Cât a câştigat Mirela Vaida din televiziune: „Nici mama nu obţinea atât“
0
Astăzi este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune, dar drumul până aici a fost unul anevoios. A cunoscut viaţa de cămin cu bune şi rele şi s-a lovit de lipsuri financiare până să devină cunoscută.
Prezentatoarea „Acces direct“ a descoperit mirajul televiziunii pe când era studentă la Facultatea de Drept. Mirela Vaida şi-a deschis sufletul pentru OK!
„Am stat în căminul facultăţii, eram câte şase fete în cameră, aveam paturi suprapuse, băi mixte, foarte urâte, foarte murdare. Am trecut prin toate etapele. Să ştii că m-au ajutat lucrurile astea, mi-au dat o oarecare independenţă, o anumită putere. Nu am făcut niciodată ifose foarte multe, m-am mulţumit cu puţinul care mi s-a dat. Am cules ce e bun din fiecare situaţie. Am trăit viaţa de student la maximum, fără prea mulţi bani de buzunar, cu pâine cu pateu şi suc accidulat, ca să ne ţină treji toată noaptea, ca să învăţăm în sesiune. A fost frumos, nu regret nimic şi aş lua-o oricând de la capăt. În anul doi de facultate mi-a venit primul job“.