Tarom vrea ajutor de restructurare, după ce Comisia Europeană a aprobat un ajutor de salvare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul aerian naţional Tarom va depune un plan de restructurare şi va întreprinde demersurile necesare pentru aprobarea acestuia şi obţinerea unui ajutor de restructurare, se arată într-un comunicat al companiei.

Comisia Europeană a aprobat luni ajutorul de salvare pentru Tarom, acesta fiind primul pas din strategia companiei de a se eficientiza.

„Aprobarea ajutorului de salvare este primul pas din strategia compania naţională Tarom de a restructura şi eficientiza compania. În următoarele luni compania va depune un plan de restructurare şi va întreprinde demersurile necesare pentru aprobarea acestuia şi obţinerea unui ajutor de restructurare. Implementarea măsurilor de eficientizare vor transforma compania după trei ani într-o companie modernă şi eficientă orientată către pasageri”, se precizează în comunicatul operatorului aerian remis marţi.

Compania naţională Tarom a primit, în 24 februarie 2020, un ajutor de salvare în valoare de 36,7 milioane de euro (aproximativ 176 milioane de lei), în urma aprobării de către Comisia Europeană în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Potrivit operatorului aerian, această măsură va contribui la asigurarea continuării operării companiei, în special pe numeroasele rute în care Tarom este singurul furnizor şi va evita perturbările pentru pasageri, fără a denatura concurenţa pe piaţa unică.

România a notificat, în februarie, Comisiei Europene intenţia de a acorda un împrumut de salvare de aproximativ 36,7 milioane de euro companiei Tarom .

„Liniile directoare ale Comisiei privind ajutorul de salvare şi restructurare permit statelor membre să sprijine companiile aflate în dificultate, în special că măsurile de sprijin public sunt limitate în timp şi domeniu de aplicare şi contribuie la un obiectiv de interes comun. Ajutorul de salvare poate fi acordat până la şase luni pentru a acorda timp companiei să elaboreze soluţii în situaţii de urgenţă”, pecizează compania.

Tarom operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite