Facultatea de Studii ale Patrimoniului - cui prodest?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorii studenţi la Facultatea de Matematică şi Informatică îşi pot afla numele azi

Am aflat, cu surprindere, că un grup de profesori din cadrul Departamentului de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei (DIAAIA) de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti sunt hotărâţi să se separe şi să înfiinţeze....o nouă facultate, denumită Facultatea de Studii ale Patrimoniului.

Fiind legat sufleteşte de o instituţie în care m-am format, de la primul an de facultate până la masterat şi doctorat, nu puteam să rămân indiferent faţă de o propunere atât de radicală. Am citit memoriul depus la rectorat, prin care se argumentează dorinţa Departamentului de a se separa. Mă întreb dacă proiectul a fost discutat şi în forurile interne ale instituţiei, sau s-a ajuns direct la rectorat? În privinţa argumentelor, nimeni nu se opune, cred eu, nevoii de modernizare, de adaptare la conceptele aplicate în marile universităţi ale lumii, dar nu văd de ce nu s-ar putea aplica toate aceste dorinţe legitime în interiorul instituţiei deja existente? Pentru că dezavantajele separării par mai mari decât avantajele în atare situaţie.

Scoaterea Istoriei Antice şi a altor specialităţi din cuprinsul Facultăţii de Istorie ar bulversa orice viitor candidat. În primul rând, denumirea e lipsită de sens, oricât am apela la semantică. Două facultăţi ar însemna, inevitabil, dublarea unor specializări. Facultatea de Istorie rămasă va începe predarea istoriei începând cu....epoca medievală, lăsând antichitatea şi alte specializări în grija altei instituţii! Absolut bizar... Nu mai vorbesc de faptul că inclusiv actuala clădire ar urma să fie împărtiţă, fiecare facultate având încăperile ei. Plus alte complicaţii de ordin administrativ.

Din presă am aflat că decanul Adrian Cioroianu şi o bună parte din corpul profesoral şi a organizaţiilor studenţeşti se opun iniţiativei, considerând-o ilegală în conformitate cu legea Educaţiei Naţionale şi cu statutul Universităţii, întrucât grupurile de cadre didactice nu au dreptul de a iniţia o nouă facultate. Cum sunt un diletant în materie de chestiuni juridice, nu mă pronunţ. Remarc însă că fostul decan şi liderul grupului care doreşte separarea, actualul deputat PNL Vlad Nistor, se găseşte într-o postură extrem de avantajoasă, fiind preşedintele senatului UB, singurul for care poate valida proiectul.

Cui prodest? Sunt total de acord că e nevoie de idei, de concepte moderne, aplicate deja în marile universităţi, dar nu se pot implementa în interiorul facultăţii? Să nu uităm că această instituţie are o tradiţie, a avut şi are un corp profesoral de excepţie, dascăli pentru multe generaţii. Şi aşa minunata disciplină numită istorie suferă, cu greu îşi găseşte locul în postmodernismul actual. Cu atât mai mult istoricii ar trebui să ştie că avem o responsabilitate nu doar pentru ce de azi şi mâine, dar şi pentru cei de ieri. Iar firul, odată rupt, orice vei face mai târziu, va fi plin de noduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite