Producătorii de energie regenerabilă cer eliminarea taxei de 2%: Altfel, consumatorii vor plăti mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliminarea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe cărbune reprezintă o evidentă discriminare, taxa trebuind eliminată complet, întrucât va ajunge să fie plătită de toţi consumatorii, a declarat, vineri, Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES).

"Ar face bine să o elimine pentru toată lumea, pentru că tot consumatorii vor fi cei care o vor plăti. Evident că eliminarea ei doar pentru producţie pe cărbune reprezintă o discriminare. Ori plăteşte toată lumea, ori ce facem? Producătorii pe cărbune sunt deţinuţi de stat. Ce facem acum, punem taxe doar pentru sectorul privat şi exceptăm companiile de stat?", a arătat Moise, citat de Agerpres.

Referitor la proiectul de ordin privind aplicarea acestei contribuţii de 2%, lansat în dezbatere publică de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), Moise spune că documentul nu clarifică dacă această taxă va fi aplicată în acest an în funcţie de cifra de afaceri de anul trecut sau se va aplica de anul viitor.

"În plus, în proiectul ANRE scrie că această contribuţie se aplică şi pentru certificatele verzi. Este ceva în plus faţă de OUG 114, care se referă doar la energie electrică şi gaze, nicidecum la certificatele verzi. Acestea reprezintă o subvenţie. Aplicăm o taxă la o subvenţie? Mi se pare ciudat", a adăugat reprezentantul PATRES.

Referitor la costurile mari cu certificatele de emisii pe care le plătesc producătorii de energie pe cărbune, Moise a arătat că aceasta este situaţia în toată Europa, iar, mai devreme sau mai târziu, România va trebui să renunţe la cărbune.

"Orice producător de cărbune din Europa este în această situaţie şi este evident că noi, dacă dorim să respectăm acordul de la Paris, la care au aderat aproape toate statele la nivel mondial, mai devreme sau mai târziu trebuie să renunţăm la cărbune. Desigur că nu putem face asta de mâine, de poimâine, dar pe termen lung va trebui să o facem. Fie că vrea, fie că nu vrea, aceasta este o chestiune de strategie mondială. Astfel că Guvernul va trebui să vină cu o strategie în acest sens, să gândească din timp soluţii, ce punem în loc, inclusiv pentru a rezolva problemele sociale din acele zone", a mai spus reprezentantul producătorilor de energie regenerabilă.

Citeşte şi:

 

Greva minerilor de la CE Oltenia determină autorităţile să scoată taxa de 2% pentru societăţile care produc cărbune

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite