EXCLUSIV Auxiliarele de Religie cu pilde patologice nu au avizul Ministerului Educaţiei. Cine controlează afacerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

O parte din elevii din România învaţă la şcoală după auxiliare de Religie neavizate de Ministerul Educaţiei, condiţie obligatorie pentru folosirea lor la clasă. Cu toate acestea, ele sunt vândute de edituri cu sintagme care induc în eroare cumpărătorii, precum „realizate în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educaţiei”, deşi conţinutul lor a scandalizat opinia publică în repetate rânduri.

Auxiliarul pentru ora de Religie de la clasa a IX-a, de la editura Sf. Mina, aceeaşi editură care a scos şi controversatul manual în care era exemplificat într-o poză că dacă minţi şi faci rele vei fi călcat de maşină, transmite adolescenţilor mesaje tulburătoare. Concret, la capitolul Muzica în viaţa tinerilor din auxiliar scrie că muzica modernă îi învaţă pe tineri numai lucruri rele, cum ar fi sexul.

„Din păcate, muzica contemporană nu-l mai eliberează pe tânăr din legăturile trupeşti, ci dimpotrivă, îl leagă de ele. Drept exemplu despre ceea ce poate face muzica din om, avem America anilor '60, când are loc o adevărată revelaţie a drogurilor, a sexului şi anticreştinismului. Acestea l-au determinat pe celebrul John Lennon până la a exclama: Creştinismul e pe moarte, se topeşte".

Mai mult, într-un alt capitol, întâlnim o pildă parcă scoasă din Evul Întunecat. „În Munţii Apuseni a trăit o femeie desfrânată şi vrăjitoare vestită în partea locului. O chema Minerva, trăia în comuna Izvorul Ampoului, judeţul Alba. Această femeie, nefiind căsătorită, a născut trei copii cu trei bărbaţi, a făcut multe avorturi şi a păcătuit mult. nepurtând grijă în sufletul ei. Ba s-a ocupat foarte mult de vrăjitorie. Din noiembrie 1998 s-a îmbolnăvit foarte rău, trupul i s-a umflat de răni, carnea a început să-i putrezească, încât o mâncau viermii de vie. Dar nici în ultimele clipe ale vieţii n-a vrut să se spovedească şi să se împărtăşească. La 9 iunie 1999 a murit în chinuri groaznice, în vârstă de 70 de ani. Îndată ce a murit, chipul i s-a transformat cu totul şi a luat o înfăţişare înfricoşătoare, încât rudele au acoperit-o cu o pânză, pentru că lumea se speria de ea. Trupul i s-a umflat atât de tare, încât nu mai încăpea în sicriu şi a trebuit să fie tăiată pe burtă. Mirosea foarte greu şi nimeni nu putea să stea lângă ea. Aceasta a fost o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru că a fost vrăjitoare, a trăit în păcate mari, a murit neîmpăcată cu Hristos, nepurtând griă de sufletul ei". Acestea sunt exact rîndurile din auxiliarul de Religie.

EXCLUSIV Bezna minţii. Pilde dintr-un manual auxiliar de Religie: Desfrânata cu 3 copii pe care au mâncat-o viermii de vie după ce i-a putrezit carnea

„Un astfel de conţinut cultivă în primul rând frică, teama de a vorbi, de a mă exprima, de a fi eu însumi. Un mecanism foarte pervers de reprimare a ceea ce înseamnă înţelegerea şi acceptarea propriilor trăiri, este un atentat la inteligenţa emoţională”, este de părere Marian Staş, expert în Educaţie.

image

Auxiliarul nu are avizul Ministerului Educaţiei

Conţinutul acestor auxiliare nu doar că a scandalizat opinia publică şi mai multe cadrele didactice, dar este promovat cu o sintagmă care induce în eroare cumpărătorii. Pe coperta cărţii scrie într-un chenar la vedere că este „realizat în conformitate cu noua programă aprobată de Ministerul Educaţiei”. Nu doar că programa la Religie nu s-a schimbat de ani, dar auxiliarul nu este de fapt avizat de Minister, aşa cum un cumpărător naiv ar putea deduce din enunţ.

De fapt, legea spune că pentru ca un auxiliar să poată fi folosit la clasă, Ministerul Educaţiei trebuie să avizeze că este conform cu programa şcolară, ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte auxiliarul de Religie de clasa a IX-a, al editurii „Sf Mina”, după cum au precizat surse din minister.

Legea Educaţiei Nr 1/2011 precizează la Art. 69, alin (1), că „în unităţile de învăţământ de stat sau particulare se utilizează manuale şcolare şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”. De asemenea, la alin. (5) scrie că „auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conţinut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi pe care cadrele didactice le pot selecta şi utiliza la clasă, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, în scopul îmbunăţăţirii calităţii procesului educaţional”.

„Este o practică să se utilizeze această formulă <<în conformitate cu...>>, dar asta nu înseamnă că sunt şi avizate, nu are nicio acoperire această formulă. Doar cele care publică şi numărul avizului sunt, de fapt, în concordanţă cu programa şcolară”, a explicat specialistul din minister. Mai mult, după intrarea în vigoare a Legii educaţiei nr 1/2011, toate auxiliarele au fost reavizate, astfel încât doar auxiliarele cu aviz din anii 2012-2014 pot fi folosite la clasă.

Totuşi, reclama pentru aceste auxiliare continuă cu formule şi mai complicate: „conform programelor şcolare OMEN 3418/19.03.2013” sau „conform programelor şcolare OMEN nr 5001/02.12.2014 şi structurii manualului aprobat de MECS”, însă nici aceste formule nu se referă de fapt la aviz. Fac referire doar la ordinele de ministru prin care s-au aprobat programele şcolare, nu avizele care atestă că într-adevăr se respectă aceste programe.

„Am mai avut probleme cu editura Sf Mina şi înainte de intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei. Le-am retras nişte avize la diverse auxiliare pentru că foloseau principii didactice nepotrivite, conţinutul nu era adecvat nici vârstei nici lumii în care trăim”, a mai explicat specialistul din Ministerul Educaţiei.

image

Afacere de familie de milioane din vânzarea auxiliarelor neavizate

Editura ieşeană „Sf. Mina” este deţinută de soţii Corneliu şi Camelia Muha şi potrivit raportărilor financiare din 2014, a înregistrat un profit de peste un milion de lei. De altfel, site-ul ieşean 7est.ro, care a făcut o analiză a a afacerilor soţilor Muha, scrie că cei doi soţi deţin 80% din piaţa manualelor de Religie din România şi că păstrează afacerea în familie: Camelia Muha scrie conţinutul manualelor şi auxiliarelor, iar Corneliu Muha conduce firmele. De altfel, Corneliu Muha este şi consilier economic la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - Arhiepiscopia Iaşilor.

Ei deţin împreună Editura Sf Mina Multimedia Group, Editura Sf Mina Distribution şi Pro Capitellum.

Procesul de avizare a manualelor şcolare, o harababură

Potrivit metodologiei în vigoare, auxiliarele sunt avizate de o comisie de specialitate numită de conducerea ministerului şi formată, în general, din inspectori şi specialişti din minister şi cadre didactice, doar că metodologia este veche de 13 ani.

„Mijloacele de învăţământ supuse avizării trebuie să corespundă cerinţelor curriculum-ului şi standardelor de realizare, care determină metodologii specifice de avizare a fiecărei categorii de mijloace de învăţământ. La avizarea mijloacelor de învăţământ, în diferite faze participă comisii de specialitate alcătuite după caz din inspectori şi specialişti din minister, din Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, de la Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, de la inspectoratele şcolare, cadre didactice care fac parte din Comisiile Naţionale pe discipline şi cadre didactice din unităţile de învăţământ de toate gradele, producători etc”, se arată în metodologia care datează din anul 2002.

Astfel, la cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei nr 1/2011 încă nu există o nouă metodologie care să reglementeze într-un mod explicit uzul acestor auxiliare la clasă, în ciuda nemulţumirii generale despre calitatea conţinutului lor, rezumat într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, încă din 2006:

„Urmare a sesizărilor repetate primite din partea părinţilor ai căror copii frecventează învăţământul primar şi utilizează materialele didactice auxiliare, precum şi a inspecţiilor efectuate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării s-au constatat următoarele: - folosirea de multe ori nejustificată a auxiliarelor didactice. În unele situaţii, pentru aceeaşi disciplină folosindu-se materiale cu aproximativ acelaşi conţinut, de la edituri diferite; - unele dintre materialele auxiliare conţin grave erori de conţinut. Prin folosirea „suporturilor educaţionale" de acest tip în demersul didactic, conţinuturile sunt asimilate de către elevi cu valoare de adevăr ştiinţific, afectând grav dezvoltarea gândirii copiilor; - în unele situaţii, auxiliarele nu sunt folosite de către elevi, ridicând semne de întrebare în ceea ce priveşte necesitatea achiziţionării lor; - adesea, folosirea acestor auxiliare conduce la supraîncărcarea şi demotivarea elevilor din clasele I - IV; - uneori, achiziţionarea materialelor auxiliare se face în mod nejustificat la începutul clasei I, fără ca învăţătorul să cunoască specificul colectivului de elevi. Având în vedere faptul că învăţătorii pot opta pentru un manual aprobat şi achiziţionat de către  MEdC, solicităm inspectoratelor şcolare să intervină pentru aplicarea următoarelor prevederi: - interzicerea achiziţionării nejustificate a auxiliarelor didactice (în cadrul inspecţiilor efectuate în învăţământul primar, inspectorii şcolari vor verifica necesitatea folosirii acestora, precum şi modul/ frecvenţa folosirii lor); - învăţătorii au responsabilitatea folosirii eficiente a manualului şcolar; - achiziţionarea unui auxiliar se va face doar pe baza unei analize riguroase privind conţinutul ştiinţific, a necesităţii utilizării în activitatea didactică şi cu acordul scris al părinţilor; - inspectorii şcolari nu se vor implica în distribuirea auxiliarelor didactice”, se arată în comunicatul ministerului”.

Inspectoratele au rămas stăpânii pieţei auxiliarelor

Şi aşa a rămas. De mai bine de un an, Ministerul Educaţiei a blocat total procesul de avizare a auxiliarelor, astfel încât toată responsabilitatea a rămas pe umerii inspectoratelor şcolare, care şi-au publicat propriile regulamente şi, în unele cazuri, îşi urmăresc propriile interese.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite