Teodorovici, despre rectificarea bugetară: Proiectul va fi publicat săptămâna aceasta pe site-ul MFP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici FOTO Facebook

Proiectul de rectificare bugetară va fi publicat abia săptămâna aceasta pe site-ul Ministerului Finanţelor, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul de resort, evitând să dea detalii ziariştilor cu privire la bugetele căror instituţii vor fi tăiate sau suplimentate.

" Nu s-a decis nimic, nu s-a discutat", a declarat Eugen Teodorovici, sugerându-le ziariştilor care l-au întrebat câţi bani vor primi administraţiile locale a rectificare să se uite pe site: "O să vedeţi când se postează pe site".

Despre faptul că ar urma să fie tăiaţi bani de la Educaţie, Transporturi şi Sănătate, Teodorovici a dat acelaşi răspuns.

"O să vedeţi pe site şi o să vedeţi comentariile miniştrilor de resort", a spus ministrul.

Teodorovici a precizat că proiectul privind rectificarea bugetară va fi postat pe site-ul Ministerului de Finanţe în cursul acestei săptămâni.

Surse guvernamentale au precizat anterior că, cel mai probabil, rectificarea bugetară ar urma să fie aprobată în Guvern pe data de 5 august .

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite