România are sarcini extrem de dificile ca preşedinte al Consiliului UE, inclusiv negocierea cadrului financiar multianual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, într-un moment care precedă alegerile din Parlamentul European, poate fi o sarcină dificilă pentru ţara noastră, având în veere că, printre sarcinile sale se numără negocierea cadrului financiar multinanual, pregătirea alegerilor şi adoptarea a 210 texte de lege.

„Ţara dvs. are un potenţial economic uriaş şi un potenţial foarte mare de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Anul 2019 va fi unul intens. 

Lucrurile deja se anunţă palpitante odată cu preşedinţia Consiliul Uniunii Europene.

România va prelua preşedinţia într-un moment important şi special. România trebuie să finalizeze proiecte legislative, trebuie să mai adopte 210 texte de lege de pe agenda legislativă.

Va fi un mandat scurt ce va interveni chiar înainte de alegerile din Parlamentul European. România va trebui să negocieze cadrul financiar multianual şi trebuie să organizeze şi campania pentru Parlamentul European.

Preşedinţia României se va bucura de întregul sprijin din partea Franţei. Am avut o întrevedere cu domnul preşedinte Iohannis, la Sibiu, pe 9 mai, pentru a creiona orientările pentru preşedinţia României la cârma Europei şi cred că tocmai în aceste momente de îndoială trebuie să strângem relaţiile bilaterale şi să punem mai mult accentul pe ceea ce ne uneşte mai degrabă decât pe ceea ce ne dezbină.

O să avem şi 'Anotimpul franco-român' ce va fi inaugurat pe 27 noiembrie 2018, un anotimp pluri-disciplinar, cu activităţi economice, culturale etc. Franţa şi România formează o echipă importantă. Pregătim multe proiecte pe care vi le vom prezenta la momentul oportun", a declarat ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis.

Diplomatul francez a punctat, totodată, că România a înregistrat progrese importante de la momentul aderării la Uniunea Europeană, în 2007, însă încrederea mediului de afaceri este, uneori, zdruncinată de schimbările legislative bruşte, care afectează climatul de stabilitate.

"Am făcut o analiză a ratei şomajului în România din 2007, de la momentul aderării la Uniunea Europeană, şi aş dori să felicit România pentru progresele înregistrate. Convergenţa aceasta este una de proporţii. Salariul mediu s-a dublat comparativ cu anul 2007, ajungând la 2.500 de lei. PIB-ul reprezintă 63% din media europeană, comparativ cu 37% în 2007.

Investiţiile străine au trecut de la 4 miliarde de euro, în 2007, la 73 de miliarde de euro, anul acesta. Volumul total al schimburilor comerciale cu România reprezintă 138 miliarde de euro, faţă de 90 de miliarde de euro, în 2007. Într-adevăr,

România a profitat din plin de calitatea sa de membru al Uniunii Europene (...) Nevoia de a păstra încrederea pe piaţă este o tematică ce revine constant în discuţiile româno-franceze.

Încrederea este uneori zdruncinată de schimbările legislative bruşte, imprevizibile care afectează climatul de stabilitate a mediului de afaceri, de care am avea cu toţii nevoie. Ştim de asemenea că România, şi nu numai, se confruntă cu probleme serioase de mână de lucru. Există şi dificultăţi structurale în materie de infrastructură.
Sperăm că România poate dezvolta infrastructura de transport după modelul statelor europene, astfel încât şi alte ţări să facă apel mai des la schimburile comerciale cu România", a subliniat Michele Ramis, citată de Agerpres.

Oficialul a adăugat că educaţia şi formarea profesională reprezintă un element unde România are multe talente.

"Trebuie să promovăm aceste talente, să orientăm elevii către domenii în care îşi pot găsi cariere potrivite. Avem o datorie în a-i ajuta pe oamenii de afaceri să recruteze angajaţi competenţi şi să ajutăm la dezvoltarea filierelor profesionale care, uneori, nu sunt suficient dezvoltate", a spus ambasadorul Franţei în România.

Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) a organizat, luni, conferinţa anuală cu tema "Perspective economice ale României'.

Evenimentul îşi propune să surprindă tendinţele sectoriale, regionale, macroeconomice şi moralul companiilor cu privire la contextul economic actual şi viitor, precum şi tendinţele pe piaţa muncii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite