STUDIU Criza din zona euro, harababura fiscală şi zgomotul de pe scena politică erodează optimismul investitorilor privind evoluţia economiei româneşti
0Perspectivele economiei româneşti, optimiste la început de an, sunt puse sub semnul întrebării în al doilea semestru, pe fondul provocărilor externe generate de criza din zona euro, de anticipata perioadă secetoasă care va influenţa producţia agricolă, de instabilitatea fiscală şi zgomotul de pe scena politică, arată rezultatele barometrului privind aşteptările economice, realizat de agenţia de credit risk management KeysFin.
Dacă la începutul anului, investitorii arătau un optimism moderat privind evoluţia economică din 2015, în luna iunie, aşteptările lor au devenit ceva mai rezervate, arată răspunsurile investitorilor la chestionarul KeysFin.
La întrebarea „Cum vedeţi evoluţia economică a României în 2015?“, procentul celor care văd un trend pozitiv a scăzut la 49%, faţă de 53% la începutul anului. Faptul că perspectivele s-au modificat faţă de primul semestru este susţinut şi de totalul răspunsurilor neutre, de 18% (faţă de numai 13% în barometrul din ianuarie 2015). 33% din oamenii de afaceri chestionaţi de KeysFin se aşteaptă, pe de altă parte, ca trendul economic real al economiei să fie unul negativ.
Potrivit barometrului de opinie KeysFin, ordinea principalele provocări s-a modificat faţă de sondajul din ianuarie 2015. Dacă la începutul anului, principalele temeri erau cele de ordin fiscal, în iunie 2015, criza din zona euro, riscul de contagiune la nivel regional generat de situaţia din Grecia, evoluţia monedei europene, dar şi creşterea preţurilor la utilităţi pe fondul scumpirii petrolului au devenit principalele riscuri percepute de investitori.
„Situaţia falimentară a Greciei, ce s-a tradus într-o criză a monedei europene, ar putea genera o dereglare puternică a pieţei valutare, iar cum economia românească depinde în mare măsură de euro, orice evoluţie negativă poate influenţa semnificativ starea mediului de business“, afirmă analiştii KeysFin.
În topul provocărilor economice, cele de ordin fiscal rămân în prim-plan, fiind semnalate de tot mai mulţi investitori. „Modul neaşteptat în care au apărut deciziile privind TVA, incertitudinea calendarului asumat pentru reducerea acesteia şi perspectivele unor creşteri semnificative de taxe locale în toamnă, înainte de show-ul electoral din 2016, generează semne de întrebare investitorilor“, spun experţii de la KeysFin.
Iar ultimele declaraţii făcute de premierul Victor Ponta vin să susţină această „harababură fiscală“. „Este extrem de interesant de aflat pe ce şi-a bazat premierul această estimare. A fost vorba de o eroare de interpretare, uitând un procent din reducerea TVA sau are la bază un document, un studiu de impact? Aşteptăm să vedem exact despre ce este vorba, având în vedere că în joc sunt câteva miliarde de lei, care pot influenţa semnificativ bugetul de stat, întreaga economie“, au spus analiştii de la KeysFin.
Ca şi în cazul barometrului de început de an, oamenii de afaceri trec la capitolul măsuri necesare, în primul rând, asigurarea unei stabilităţi de ordin fiscal. Modificările Codului Fiscal, discutate în Parlament, ar trebui să fie bătute în cuie pentru următorii patru-cinci ani, pentru ca firmele să îşi poată dezvolta planurile de business multianuale.
Temerile investitorilor sunt alimentate şi de perspectivele unei posibile crize pe scena politică, generată de problemele de natură penală ale premierului Ponta. „Riscul politic în creştere, determinat de posibila schimbare a Guvernului şi eventualele alegeri anticipate, ar putea pune presiune suplimentară pe moneda naţională. O deteriorare a mediului politic ar putea, de asemenea, antrena o schimbare a percepţiei investitorilor străini şi asta în condiţiile în care, în a doua parte a anului, se pun bazele planurilor de afaceri pentru anul următor“, susţin experţii.
În topul provocărilor din a doua parte a anului, investitorii chestionaţi de KeysFin au inclus şi o potenţială evoluţie negativă a sectorului agricol, în condiţiile în care veştile de la meteorologi nu sunt dintre cele mai bune.
Barometrul KeysFin privind percepţia investitorilor asupra economiei româneşti a fost realizat în perioada 1-15 iunie 2015, pe un eşantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii şi IT.