Austeritate sezonieră: PSD intenţionează să taie de la studenţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
gara nord apus studenti

Guvernarea prin răzbunare sau din pur interes electoral şi nu prin analize temeinice care să stea la baza adoptării politicilor publice este unul dintre principalele motive pentru care PSD nu ar mai trebui să fie la cârma României.

Tăierea facilităţilor pentru studenţi la tren şi condiţionarea burselor de muncă (de parcă ar fi venit salarial), propuse de ministrul Teodorovici zilele astea în partid, cu mari şanse să ajungă pe masa Guvernului pe motiv de austeritate sezonieră, sunt măsuri sinucigaşe. Şi politic, dar mai ales social!

Pentru capitaliştii feroce gata să dea din degete pentru a scrie „la muncă!“, fără să gândească în profunzime, am o întrebare: nu tot voi susţineţi că trebuie produsă o plusvaloare mai mare a muncii? Şi cum credeţi că se va întâmpla asta dacă nu printr-o bună pregătire a tinerilor?

Aşadar, toate aceste facilităţi au nişte roluri bine definite (chiar dacă PSD s-a gândit doar la aspectul electoral şi la cel al ajutării CFR), dar mai ales efecte extrem de pozitive pe termen mediu şi lung.

Vrem valoare adăugată mare, absolvenţi bine pregătiţi şi o Românie competitivă? Să-i lăsăm pe studenţi să înveţe, nu să-i trimitem la muncă doar pentru că “sunt oameni în toată puterea”.

Oricum, staţi liniştiţi, mulţi dintre noi muncim part-time sau sub diverse alte forme încă din anul I.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite