UPDATE EXCLUSIV O nouă lege a Educaţiei: autonomie universitară sporită, după modelul german. Funeriu: "Se mafiotizează sistemul"

UPDATE EXCLUSIV O nouă lege a Educaţiei: autonomie
universitară sporită, după modelul german. Funeriu:

Ecaterina Andronescu ar vrea să aplice autonomia universitară după modelul german în sistemul de învăţământ superior din România.     FOTO Eduard Enea

Universităţile din Germania, unele vechi de sute de ani şi cu o reputaţie recunoscută la nivel mondial, beneficiază de o autonomie universitară care le dă rectorilor dreptul să anuleze titluri de doctor şi să emită diplome numai cu ştampila instituţiei de învăţământ superior care a emis-o, lucru care ar putea ajunge realitate şi în sistemul din România, în urma modificărilor pregătite de parlamentari.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 17:00: Fostul ministru al Educaţiei şi actual consilier prezidenţial, Daniel Funeriu, a comentat pe blogul său referitor la posibilitatea aplicării autonomiei universitare germane pe sistemul de învăţământ superior de la noi spunând că nu poate fi vorba de o comparaţie, fiindcă nemţii au universităţi mult mai vechi şi mai de încredere ca ale noastre.

"Calitatea universităţilor din Germania nu este rezultatul faptului că universităţile acordă diplomele independent, ci acordarea independentă de diplome este rezultatul încrederii pe care au dobândit-o universităţile din Germania în zeci şi sute de ani de muncă cinstită. Până când, la noi, universităţile vor dobândi încredere şi calitate orice astfel de măsură este, de fapt, o mafiotizare a sistemului de învăţământ superior", scrie Funeriu pe blogul său.


Parlamentarii români doresc să aducă mai multe modificări substanţiale Legii Educaţiei  Naţionale (LEN), cel mai probabil printr-o nouă lege, care ar urma să fie stabilită punctual până la finele lunii mai, susţin membrii comisiilor de specialitate.

Amendarea LEN a început prin Ordonanţa de Urgenţă 92, din decembrie anul trecut, iniţiată de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

În urma trecerii acesteia prin Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor, proiectul aflându-se acum în comisia de specialitate de la Senat, parlamentarii şi-au dat seama că amendamentele pe care vor să le propună sunt destul de multe, motiv pentru care ar fi mai bine să fie discutată Legea Educaţiei cu totul, punct cu punct pentru modificări.

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie şi ministrul Cercetării Mihnea Costoiu au fost prezenţi la şedinţa de marţi, 12 martie, a Comisiei de Învăţământ din Senat, unde au discutat mai multe aspecte prin care s-ar putea schimba Legea Educaţiei Naţionale.

Descentralizare şi autonomie universitară

Unul dintre acestea prevede menţionarea explicită a autonomiei universitare în Constituţia României "ca să nu mai fie doar garantată şi să nu mai fie călcată în picioare", potrivit preşedintelui Comisiei de Învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu.

"Este normal să descentralizăm sistemul şi să dăm mai multă autonomie universităţilor, aşa este în toată lumea, germanii, spre exemplu, au mers până la a avea universităţi independente şi asta trebuie să facem şi noi. Eu personal aş vrea să adaptez modelul german pe sistemul de învăţământ superior din România", a mai spus Andronescu.

Senatorii şi cei doi miniştri au mai discutat şi despre ciclurile de învăţământ, un punct de discuţie fiind de unde ar trebui să pornească şcoala profesională: din clasa a VIII-a sau din clasa a IX-a. "După părerea noastră, învăţământul profesional început după clasa a IX-a e prea târziu şi nu ar produce efecte", a explicat Andronescu.

O lege nouă până pe 21 mai 2013

Însă, la şedinţa Comisiei nu s-a discutat niciun act normativ şi nu s-au adus amendamente la ordonanţa 92."Ne-am gândit cum am putea să facem corecturile necesare în lege, fie prin intermediul ordonanţelor care s-au dat deja sau prin intermediul legii care există deja în Senat. Ordonanţa 92 are termen în luna mai şi nu am luat-o încă în discuţie. Până pe 21 mai cred că o să discutăm legea care este deja în Parlament şi poate chiar să încercăm să preluăm mai multe lucruri din ordonanţa 92", a explicat Ecaterina Andronescu pentru "Adevărul".

Senatorul Dumitru Oprea, secretarul Comisiei de Învăţământ şi fost rector la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi, a spus la rândul lui că LEN va suferi modificări substanţiale până la sfârşitul lunii mai. "Sunt două variante prin care putem proceda: ori mergem pe ordonanţa 92, însă aici ar trebui adăugate destul de multe amendamente, motiv pentru care este preferată varianta a doua, să se meargă direct pe Legea Educaţiei, printr-un proiect, o iniţiativă legislativă, depinde cum va fi prezentată. Cel mai probabil o vom discuta aliniat cu aliniat la nivel de Comisie. Termenul este 21 mai şi se vrea întoarcerea la legea veche a învăţământului", a explicat Oprea.

Modificări majore iniţiate de Guvern, votate de Cameră

Camera Deputaţilor a votat săptămâna trecută legea de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 92 din 2012, cu amendamente care schimbă din nou radical Legea Educaţiei Naţionale.

Modificările din sistemul preuniversitar includ revenirea clasei a IX-a la liceu, reintroducerea poziţiilor de educatori cu studii medii în sistemul de învăţământ, eliminarea probei transdisciplinare la Evaluarea Naţională şi introducerea competenţelor lingvistice şi digitale pentru admiterea la liceu.

În învăţământul superior are loc o schimbare cu implicaţii majore: rectorilor ar putea să li se retragă dreptul de a anula o diplomă de studii dacă s-a dovedit că a fost obţinută fraudulos, prerogativă mutată către ”instanţa competentă”.

Un alt amendament important care a fost introdus este acela prin care li se redă universităţilor de stat dreptul de a concesiona patrimoniul lor, adică de a acorda dreptul de folosinţă şi administrare asupra bunurilor proprietate publică ca „aport al universităţii la capitalul social al unei societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii“ unde este acţionar.

Comisia de educatie a mai propus eliminarea sancţiunilor pe care Ministerul le-ar putea da universităţilor care încalcă răspunderea publică asumată. Este vorba de suspendarea finanţării publice şi de propunerea unui proiect de lege privind reorganizarea sau chiar desfiinţarea instituţiei. Tot ce mai poate face Ministerul este să schimbe rectorul instituţiei respective.

Toate aceste amendamente urmează să fie discutate în Comisia pentru Învăţământ din Senat, cel mai probabil săptămâna aceasta.

Ce pregătesc senatorii pentru Legea Educaţiei

Pe lângă propunerile aduse de deputaţi, senatorii ar putea să mai introducă o modificare prin care li se va da universităţilor dreptul de a emite diplome universitare fără ştampila Ministerului Educaţiei.

”Universităţile trebuie să îşi asume integral responsabilitatea pentru diplomele pe care le emit”, a declarat Andronescu pentru "Adevărul".

În momentul de faţă, legea stipulează că certificatele şi diplomele trebuie aprobate de către Minister înainte să fie înmânate absolvenţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările