Cu Șumudică, Rapid a rămas fără vlagă și fără idei. Remiză între codașele play-off-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo și Rapid au terminat la egalitate, 0-0, luni seara, pe Arena Națională din București, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Alex Dobre, stânga, este rapidistul care va fi convocat la națională
Alex Dobre, stânga, este rapidistul care va fi convocat la națională

Dacă prima repriză a fost una în care jocul s-a desfășurat între cele două careuri, fără ocazii de gol, cele două echipe au oferit un meci spectaculos după pauză, cu ocazii de gol de ambele părți, mai multe și mai mari create de Dinamo. Rapid se îndepărtează de obiectiv, având o prestație nulă, iar plecarea antrenorului Marius Șumudică este iminentă.

La meci au asistat 13.783 de spectatori.

Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 119 ori, de 50 de ori a câștigat Dinamo, de 41 de ori s-a impus Rapid, iar alte 28 de partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă este de 59 de jocuri, 29 victorii Dinamo, 14 remize și 16 succese Rapid.

Ultima victorie bifată de Dinamo datează din 11 aprilie 2015: Dinamo - Rapid 2-0.

Dinamo nu a mai câștigat în campionat de patru etape, în care are două egaluri și două eșecuri. Rapid are o victorie în ultimele cinci etape (două egaluri, două eșecuri).

În cele patru meciuri directe din acest campionat, ambele partide din sezonul regulat s-au terminat cu egaluri, 1-1 pe terenul Rapidului, 0-0 cu Dinamo gazdă, iar în play-off, Rapid s-a impus cu 1-0 acasă, returul încheindu-se nedecis, 0-0.

Cu 32, respectiv 31 de puncte, Rapid și Dinamo ocupă ultimele poziții din play-off.

Kopic, mulțumit că a dominat

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Zeljko Kopic, a declarat, luni seara, în conferința de presă de după remiza, 0-0, cu FC Rapid, că formația sa și-a dominat adversarul la toate capitolele și că singurul lucru care i-a lipsit a fost golul.

„Echipa a jucat azi foarte bine și merita mai mult decât acest punct. Am dominat adversarul la toate capitolele, dar, din păcate, ne-a lipsit inspirația la ultima pasă, la finalizare... Practic, singurul lucru care ne-a lipsit în acest meci a fost golul. Această echipă a arătat că are caracter și o mentalitate puternică. Și cred că am arătat încă o dată că vrem să dăm tot ce avem mai bun pe teren, chiar dacă nu putem juca în cupele europene. Astăzi am fost echipa mai bună, echipa care a dominat”, a spus tehnicianul.

„Dacă o comparăm pe FCSB cu ceilalți adversari ai noștri cred că s-a văzut că este echipa mai bună. E mult mai greu să controlezi jocul când o ai în față pe FCSB. Pentru că noi am dominat-o și pe CFR Cluj, am dominat-o și pe Rapid și consider că trebuia să avem mai multe puncte în momentul de față în clasament”, a adăugat Zeljko Kopic.

Șumi se așteaptă să fie alungat

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Șumudică, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă, că s-a simțit 'umilit' în meciul cu Dinamo disputat pe Arena Națională și încheiat la egalitate, 0-0.

„Am făcut un joc foarte, foarte slab. Nu se poate să nu legi trei pase. Eu nu am văzut în viața mea Rapidul jucând așa. Să îți fie frică să ieși la minge, nu ai cum. Dinamo a avut o grămadă de ocazii, eu ca antrenor nu m-am simțit așa de umilit niciodată, jur. Noi nu am fost dominați așa de nicio echipă. Nu se poate să așteptăm să vină un copil ca Vulturar ca să facem și noi o alunecare. Eu le mulțumesc suporterilor, care au cântat tot meciul. Cred că ar trebui să ne fie rușine, mie și celor care au fost pe teren azi. Rușine din toate punctele de vedere”, a spus el.

„E a nu știu câta oară când se întâmplă, să avem nevoie să câștigăm cele trei puncte și să capotăm. La fel s-a întâmplat și în semifinala Cupei. Nu pot să îmi explic această discrepanță de la un meci la altul. Venim după jocul cu Craiova unde am reușit să câștigăm și acum... nu înțeleg discrepanțele astea. Ne e frică să jucăm, nu știu. E clar și un blocaj psihic. Dacă nu poți să domini un joc când ai nevoie de victorie? Nu poți să arăți așa... sigur, antrenorul e cel care plătește, dar nu se poate. La meciurile în care trebuie să ne dăm viața pe teren, nu reușim nimic. Cum poți să arăți așa azi? Că sunt același antrenor, facem aceleași antrenamente„, a adăugat Șumudică.

Tehnicianul este de părere că echipa pe care o conduce și-a atins nivelul maxim.

„Am încercat să dau șanse și altor jucători, pentru că sunt criticat că nu joacă cei tineri... au intrat toți azi, băgăm și de la academie, facem orice, numai să fie OK. Din păcate, am tras o concluzie. Ãsta e nivelul maxim al acestei echipe în momentul de față și atât putem să facem. Și eu am greșit, ca antrenor, dar repet, Rapid și-a atins nivelul maxim. Mai avem două jocuri și tragem linie. Dar din punctul meu de vedere șansele la cupele europene sunt minime, sunt sub 15%”, a explicat el.

Având în vedere că șansele de a obține calificarea în cupele europene sunt minime, Șumudică se așteaptă ca la finalul sezonului să se renunțe la serviciile sale.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite