Cântăreaţa Lora, despre izolarea în Bali din cauza pandemiei: „Unii oameni m-au jignit...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocată în Bali de la începutul crizei Covid, alături de iubitul ei, Ionuţ Ghenu, Lora a povestit pentru OK! Magazine despre cum trăieşte pandemia pe acele meleaguri, unde totul pare o vacanţă nesfârşită.

Este cel mai îngrozitor an trăit de mine“, a mărturisit Lora, de la 10.000 de kilometri distanţă de România. Cine şi-ar fi închipuit că va spune asta din mijlocul paradisului numit Bali? Dar adevărul este că pentru Lora, anul acesta a fost unul cumplit de greu, început cu decesul mamei ei, care a pierdut lupta cu cancerul. O suferinţă pe care a încercat s-o aline cât de puţin cu o călătorie pe acest tărâm spiritual, unde a plecat la începutul lui martie, împreună cu iubitul ei, Ionuţ Ghenu, cu speranţa că îşi va regăsi echilibrul.

Planurile le-au fost, însă, date peste cap de pandemia care i-a blocat atât de departe spre casă, în nişte locuri care, atunci când nu mai sunt destinaţie de vacanţă, capătă nuanţe stranii. Invidiată, probabil, de mulţi pentru zona de vis în care i s-a întâmplat să trăiască această perioadă de distanţare socială, Lora ne-a povestit cum se văd cu adevărat lucrurile de acolo. Din fericire, însă, după o perioadă mai grea, acum cei doi se simt mult mai bine.   

V-a prins pandemia pe nişte tărâmuri mirifice. Dar voi trăiţi acum două pericole acolo: pe lângă Covid, febra Dengue, transmisă de un ţânţar. Şi am auzit că o cunoştinţă a fost diagnosticată cu acest virus. Care este atmosfera generală acolo?

Lora: Acum suntem foarte fericiţi, ne-am adaptat foarte bine. Avem un loc nou, superb şi toată intimitatea din lume. Ne protejăm în continuare de ţânţari şi de virus, dar energia s-a schimbat mult. Însă toată această perioadă n-a fost uşoară. Localnicii sunt panicaţi, pe de-o parte din cauza lipsei turiştilor, pe de altă parte din cauza pandemiei. Pare vacanţă pentru că peisajele sunt superbe. Dar atât. E departe de a fi vacanţă şi, la un moment dat, ne-a fost greu să fim zen în condiţiile astea. Da, amicii cu care împărţim cazarea s-au externat din spital după ce au fost diagnosticaţi cu Dengue. Iar în privinţa asta am fost dezamăgită de lipsa de informare a autorităţilor. Dezamăgită că reprezentanţii noştri nu ne-au avertizat că e epidemie de Dengue.   

V-aţi luat măsuri suplimentare prin care să vă protejaţi, după ce amicii voştri au fost diagnosticaţi cu Dengue?

Lora: Măsurile constau în mesaje către managerul locaţiei pentru a trimite oameni pentru dezinsecţie. Iar noi ne dăm cu creme şi spray-uri anti-ţânţari, ne întărim imunitatea, bem multă apă şi mâncăm multă papaya.

Dar care sunt regulile impuse de autorităţi acolo? Pentru că am văzut, de exemplu, într-o filmare de-a voastră, că regimul este mai relaxat decât la noi: restaurantele sunt încă deschise, dar nu puteţi sta mai mulţi la aceeaşi masă.

Aici lumea ascultă recomandările de distanţare socială. Unele locaţii au dat faliment, altele sunt deschise şi rotesc personalul la săptămână, dar plajele şi atracţiile turistice sunt închise. Aici, dacă te prinde poliţia fără mască, te pune să faci 50 de flotări şi să porţi apoi o pancartă în piept care spune că nu ai respectat regula şi ai fost pedepsit.

Citeşte mai multe aici!

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite