Pamela Anderson a obţinut un ordin de restricţie împotriva soţului ei, după ce acesta a încercat să o asfixieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pamela Anderson şi Rick Salomon sunt la al treilea proces de divorţ FOTO AFP
Pamela Anderson şi Rick Salomon sunt la al treilea proces de divorţ FOTO AFP

Starleta canadiană Pamela Anderson, în vârstă de 47 de ani, a obţinut un ordin de restricţie împotriva soţului ei, jucătorul profesionist de poker Rick Salomon (47 de ani), motivând, printre altele, că acesta are un „comportament tot mai violent“ şi că a încercat să o asfixieze în timpul unei partide de sex, notează Mediafax.

Solicitarea vedetei vine la doar câteva săptămâni după ce a depus actele oficiale pe baza cărora va divorţa pentru a treia oară de Rick Salomon. Fotomodelul şi actriţa Pamela Anderson a cerut ordinul de restricţie, care expiră pe data de 3 aprilie, când este programată următoarea audiere din procesul de divorţ, deoarece, spune ea, soţul a adoptat un comportament abuziv, atât fizic, cât şi verbal, mai scrie Mediafax.

După ce a intentat divorţ, Anderson a dezvăluit că Salomon are un comportament „tot mai violent, lipsit de control“, motiv pentru care se teme pentru propria siguranţă. Mai mult decât atât, aceasta a mărturisit că, în luna ianuarie, soţul a încercat să o asfixieze în timp ce făceau sex, punându-i o pernă pe faţă. Potrivit documentelor depuse în instanţă, actriţa din serialul „Baywatch“ precizează că bărbatul o agresează verbal, adresându-i-se cu „expresii pline de cruzime“, precum „târfă“, „căţea bătrână şi urâtă“ sau „curvă drogată“.

De asemenea, în săptămânile care au precedat depunerea actelor de divorţ, Pamela Anderson a primit o serie de mesaje prin care era hărţuită de Rick Salomon. Acesta i-ar fi expediat fotografii nud şi compromiţătoare cu ea, realizate fără consimţământul vedetei, ameninţând-o că va expedia tabloidelor americane acele imagini, dacă nu va face ceea ce îi cerea.

Pe de altă parte, Salomon o numeşte pe vedetă „o criminală în serie de copii“, care ar trebui să ajungă după gratii. Jucătorul de poker a povestit că Anderson l-a rugat să o lase însărcinată doar pentru a întrerupe sarcina, precizând că a făcut astfel de gesturi şi în trecut, cu foştii săi soţi, potrivit „US Weekly“.

Fosta actriţă din serialul „Baywatch“ şi Rick Salomon s-au căsătorit pentru prima dată în Las Vegas, în octombrie 2007 şi au încheiat căsnicia în luna decembrie a aceluiaşi an. Anderson a citat neînţelegeri ireconciliabile ca motiv pentru despărţirea lor, iar în cele din urmă căsătoria a fost anulată în martie 2008. Rick Salomon a apărut ulterior într-o înregistrare video pornografică alături de starleta Paris Hilton. El a mai fost căsătorit cu actriţele Elizabeth Daily şi Shannen Doherty.

Pamela Anderson a fost la rândul ei căsătorită cu rockerul Tommy Lee, în perioada 1995 – 1998, şi cu rockerul Kid Rock, în perioada 2006 – 2007.nStarleta canadiană are doi fii – Brandon Thomas Lee şi Dylan Jagger Lee – cu rockerul Tommy Lee.

Pamela Anderosn şi Rick Salomon s-au recăsătorit în ianuarie 2014, starleta declarând: „Suntem foarte fericiţi. Familiile noastre sunt foarte fericite şi asta este tot ce contează“.


Despre Pamela Anderson mai puteţi citi şi:

Pamela Anderson: „Niciodată nu m-am simţit îndeajuns de frumoasă“

Apropiaţii Pamelei Anderson, îngrijoraţi de starea sa de sănătate: „Slăbeşte cu o viteză ameţitoare şi îngrijorătoare“

Pamela Anderson critică iniţiatorii campaniei Ice Bucket Challenge: actriţa refuză provocarea pentru că asociaţia ALS face teste pe animale

Pamela Anderson divorţează din nou

Pamela Anderson, dezvăluiri la Cannes: agresată sexual la 6 ani, violată la 12 ani şi violată în grup în adolescenţă

FOTO Pamela Anderson a pozat goală la 46 de ani

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite