Temperaturile scad, preţurile cresc: Frigul a readus barilul de petrol la peste 30 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în urcare cu 1,5 dolari, la 30,75 dolari pe baril FOTO Guliver / Getty Images
Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în urcare cu 1,5 dolari, la 30,75 dolari pe baril FOTO Guliver / Getty Images

Preţurile petrolului au crescut vineri cu 5%, la peste 30 de dolari pe baril, ca urmare a temperaturilor scăzute din Statele Unite şi Europa, şi a evoluţiei pozitive a burselor la nivel global.

Contractele futures pentru petrol se îndreaptă spre prima creştere săptămânală din acest an, dar analiştii avertizează că preţurile ar putea fi influenţate de avansul stocurilor, pe fondul supraproducţiei.

„Ar putea fi nivelul minim al pieţei, dar investitorii simt că stocurile vor continua să crească, din cauza faptului că oferta depăşeşte cererea”, a declarat Tony Nunan, manager în domeniul pieţei petrolului la Mitsubishi Corp în Japonia, informează Mediafax.

Din punct de vedere al factorilor fundamentali, preţurile petrolului sunt prea scăzute, dacă analizăm perspectivele pe termen mediu şi lung, dar este dificil de spus cât timp vor mai fi influenţate preţurile de încredere, a explicat Nunan.

Agenţia Internaţională pentru Energie estimează în raportul lunar publicat marţi că piaţa mondială a petrolului va rămâne aprovizionată în exces cel puţin un an.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în urcare cu 1,5 dolari, la 30,75 dolari pe baril, revenind de la un minim de 27,1 dolari pe baril, şi se îndreaptă spre o creştere de peste 6% la nivelul săptămânii.

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană este în creştere cu 1,26 dolari, la 30,79 dolari pe baril. Cotaţia este cu peste 4 dolari peste minimul ultimilor 12 ani, de 26,19 dolari pe baril, şi este pe cale să înregistreze un avans săptămânal mai mare de 4%.


Mai puteţi citi pe Adevărul Financiar

Ne aşteaptă o nouă recesiune globală? Iată ce spun economiştii care au anticipat-o pe cea din 2008

Criza petrolului, prin stomacul rusului: consumul de alcool a scăzut în Rusia, dar a crescut cel de carne de curcan

„Era petrolului s-a terminat, urmează era tehnologiei“. Scăderea barilului de ţiţei sub 30 de dolari provoacă o gaură de 38,8 miliarde de dolari Rusiei

Planeta se „îneacă“ în petrol. Ce ţări bogate suferă cel mai mult după scăderea preţurilor

Când China strănută, economiile emergente fac pneumonie, iar SUA şi UE se gripează

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite