Tarom, precizări despre motivul pentru care Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director al companiei
0Consiliul de Administraţie al Tarom precizează că Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director general al companiei întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA şi nici anumite obligaţii care îi reveneau.
„Fostul director general al Tarom a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esenţiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR", arată reprezentanţii Tarom.
Consiliul de Administraţie al Tarom face mai multe precizări, joi seară, având în vedere articolele apărute în mass-media cu privire la revocarea directorului general al companiei.
Astfel, se arată că, în şedinţa din 15 octombrie 2019, Consiliul de Administraţie al CN Tarom a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei.
"Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie, Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţii care îi reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat. Fostul director general al Tarom, totodată, a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esenţiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR", se arată în comunicatul CA al Tarom.
Conform sursei citate, o altă deficienţă constatată de către Consiliul de Administraţie a reprezentat-o lipsă oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.
"Pe cale de consecinţă, Consiliul de Administraţie al CN TAROM, cu unanimitate de voturi, a hotărât revocarea din funcţia de director general a doamnei Mădălina Mezei şi desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoana domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupa funcţia de Şef Departament ATR din cadrul Companiei", mai scrie în comunicat.
Fosta şefă Tarom susţine că a fost demisă pentru că nu a ţinut avioanele la sol în ziua moţiunii
Mădălina Mezei, revocată din funcţia de director general al Tarom, a declarat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură. Cuc a afirmat, pe Facebook, că "minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire". "Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume", a susţinut Cuc, care i-a transmis lui Mezei: "întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol".
"Este adevărat. Mi-a cerut să ţin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moţiune, să inventez probleme tehnice", a declarat pentru HotNews.ro Mădălina Mezei.
Ea a adăugat că ministrul Transporturilor nu a înţeles că ea nu putea să facă aşa ceva.
"Oamenii noştri, piloţii, sunt oameni liberi care nu stau să răspundă comenzilor unui CEO. I-am spus că nu voi face niciodată aşa ceva. (...) Eu nu-s implicată politic. Am avut încrederea unor oameni care m-au verificat profesional, cariera mea de 22 de ani este cartea mea de vizită. Am fost chemată să fac un proiect, să salvez compania", a spus Mezei.
Reacţia lui Răzvan Cuc
La rândul său, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, joi seară, într-o postare pe Facebook, că "se pare că fosta doamnă director general Tarom nu a înţeles că dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administraţie".
"Nu înţeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu îşi îndeplinesc obiectivele pe care şi le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum şi se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-şi asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie", a susţinut Cuc.
El a adăugat că "minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire".
"Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a aşteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva şi va reuşi să rămână în funcţie cu sprijinul ştiut numai de ea. Trebuie să ştie că în funcţie nu o ţine decât munca, nu jocurile de culise", a spus Cuc.
El a menţionat că i se pare "lipsit de substanţă" ca Mezei să caute acum o altă scuză.
"Probabil că a căzut victima grupurilor de pile şi relaţii din Companie. Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înţeles ceva din funcţia pe care a deţinut-o. Funcţia de director general al Tarom nu se compară cu cea de şef de reprezentanţa de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită. Aici trebuie luate decizii manageriale în interesul Companiei, nu să stai şi să aştepţi după un “ok” care vine din partea apropiaţilor. În consecinţă, doamna Mezei, întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol", a afirmat el.
Consiliul de Administraţie al transportatorului aerian naţional Tarom a revocat-o pe Mădălina Mezei din postul de director general, la numai câteva zile după ce i se prelungise mandatul cu două luni, potrivit informaţiilor obţinute de News.ro. Ea a scris pe contul său de Facebook că este fericită că nu a afectat viitorul companiei prin decizii iresponsabile şi afirmă că speră ca echipa Tarom "să scoată compania din turbulenţă".
Te-ar putea interesa şi: