Se reduce numărul de secretari de stat de la Educaţie. Ministrul Monica Anisie: „Din cei şapte vor rămâne probabil patru”

Se reduce numărul de secretari de stat de la Educaţie. Ministrul Monica Anisie: „Din cei şapte vor rămâne probabil patru”

Monica Anisie, ministrul Educatiei FOTO gov.ro

Numărul secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării va fi redus la patru din cei şapte existenţi în prezent, a anunţat joi ministrul Monica Anisie.

"Va fi o reorganizare a ministerului, acum vorbim despre Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vom gândi o nouă organigramă pe care o vom aproba prin Hotărâre de Guvern. Nu ne-am gândit la câte posturi de secretari de stat vor rămâne. Vor rămâne mult mai puţine. Din cele şapte vor rămâne probabil patru. Avem cinci posturi de secretari de stat în cadrul Ministerului Educaţiei şi un subsecretar de stat şi doi secretari de stat la Cercetare. Deci şapte şi un subsecretar de stat. Probabil nu vor mai rămâne decât patru secretari de stat", a precizat Monica Anisie, într-o conferinţă de presă.
 
Guvernul Orban a comasat deja, ieri, prin Ordonanţă de Urgenţă, două instituţii din subordinea Ministerului Educaţiei. Este vorba despre Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (care concepe curriculumul şi programele şcolare) şi de Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (care concepe subiectele tuturor examenelor naţionale), care se unesc sub numele “Centrul Naţional de Politici şi Evaluare”, scrie Edupedu.ro.
 
Monica Anisie a preluat oficial joi mandatul de ministru al Educaţiei şi Cercetării. La eveniment au fost prezenţi premierul Ludovic Orban şi viceprim-ministrul Raluca Turcan. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: