Madonna a inaugurat un centru de pediatrie în sudul Africii împreună cu cei patru copii adoptaţi din Malawi

Madonna a inaugurat un centru de pediatrie în sudul Africii împreună cu cei patru copii adoptaţi din Malawi

Anul acesta, Madonna a adoptat două gemene de la un orfelinat din Malawi, unde a fost un vizitator permanent de mai mulţi ani FOTO GettyImages/ Guliver

Madonna a inaugurat marţi un centru pediatric în Blantyre, în sudul Africii, şi a mers împreună cu cei patru copii ai săi adoptaţi din Malawi, scrie AFP, citat de News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alături de preşedintele Peter Mutharika, ea a dezvelit o placă pentru a marca finalizarea centrului cu 50 de paturi în Malawi, situat în cel de-al doilea oraş ca mărime, Blathyre. 

Centrul „Mercy James“ dispune de trei săli de operaţie şi terapie intensivă - numit după unul dintre copii artistei - şi a fost construit în doi ani. 

Este prima unitate spitalicească pentru copii din sudul Africii şi va dubla capacitatea pentru îngrijiri pediatrice la spitalul „Regina Elisabeta“. 

Anul acesta, Madonna, în vârstă de 58 de ani, a adoptat două gemene de la un orfelinat din Malawi, unde a fost un vizitator permanent de mai mulţi ani. 

Gemele Estere şi Stella, în vârstă de 4 ani, au fost alături de ceilalţi copii adoptaţi din Malawi, Mercy James şi David Banda, amândoi în vârstă de 11 ani. 

„Sunt o luptătoare a libertăţii şi o feministă cu inimă rebelă... aşa că nu accept cuvântul «nu»“, a spus zâmbind Madonna.  

FOTO Hepta 

„Nu am cedat. Am luptat pentru Mercy şi am câştigat“, a spus ea despre adopţia unuia dintre copii. Madonna a subliniat că acest centru a fost construit pentru ca „copiii să nu mai moară niciodată de boli teribile pe care le putem vindeca cu uşurinţă“. 

Madonna, care a creat fundaţia „Raising Malawi“ în 2006, s-a alăturat dansatorilor locali pentru a celebra deschiderea centrului, după ce a făcut un tur al spitalului decorat cu steaguri naţionale.  

Cântăreaţa, care a divorţat de regizorul Guy Ritchie în 2008, are acum 6 copii după ce a adoptat gemenele.

Madonna, născută pe 16 august 1958, este o cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare americană, ale cărei discuri s-au vândut în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „regina muzicii pop“, vedeta americană a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, 3 American Music Awards, 2 Brit Awards, dar şi două Globuri de Aur. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările