China, lider la exporturile mondiale de automobile. Câte vehicule a livrat în Rusia
0China a fost cel mai mare exportator mondial de autoturisme, în primul trimestru din acest an, graţie exploziei livrărilor către clienții din Rusia, relatează Bloomberg.
![China este cel mai mare exportator mondial de autoturisme, Foto: Shutterstock](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/96e16113-c8c6-46d2-97ea-8967e24c520d/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Potrivit sursei citate, firma de consultanţă AlixPartners a informat luni că, în perioada ianuarie - martie 2023, China a livrat peste hotare 1,07 milioane de automobile, depăşind pentru prima dată Japonia, care mult timp a fost lider de necontestat la capitolul exporturi mondiale de automobile.
În primele trei luni ale acestui an, China a exportat 112.000 de automobile în Rusia, un număr comparabil cu cele livrate pe întreaga perioadă a anului trecut, informează Agerpres.
Aceasta după ce constructorii auto occidentali au oprit livrările spre Rusia din cauza invaziei din Ucraina.
În schimb, succesul mărcilor de automobile chineze în Europa şi SUA rămâne limitat, în condiţiile în care constructorii chinezi au vândut doar 900.000 de vehicule pe aceste pieţe anul trecut. Cu toate acestea, firma de consultanţă AlixPartners se aşteaptă ca livrările de automobile chineze pe aceste pieţe să urce cu 67% până în 2026, pe măsură ce o serie de companii, precum BYD Co. şi Xpeng Inc., îşi înmulţesc eforturile de a se extinde peste hotare.
„Credem că acum este momentul în care mărcile chineze îşi vor începe influenţa lor perturbatoare asupra pieţelor occidentale", a declarat directorul de la AlixPartners, Stephen Dyer, fost executiv la Ford Motor Co., cu prilejul unei conferinţe organizate la Shanghai.
Firma de consultanţă prognozează că, la nivel global, vânzările de vehicule uşoare vor creşte cu 5% în acest an, în principal graţie exploziei cererii pentru autoturisme electrice. La nivel regional, AlixPartners se aşteaptă la un avans de 10% în SUA, o creştere de 6% în Europa şi una de 3% în China.
De asemenea, în China, cea mai mare piaţă auto din lume, este posibil ca în acest an, pentru prima dată în ultimele patru decenii, constructorii chinezi îşi vor devansa rivalii străini, a estimat AlixPartners, adăugând că mărcile locale sunt mai bune la oferirea celor mai noi tehnologii cerute de consumatorii tineri.
Constructorii auto străini au probleme în a-şi menţine poziţia pe piaţa din China, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la viitorul lor pe termen lung în această ţară asiatică. Afacerile din China ale unor constructori, precum Volkswagen AG sau General Motors Co., au devenit din ce în ce mai dificile pe măsură ce rivalii chinezi lansează pe piaţă numeroase modele electrice.
Săptămâna trecută, președintele executiv al Ford Motor, Bill Ford, spunea că Statele Unite nu sunt încă pregătite să concureze cu China la producția de vehicule electrice.
„S-au dezvoltat foarte repede și le-au dezvoltat la scară largă. Și acum le exportă", a declarat Ford pentru programul de duminică „Fareed Zakaria GPS” de la CNN. „Nu sunt aici, dar vor veni aici, credem că, la un moment dat, trebuie să fim pregătiți și ne pregătim”, a mai spus Ford.