„Din culisele cinematografiei“. Costel Băloiu, marcat pe viaţă de „Pistruiatul“:„Când o să dau colţu' nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu»!“

„Din culisele cinematografiei“. Costel Băloiu, marcat pe viaţă de „Pistruiatul“:„Când o să dau colţu' nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu»!“

„Pistruiatul“, serial de televiziune realizat de Francisc Munteanu

În acest an se împlinesc 45 de ani de la realizarea şi difuzarea primului serial color din istoria Televiziunii Române, „Pistruiatul“, scris şi regizat de Francisc Munteanu, îndrăgit la vremea respectivă de către oameni de toate vârstele, privit cu nostalgie la televizor în deceniile de după şi care stârneşte chiar şi astăzi curiozitate în rândul generaţiei YouTube.

„Pistruiatul“, primul serial în culori realizat de Televiziunea Română, a câştigat pariul cu timpul, fiind depăşit la capitolul popularitate doar de „Toate pânzele sus“, o altă producţie legendară a instituţiei.

Scenariul lui Francisc Munteanu a fost definitivat în toamna anului 1972, iar în luna decembrie a fost semnat contractul cu Centrul de Producţie Cinematografică, regia fiindu-i încredinţată tot scenaristului. Primul tur de manivelă s-a dat la 5 martie 1973, filmările exterioare având loc la Oradea şi Cluj, în timp ce majoritatea interioarelor s-au tras la Buftea. Cele două oraşe au fost alese în primul rând datorită străzilor care încă păstrau parfumul epocii interbelice.

La Oradea, Francisc Munteanu a găsit atât locomotive cu aburi, cât şi tramvaie vechi, încă în stare de funcţionare. Distribuţia i-a inclus pe Sergiu Nicolaescu (Andrei), Margareta Pogonat (Mama), Vistrian Roman (Tatăl), Réka Nagy (Profesoara), György Kovács (Comisarul Comănescu), Constantin Codrescu (Comisarul Potra), iar în rolurile secundare au apărut nume ca Draga Olteanu-Matei, Haralambie Boroş, Viorel Comănici, Zephi Alşec, Aurel Giurumia, Peter Paulhoffer sau Fory Etterle. Cel mai greu i-a fost însă regizorului să-l găsească pe „Pistruiatul“.

500 de băieţi din Bucureşti au fost la preselecţie

„Am trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti. Căutam un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere... Într-un cuvânt, o mulţime de lucruri destul de greu de adunat într-o singură persoană. În urma preselecţiei de vreo 400 de băieţi, a sute de fotografii şi zeci de discuţii au rămas vreo 30, toţi foarte buni. Trebuie să recunosc însă că această imensă muncă de selecţie nu a fost lipsită de peripeţii. S-au prezentat de exemplu şi băieţi de 17-18 ani declarînd: «De mult voiam să joc într-un film. Să ştiţi că dacă stau din profil şi mă strâng niţel, pot foarte bine să par de 14 ani». La Bucureşti a venit un puşti care a declarat: «Să ştiţi că eu joc şi teatru». «Ce rol ai jucat?», am întrebat. «O, s-a pus la noi la şcoală o piesă. Eu am fost câinele». Şi a început să latre de zor, ce-i drept, destul de bine. În cele din urmă ne-am stabilit la unul dintre băieţi şi convinşi că el va fi l-am pus să dea probe filmate, i-am luat şi un partener mai dezgheţat, nepistruiat şi nemachiat să-i dea replica în cadru. Nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi din ochi şi că face echilibristică de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă. Bineînţeles că el a devenit «Pistruiatul» mult căutat. Un pistruiat fără pistrui. Se numeşte Costel Băloiu şi este elev al Şcolii nr. 200 din Bucureşti. El are rolul maraton al serialului. 156 de zile de filmare. Nici unul dintre actorii români n-a avut vreodată un rol atât de lung“, povestea Francisc Munteanu în numărul din mai 1973 al revistei „Cinema“.

„Când o să dau colţu' nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu»“

Ajuns la 59 de ani, Costel Băloiu lucrează astăzi ca referent la Ministerul Educaţiei Naţionale şi nu se simte deloc confortabil atunci când este întrebat despre cariera sa actoricească. „«Pistruiatul» m-a urmărit toată viaţa. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat. M-am gândit de multe ori care ar fi fost povestea mea de viaţă, ce prieteni aş fi avut, de multe ori mă întreb dacă persoana de lângă mine vorbeşte cu omul Băloiu sau se gândeşte că se află lângă «Pistruiatul». Când o să dau colţu' nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu». O să zică: «A murit Pistruiatul»“, susţine Băloiu, care decenii la rând şi-a câştigat pâinea ca taximetrist sau şofer de TIR.

Cum a ajuns însă Băloiu la preselecţia care i-a marcat definitiv existenţa? Având obiceiul de a merge aproape zilnic cu gaşca lui de prieteni la cinematograf, în ziua aceea plecase de acasă chitit să-l vadă pe Clint Eastwood în filmul lui Sergio Leone, „Pentru un pumn de dolari“. N-a mai găsit bilete, aşa că a luat „Informaţia Bucureştiului“, ca să vadă dacă mai era vreun alt film interesant programat la vreun cinematograf. A văzut însă anunţul potrivit căruia se căutau „elevi cu vârsta între 12 şi 15 ani, cu o fizionomie şi o personalitate proprii, pentru realizarea primului serial color de televiziune“. S-a dus mai mult în glumă, împreună cu prietenii săi. I s-a pus un ecuson în piept şi i s-au poze. Fără să i se ceară nimic altceva. Şi-a zis că nu e treabă serioasă şi s-a dus acasă, fără să-i spună mamei unde fusese.

„Rolul, toată lumea auzise asta, trebuia dat unuia, Zaharescu“

Peste vreo două săptămâni, a fost chemat în biroul directoarei Şcolii nr. 200, unde învăţa. Acolo se afla secretara de platou, care venise să-l învoiască de la ore. Trecuse deja de primele probe şi urmau altele, la Buftea. „Preselecţii s-au organizat în mai multe oraşe, regizorul Francisc Munteanu căutând un puşti roşcat şi pistruiat. Eu nu eram nici una, nici alta. La un moment dat, am rămas numai câţiva. Iar rolul, toată lumea auzise asta, trebuia dat unuia, Valentin Zaharescu. Era cel care apărea, alături de Iurie Darie, în emisiunile pentru copii care se făceau atunci. Ne-au pus pe toţi să dăm o probă cu text. Eu atâta aşteptam. Cum aveam o memorie foarte bună, am reţinut imediat pagina din scenariu. Ţin minte şi acum, era dialogul cu tatăl meu din film, în care eu întreb: «Tată, ce este acela un ilegalist? Este un fel de hoţ, nu?!». După ce am zis tot textul, fără pauză şi fără să mă bâlbâi, Francisc Munteanu a zis: «Stop, daţi-l jos! El este Pistruiatul!». Mie nu mi-a venit să cred, celuilalt băiat - la fel. Nici nu va spun ce scandal au făcut părinţii lui Valentin atunci, ca, vorba aceea, venise unul din Balta Albă şi le stricase combinaţia. Am citit undeva, la un moment dat, o mare prostie, că am avut pile. Păi ce pile să am, că părinţii mei erau despărţiţi, locuiam cu mama şi cu fratele“, şi-a reamintit Băloiu, care nu s-a arătat deranjat de latura propagandistică a scenariului: „Eu mi-am jucat copilăria în serial. Nu înţelegeam lucrurile în profunzime. Acum spun în glumă: «Mai bine îl omoram pe Nicolaescu şi ne dădeam cu nemţii, că ne era mai bine»“.

S-a certat cu Sergiu Nicolaescu

Pentru rolul din film, adolescentul a încasat în total 85.000 de lei, 65.000 prevăzuţi în contract şi alţi 20.000 la final, pentru că făcuse economie de peliculă. „Aveam memorie foarte bună şi nu trăgeam multe duble. 85.000 de lei pare o sumă mare, însă banii au venit în mai multe tranşe. I-a luat mama mea. Mi-aduc aminte că eu m-am ales cu un magnetofon, o bicicletă şi cam atât... Banii s-au cheltuit în casă, s-au dus pe tot felul de mărunţişuri. I-am mai cumpărat mamei o haină de astrahan şi un covor“, a mărturisit Băloiu. În ciuda succesului înregistrat cu „Pistruiatul“, Costel Băloiu n-a mai apărut decât sporadic în filme după aceea, cu excepţia rolului principal din „Roşcovanul“. Sergiu Nicolaescu i-a oferit câteva partituri minore, ultima în „Noi, cei din linia întâi“, însă Băloiu susţine că relaţia sa cu regizorul a fost una mai degrabă rece, în ciuda aparenţelor: „Cu Sergiu Nicolaescu, în naivitatea mea de copil, credeam că eram prieten. Am o poză cu el de care eram mândru. Filmul nu ieşise încă şi eu o purtam după mine şi o arătam tuturor. Când mi se spunea: «Nu te cred», băgam mâna în buzunar, o arătam şi colegii mei erau terminaţi...M-am certat cu Nicolaescu! La un moment dat, a vrut să-mi dea un rol într-un film de-al lui din seria comisarilor, numai că m-a pus să mă tund. Iar eu nu puteam să mă tund, pentru că filmam şi cu Francisc Munteanu. S-a supărat, el nu accepta niciodată aşa ceva“.

Câinele Kalo era maior de Securitate

„Salut, Calu’!“. Doar atât trebuia să-i spună prietenului său Mihai Pleşa, pentru ca patrupedul să facă tot felul de lucruri ieşite din comun. Însă pentru Costel Băloiu, aşa cum se numeşte în viaţa reală „Pistruiatul“, nu a fost atât de simplu. De fapt, pe câine nici nu-l chema Calu’, ci Kalo. Iniţial, în scenariul lui Francisc Munteanu, acesta ar fi trebuit să aibă alt nume, doar că el nu răspundea decât la Kalo, aşa că nu s-a găsit altă soluţie decât să i se spună Calu’. Ciobănescul german, care avea gradul de maior de Securitate, era dresat să asculte numai comenzile instructorului său, Ion Taşcă, la vremea respectivă doar plutonier adjutant. „În timpul filmărilor, era şi o glumă: «Tovarăşu’ plutonier, vă cheamă tovarăşu’ maior la raport»“, şi-a reamintit Costel Băloiu, care nu s-a înţeles deloc bine cu câinele: „Îmi era cam frică de el. Avea 42 de kilograme, iar eu doar 31. El executa doar comenzile instructorului, care stătea undeva în spatele aparatului“. După succesul avut cu „Pistruiatul“, acelaşi Kalo a fost solicitat şi pentru alt film, „Bunicul şi doi delincvenţi minori“, peliculă realizată în 1976 de Maria Callas Dinescu, cu Octavian Cotescu şi Draga Olteanu-Matei în rolurile principale. Patrupedul a murit la vârsta de 14 ani şi este îngropat în curtea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

Şi Marcel Puşcaş a jucat în film

Printre zecile de copii care au avut câte un rolişor în serial s-a numărat şi viitorul fotbalist de la Steaua şi Rapid, Marcel Puşcaş. „Am participat la o selecţie cu peste 1.000 de copii, care a avut loc la Casa Pionierilor. Recuzita era ţinută chiar la Şcoala Generală 4, pe care o frecventam. Terminasem clasa a şasea. În urma selecţiei am devenit figurant în film, alături de alţi copii. Mă împrietenisem cu Costel Băloiu. L-am invitat acasă la mine, la ştrand, la fotbal (era paralel), la nou-deschisul hotel Dacia (pe locul fostului restaurant Pescăruş). Era foarte hazliu! El era cu un an mai mare. Stând în piscină alături, am văzut că-i curgeau pistruii în apă. M-am speriat. Prin aceasta figuraţie am încasat primii bani din viaţa mea: 700 lei. Mi-am cumpărat trening şi ghete de fotbal. Până atunci jucasem doar în tenişi. Peste alte şase luni am revenit la tenişi pentru că îmi crescuse piciorul. Timpul a trecut. Am ajuns fotbalist la Steaua şi m-am mutat în Bucureşti. În 1984, într- o iarnă geroasă, am cinat la Athénée Palace. Cu greu găseam la vremea respectiva un taxi care să mă ducă la Hotelul Haiducului, în Drumul Taberei, unde eram cazaţi. În final a oprit un tip şi m-a luat. La volan era Costel Băloiu. L-am abordat: «Salut Costel. Sunt Marcel Puşcaş de la Oradea, băiatul cu care ţi-ai petrecut o vară întreagă şi care a făcut figuraţie în film». Mi-a răspuns că nu-şi aduce aminte!? L-am simţit uşor jenat de nouă ipostază, cea de taximetrist. Nu era cazul. Ştiam că la IATC se intră foarte greu. Am coborât pe Ştirbey Vodă, i-am dat 100 lei şi i-am urat succes. Nu mai avea rost cursa în doi. Mai bine am îngheţat încă jumătate de oră până a apărut un alt taximetru. Cu un alt şofer“, a povestit Puşcaş.

23 decembrie 1973 este data la care s-a difuzat primul episod al serialului „Pistruiatul“ la Televiziunea Română

„Roşcovanul“ a continuat aventurile lui Costel Băloiu

Francisc Munteanu l-a îndrăgit mult pe Costel Băloiu şi, animat de succesul înregistrat cu „Pistruiatul“, a încercat să utilizeze popularitatea eroului pentru a realiza un film cu un subiect oarecum similar, „Roşcovanul“, dar de această dată pentru marele ecran. Pelicula intrată în producţie în martie 1976 a avut premiera la 20 decembrie, în acelaşi an şi a vândut 3.315.499 de bilete în cinematografe.

În 1986, Francisc Munteanu a adaptat şi serialul de televiziune în trei lungmetraje, „Evadatul“ (1.433.972 de bilete vândute), „Ascunzişuri“ (1.099.889 de bilete vândute) şi „Insurecţia“ (1.184.777 de bilete vândute). Regizorul plănuia să mai realizeze un film, a cărui acţiune să se petreacă la 20 de ani după întâmplările din serial, iar „Pistruiatul“ ar fi urmat să se reîntâlnească cu personajul jucat de Sergiu Nicolaescu, dar de această dată într-o uzină, dar nu a mai apucat să-şi materializeze ideea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: