Conform datelor oficiale ce mi-au fost comunicate de către Ministerul Muncii, la 31 martie 2018, 1,9 milioane de contracte de muncă aveau acelaşi salariu de bază BRUT ca înainte de „revoluţia fiscală“. Aceasta înseamnă că beneficiarii acestor contracte au avut salariul NET scăzut semnificativ ca urmare a transferului contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi. 1,9 milioane de contracte reprezintă 30% din totalul contractelor de muncă înregistrate! Totodată, 143.427 de angajatori, adică 28% din numărul total, nu au majorat salariile.

Anticipase coaliţia aflată la guvernare o astfel de mişcare din partea angajatorilor?

Cum poate fi justificată o astfel de vulnerabilizare a angajaţilor? Ce au câştigat românii, angajaţii români, de pe urma acestei revoluţii fiscale?

Când l-am întrebat pe fostul prim-ministru Tudose despre aceste riscuri, mi-a dat un non-răspuns. Miniştrii Vasilescu, Dragnea, Mişa şi Tudose au repetat tot anul trecut că niciun salariu nu va fi scăzut:

„Noi ne-am asigurat că din cauza acestui nou Cod Fiscal salariile nete nu au cum să scadă. Iar prin deducerile pe care le-am făcut, prin impozitele pe care le-am scăzut, ne-am asigurat că netul nu numai că nu scade, ci dimpotrivă, creşte“, afirma anul trecut Lia Olguţa Vasilescu.

Tot Ministerul Muncii menţionează la o interpelare pe care am făcut-o că o parte dintre angajatori au preferat să acorde bonusuri, sume compensatorii sau indemnizaţii sub diferite forme în locul majorării, mai ales în Ilfov şi în Prahova. Aceste bonusuri nu reprezintă un drept garantat, putând fi oricând sistate de către angajator în mod unilateral.

La 31 martie, însă, aveam 1,9 milioane de contracte cu salarii nete scăzute. Am avut dreptate să fiu îngrijorat. Solidaritatea socială dintre angajat şi angajator a fost dinamitată de această revoluţie fiscală, filosofia relaţiilor de muncă a fost puternic deturnată într-o direcţie neoliberală, iar acum aflăm, iată, că o treime dintre contractele de muncă nu au fost majorate, ducând la scăderi ale salariului net.

Din păcate, guvernul tace în continuare şi nu există nici un indiciu că doreşte să abordeze această problemă. Tot anul trecut, Lia Olguţa Vasilescu afirma că dacă salariile vor scădea, este pentru că angajatorii vor dori să îşi mărească profitul reţinând banii care i se cuvin angajatului. Prin această afirmaţie devenea clar că Guvernul e foarte conştient de riscurile generate de revoluţia fiscală, dar a ales să le ignore. În cunoscuta-i tradiţie, a optat să lase piaţa liberă, prin negocierea dintre angajat şi angajator, să rezolve problemele create. Guvernul s-a spălat pe mâini de responsabilitate, pasând-o altora, dar asta nu îi scuteşte defel, în ochii mei şi ai alegătorilor, de răspunderea pe care o poartă pentru haosul creat.