Video Ultimul ostatic american eliberat de Hamas, după 19 luni de captivitate. Momente emoționante la reîntâlnirea cu familia

0
Publicat:

Ostaticul israeliano-american Edan Alexander a fost eliberat luni, 12 mai, din captivitatea grupării Hamas, după 19 luni petrecute în Fâșia Gaza. Acesta a fost capturat pe 7 octombrie 2023, în timp ce servea în armata israeliană la granița cu Gaza.

Edan Alexander a fost reunit cu familia lui. FOTO: X / @AvivaKlompas
Edan Alexander a fost reunit cu familia lui. FOTO: X / @AvivaKlompas

Eliberarea a fost posibilă în urma unei pauze temporare a operațiunilor militare israeliene, menținută timp de câteva ore pentru a permite transferul. Potrivit unui oficial Hamas, citat de BBC, gestul a fost unul de bunăvoință și parte a eforturilor de a ajunge la un nou acord de încetare a focului, în contextul vizitei președintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, programată pentru marți, 13 mai.

Edan Alexander este considerat ultimul cetățean american aflat în viață deținut de Hamas. Președintele Trump a felicitat familia tânărului pentru revenirea sa în siguranță.

Imagini difuzate la televiziunile israeliene îl arată pe Edan Alexander zâmbind și îmbrățișându-și părinții și frații într-o bază militară din sudul Israelului.  Tânărul a fost predat luni în orașul Khan Younis de către luptători Hamas mascați către reprezentanți ai Crucii Roșii, fiind apoi preluat de autoritățile israeliene și adus într-un „coridor de siguranță” către familia sa.  

Familia sa a transmis mulțumiri liderului de la Casa Albă, dar a cerut autorităților israeliene și negociatorilor să continue eforturile pentru eliberarea celor 58 de ostatici care rămân în mâinile Hamas.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a numit momentul reîntâlnirii „profund emoționant” și a mulțumit lui Trump pentru sprijinul acordat. Acesta a afirmat că eliberarea ostaticului a fost posibilă datorită presiunii militare exercitate asupra Hamas, dar și presiunii politice din partea Statelor Unite. Totodată, Netanyahu a precizat că Israelul nu are în vedere o nouă încetare a focului, ba chiar intenționează să intensifice operațiunile militare în Gaza.

Pe contul său de pe platforma X, Netanyahu a publicat un videoclip în care mama lui Edan, Yael Alexander, vorbește cu fiul său la telefon: „Ești puternic. Ești protejat. Ești acasă”, i-a spus aceasta.

Hamas a declarat anterior că eliberarea lui Edan Alexander a fost un gest menit să faciliteze un acord pentru intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza. De peste 70 de zile, Israelul a blocat accesul alimentelor, medicamentelor și altor bunuri esențiale în enclavă – o acțiune catalogată de organizațiile umanitare drept o posibilă crimă de război.

Gruparea islamistă insistă că va accepta un acord doar dacă acesta presupune sfârșitul războiului – o condiție refuzată categoric de guvernul Netanyahu.

Israelul a avertizat că, în lipsa unui acord până la finalul vizitei președintelui Trump, va extinde ofensiva militară împotriva Hamas.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite