Inspecţia Naţională a Apelor: Amenzi uriaşe pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale. În ce judeţ s-au aplicat cele mai multe sancţiuni

Inspecţia Naţională a Apelor: Amenzi uriaşe pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale. În ce judeţ s-au aplicat cele mai multe sancţiuni

Foto: Facebook ANAR

Inspecţia Naţională a Apelor din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) a aplicat amenzi în valoare de 2,76 milioane de lei, la nivel naţional, pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale şi a înaintat două plângeri penale în cadrul a 155 de controale mixte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit ANAR, sancţiunile au vizat exploatarea agregatelor minerale desfăşurate în afara perimetrului autorizat sau fără acte de reglementare. 
 
„Acţiunile au început în luna mai şi sunt derulate în baza protocolului încheiat între Inspecţia Naţională a Apelor din cadrul ANAR, Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.”, transmit reprezentanţii Administraţiei.
 
Potrivit acestora, din totalul amenzilor, în judeţul Maramureş au fost aplicate, în trei zile, 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 670.000 de lei. 
 
Acţiunile au fost rezultatul a 31 de controale, derulate de către 16 inspectori şi 6 topografi din cadrul A.N. Apele Române, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Maramureş şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
 
„Exploatarea ilegală a agregatelor minerale în albie are impact negativ asupra activităţii de gospodărire a apelor, întrucât pune în pericol stabilitatea malurilor. În plus, crearea depozitelor de nisip, pietriş şi pământ în albie poate bloca secţiunile de scurgere a apelor provocând creşteri artificiale de niveluri.”, menţionează sursa citată.
 
Potrivit ANAR, acţiunile vor continua până la sfârşitul anului şi vor viza agenţii economici la nivel naţional care desfăşoară activităţi de exploatare a agregatelor minerale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările