mă întrebam cu ce să încep anul, aşa că am făcut o vizită directorului Studioului Cinematografic Bucureşti, Petre Sălcudeanu. După trei scenarii respinse, mai aveam un proiect, încă din facultate. O comedie, scrisă împreună cu un coleg, Eugen Popiţă, regizor la «Sahia». În două-trei săptămâni l-am putea relua la mână, i-am spus lui Sălcudeanu...Dar dacă ajunge iar pe la Mihnea (n.r. - Mihnea Gheorghiu)... «Nu mai ajunge. Am convenit cu Ion Brad, pus vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, să nu se mai ceară avize la Consiliul Cinematografiei. Nu e for de decizie, numai de consiliere, atunci când e cazul. Mihnea să-şi vadă de scenariile lui, să şi le aprobe...De excursiile în străinătate..Nici eu nu aprob scenarii. Noi dăm aici intrarea în producţie, pe baza unui referat al redacţiei de scenarii şi un aviz de la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă. Găseşte şi tu un redactor, un prieten, care să susţină scenariul. Nu ai prieteni pe acolo?» Am, mai mulţi, i-am răspuns: Carabăţ, Opriş, Török. Am luat cu Eugen scenariul la pritocit, am mai cizelat pe ici, pe colo, am modificat finalul şi am obţinut aprobarea“, şi-a reamintit cineastul.

„Toma şi Bibanu’ se luau în pauze la întrecere spunând bancuri“

Filmările au început la 14 iunie şi s-au finalizat la 5 septembrie 1967, exterioarele fiind turnate la Bucureşti, iar interioarele la Buftea. 

„Producţia a decurs normal în timpul verii. Echipă de colaboratori pe care o citez cu recunoştinţă eternă: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Ovid Teodorescu, Tudorel Popa, plus cuplul de îndrăgostiţi Carmen Galin - Peter Paulhöffer. Vreau să-l amintesc şi pe compozitorul Constantin Alexandru, care se numea de fapt Ramon Tavernier, nume interzis în epocă deoarece era prea occidental! A fost obligat, aşadar, să-şi ia pseudonim...Absurditatea împinsă departe în Estul Sălbatic! În rolul scamatorului îl distribuisem pe inagalabilul Iosefini, directorul Circului de Stat, dar întrucât era plecat în turneu peste hotare am intrat eu în rol“, a mai povestit Mircea Mureşan. Distribuţia filmului i-a mai inclus pe Elena Caragiu, Petre Gheorghiu-Goe, Marius Pepino, Dumitru Rucăreanu şi Ilarion Ciobanu, iar atmosfera a fost una degajată atât pe platourile de filmare, cât şi în afara acestora. „Toma şi Bibanu’ (n.r. - Dem Rădulescu) se luau în pauze la întrecere spunând bancuri, noi şi vechi, n-avea importanţă. La poante, Ovid Teodorescu le lua maul: sugea subit burta şi pantalonii îi picau brusc la glezne. Amintesc una dintre farsele lui Ovidel. Într-o seară m-a invitat la masă, noi doi, în apartamentul mamei lui, superba actriţă Silly Vasiliu. M-a primit în vestibulul întunecat şi în sufrageria luminată de o singură lumânare. S-a aprins candelabrul. O ceată de fete frumoase au sărit de după canapele...pe mine! Toată echipa de handbal de la APACA. Fetele apar şi în film. Gătise, la două tăvi duble, vinete umplute. El singur...N-aş vrea să trec nici peste performanţa omului meu de la FIAT, Gigi Kerekeş. Sportiv de performanţă, la curse de motociclete cu ataş în echilibru. Împreună cu partenerul, au dublat cursele disperate ale lui Bibanu’ prin oraş. Cascadorii unice, în centru, zona Universităţii, în mijlocul circulaţiei curente! Alergau în balans, cu remorca-platformă în aer, printre maşini...“, a dezvăluit regizorul.

„Ai văzut şi tu, în ultimul timp, preocuparea tovarăşului Ceauşescu...“

Problemele au apărut însă când nimeni nu se mai aştepta la aşa ceva. „Prin noiembrie, filmul era finisat la patru benzi, cum spunem noi, aşa că s-a dat drumul la vizionări. La un moment dat, am avut şi o vizionare cu Ion Brad. A râs şi el, cu toată morga impusă de funcţie. Mi-a strâns mâna. A spus ceva convenţional. A doua zi m-a sunat însă, spunând că vrea să-mi spună ceva. La birou, nu ştia cum să mă ia. «Mircea, am o problemă...Ai văzut şi tu, în ultimul timp, preocuparea tovarăşului Ceauşescu...Respectul pentru instituţia familiei, stima dintre soţ şi soţie...». Eu tăceam. Mă întrebam de ce bate câmpii...«Scena ta din final, la căsătorie....ştii...mirele sare pe geam!». Nu apucă, e oprit, i-am zis. «Da, dar e o jignire pentru onoarea tinerei soţii». Las-o, i-am spus, n-o lua aşa dramatic, până la urmă e vorba de o comedie. «Te rog eu, scoate săritura...Să spună boxerul acela un simplu DA şi gata!». Bine, răspund, dar asta e poanta finală! Confuzia între scena căsătoriei din piesa de teatru şi căsătoria reală. «Asta e, ce să facem...Nu ştii cine se ia de noi...». Ei, lasă, doar n-o să vadă tovarăşul tocmai filmul ăsta! «Ştii bine că le vede pe toate». Nu te supăra, i-am zis, nu pot tăia acea scenă, strică toată încrengătura comică. «Te rog să te mai gândeşti». Bine, i-am răspuns. N-am tăiat nimic, iar el n-a mai revenit. În 1968, la premiera de gală de la Bucureşti şi la cea de la Iaşi, momentul era la locul lui, iar lumea s-a amuzat, bineînţeles. Şi actorii, şi eu, ne-am bucurat. Doar directorul general al «România-Film» (n.r. - Marin Stanciu) a spus: «Păcat că e cam vulgar». Ce e vulgar? «Săritura pe fereastră». I-am pus atunci întrebarea lui Conţi Bărbulescu, în circulaţie printre umorişti: De unde ştii? Când politrucii de pe la radio reproşau că scheciurile lui comice nu prea au umor, el întreba: «De unde ştii?»...Cât despre respectivul, cu vreo doi ani în urmă îl găsisem într-un vagon de dormit, împreună cu Titus Popovici, buchisind manualul de română, clasa a VII-a. O dădea la seral! Găsise el pe cine să considere vulgar...Replica şi săritura pe fereastră erau preluate din «Căsătoria» de Gogol! Ca fapt divers, am revăzut filmul acum câţiva ani, acasă, în familie. Mai puţin scena finală, tentativa de săritură pe fereastră. După premieră, politrucii tăiaseră pur şi simplu scena, fără să mă mai întrebe, din toate copiile standard!“, a explicat Mircea Mureşan.

„Să eliminăm sigla «C.C.A.» de pe spatele treningului“

Despre aceste şicane ale cenzorilor şi-a amintit şi monteuza Maria Neagu, aflată la debut în postura de monteur-şef. „Printre alte «indicaţii» ni s-a cerut să eliminăm sigla «C.C.A.» (n.r. - Casa Centrală a Armatei, fostul nume al CIubului Steaua Bucureşti), de pe spatele treningului actorului Ovid Teodorescu, în rol de antrenor de box la o fabrică de dantele. Motivul: să nu-l jignim cumva pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, fost şef Ia armată şi susţinător aI clubului militar, înainte de a deveni secretar general al partidului. Asta se întâmpla în 1967, la doar doi ani de la instalarea tovarăşului sus numit la conducerea partidului. Încă nu ţinuse celebra cuvântare din vara lui 1968, în balconul de la Comitetul Central. Până atunci noi nu prea ştiam ce funcţie are, abia începea să fie cunoscut. Cerinţa mi s-a părut pe cât de absurdă, pe atât de slugarnică şi penibilă. Treningul era autentic. A fost purtat de un fost campion de box şi era patinat de vreme. L-a dăruit încântat actorului chiar antrenorul fostului mare campion. Era pe gabaritul lui Ovid Teodorescu şi s-au filmat multe scene cu el. Am refăcut montajul unor secvenţe, evitând spatele cu treningul. A fost nevoie de filmări combinate, pentru reîncadrarea imaginii, în aşa fel încât să nu se vadă mai mult de o literă şi jumătate. O lucrare tehnică foarte complicată, care a diminuat calitatea imaginii, a costat mult şi a întârziat terminarea filmului. Am suferit, poate, şi pentru că era filmul meu de debut în montaj şi uram «cârpelile» şi improvizaţia“, şi-a reamintit Maria Neagu. „Cariera filmului a fost întreruptă brutal din cauza plecării în străinătate a unor actori cu roluri principale, Peter Paulhöffer, Ovid Teodorescu, Elena Caragiu. După regulile de atunci, asta însemna că filmul nu mai avea acces la public. Peste zece ani, în 1977, la serialul de televiziune «Toate pânzele sus», tot în regia lui Mircea Mureşan, pentru a nu folosi o expresie din vocabularul tovarăşului Ceauşescu, ni s-a impus să eliminăm replica lui Gherasim, interpretat de Ilarion Ciobanu: «S-a făcut om de omenie!», repetată de mai multe ori în film“, a mai povestit cea care a realizat montajul unor lungmetraje precum „Probă de microfon“ (regia Mircea Daneliuc), „Mircea“ (regia Sergiu Nicolaescu) sau „Paraşutiştii“ (regia Dinu Cocea).

Arestat de Securitate şi trimis în colonia de muncă forţată Castelu

Filmul lui Mircea Mureşan a fost unul dintre ultimele în care a apărut actorul de comedie Ovid Teodorescu. Născut la Bucureşti, la 10 martie 1926, acesta era fiul celebrei actriţe Silly Vasiliu, răsfăţata publicului şi vedeta Alhambrei din perioada interbelică, şi a unui general din armata regală română. A debutat încă de la vârsta de 19 ani pe scena Teatrului de Revistă, însă în 1947 averea familiei a fost confiscată, iar tatăl a primit domiciliu forţat în Bărăgan. În 1952, Ovid este arestat de Securitate şi trimis în colonia de muncă forţată Castelu (Medgidia) de pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră. A făcut parte din „lotul turc“, un grup de artişti care frecventau ambasada Turciei, alături de Mihaela Juvara, Puia Ionescu, Ioana Gărdescu, Nina Rusu şi Virginia Dumitrescu-Turcu. Închişi fără proces, au fost eliberaţi după moartea lui Stalin. Ovid Teodorescu s-a căsătorit cu cântăreaţa Ilinca Cerbacev, împrenă cu care a cântat în localurile de noapte din Bucureşti. În cinematografie a debutat în 1960, în filmul lui Gheorghe Vitanidis, „Băieţii noştri“, iar ultima peliculă în care a apărut a fost „Păcală“, în regia lui Geo Saizescu, film ieşit pe marile ecrane în 1974. Un an mai târziu a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde şi-a continuat cariera muzicală. A murit la Los Angeles, la 21 mai 1981, fiind înmormântat în cimitirul Hollywood Forever.