Țara contradicțiilor: China, gigantul care se autoidentifică drept „democrație populară“ și se consideră încă o economie subdezvoltată

China este o țară a contradicțiilor. Este un stat cu partid unic care se autoclasifică drept „democrație populară”. Se laudă cu 5.000 de ani de continuitate istorică și totuși a avut două revoluții numai în ultimii 100 de ani. Este, de asemenea, a doua cea mai bogată națiune din lume, în timp ce se autoidentifică drept „subdezvoltată”. Chiar în această săptămână, premierul chinez Li Qiang a vorbit la Forumul Economic Mondial pentru a insista asupra faptului că China ar trebui văzută drept „cea mai mare țară în curs de dezolvare din lume”.

China inca se considera o tara in curs de dezvoltare FOTO Shutterstock

Asta este o laudă destul de ciudată, având în vedere că una dintre țintele-cheie ale președintelui Xi Jinping a fost să se asigure că, până în 2049 (centenarul înființării Republicii Populare), va fi o națiune „complet dezvoltată, bogată și puternică”. națiune. De fapt, nu există o definiție oficială a unei economii în curs de dezvoltare și deseori este lăsat să decidă statul însuși.

PIB-ul Chinei este în continuare în creștere cu 5% pe an - un indicator al statutului dezvoltat - și, conform Băncii Mondiale, această cifră este programată să crească la 5,6% în acest an, în conformitate cu cea a economiei SUA. Cifrele de creștere maschează faptul că venitul pe cap de locuitor al Chinei este de doar 12.500 de dolari pe an (de 40 de ori mai mare decât în urmă cu 30 de ani), comparativ cu cei 70.250 de dolari al Americii. În ceea ce privește venitul mediu, astăzi China este locul în care se afla America în 1980. O creștere remarcabilă, chiar dacă puterea sa de cumpărare este în prezent de doar o treime din cea a SUA.

Dar, cu lockdown-ul strict al Partidului Comunist Chinez care s-a încheiat abia la sfârșitul lui decembrie 2022, China este  mai puțin optimistă față de creșterea economică decât era înainte. În timp ce PIB-ul său revine lent, șomajul în rândul tinerilor este la un nivel uluitor de 22%, în timp ce întreprinderile se luptă cu creșterea costurilor și cererile de salarii mai mari. În plus, America face presiuni pe afacerile internaționale să nu se complice cu Beijingul, iar investitorii străini au devenit mai precauți. 

Efectele secundare ale unei încetiniri generalizate a prducției în țară subminează apelul de raliu al lui Xi conform căruia întinerirea economiei chineze ar trebui să vină din cheltuielile interne ale gospodăriilor. Deloc surprinzător, după ce au văzut că statul poate încuia literalmente oamenii în casele lor la un moment dat, mulți chinezi obișnuiți economisesc, nu cheltuiesc, în special pentru articole de importață majoră și cu siguranță nu pe piața imobiliară imprevizibilă. Rapoartele sugerează că economiile de numerar ale gospodăriilor au crescut cu 27% față de aceeași perioadă anul trecut.

Miracolul economic chinez din ultimii 15 ani s-a bazat pe cheltuieli majore în infrastructură pentru a crește PIB-ul. Dar în zilele noastre, pe măsură ce cererea de oțel și beton scade (din cauza crizei locuințelor, a încetinirii industriei și a presiunilor acordurilor internaționale de mediu), China trebuie să dea puțin înapoi. Acestea fiind spuse, statul încă folosește la capacitat maximă unele dintre vechile sale centrale electrice pe cărbune și construiește altele noi pentru a oferi securitate energetică și pentru a reduce prețurile în epoca de război post-Covid/Ucraina, pentru a potoli temerile de șomaj.

La baza acestor dificultăți economice se află tensiunea dintre sectorul privat și cel de stat din China, notează analistul Austin Williams în Unherd. După ani de experimentare capitalistă, în perioada imediat pre-Covid vechea gardă pro-statală a revenit în ascensiune. Dar acum Xi realizează că – odată cu rapoartele despre o criză a datoriilor la nivel național de 23 de miliarde de dolari care se profilează – este nevoie să lanseze din nou inovatorii.  

Acum că investitorii privați știu că pot fi disciplinați dacă zboară prea aproape de Soare, este posibil ca liberalizarea să nu inspire genul de creștere inovatoare a economiei la care Xi spera. Aceasta este contradicția supremă în practica economică chineză.