Cei trei au reuşit să blocheze cea mai importantă investiţie în exploatarea gazelor din Marea Neagră şi, în condiţiile în care şi Transgaz a amânat construcţia conductei Tuzla – Podişor pentru că nu a avut oferte îndeajuns de bune pentru rezervarea de capacitate, Liviu Dragnea, Darius Vâlcov şi Orlando Teodorovici au betonat pentru Kremlin culoarele de transport pentru creşterea volumelor de gaz rusesc care vor inunda Uniunea Europeană în anii ce vor urma.

Dar de ce exporturile de gaze naturale ale Rusiei sunt esenţiale pentru economia sa? Şi ce miză au gazoductele Nord Stream 2, TurkStream şi Power of Siberia pentru guvernul de la Kremlin?

PSD contra PSD: una face la Bucureşti, alta spune la Bruxelles

În vara anului 2015, la un an după ce Rusia a anexat Crimeea, Parlamentul European vota o rezoluţie nelegislativă cu privire la situaţia militară strategică din bazinul Mării Negre.

Documentul, al cărui raportor a fost Ioan Mircea Pascu (PSD/S&D), consacra rolul strategic al regiunii şi le atribuia culoarelor de transport şi resurselor naturale offshore din Marea Neagră un rol important în consolidarea stabilităţii Estului Europei. România, practic, era văzută ca o potenţială contrapondere la influenţa Rusiei în regiunea estică.

În rezoluţie se mai făcea un apel important la mobilizarea de resurse financiare, navale şi aerospaţiale care să contribuie la securitatea exploatării şi a transportului de produse energetice din regiunea Mării Negre. Conducta Nabucco (proiect transformat, între timp, în BRUA) urma să facă parte dintr-o strategie care să contribuie la securitatea energetică a Uniunii Europene şi să consolideze rolul importat al României pe harta energetică.

Astăzi, în loc ca BRUA să reprezinte pentru România coloana vertebrală a viitorului sistem naţional de transport de gaze naturale şi să colecteze pentru piaţa internă volumele de gaze din Marea Neagră, cei care au semnat OUG114 au creat prin acest act normativ un eşafod unde au executat consumatorii interni, producţia de gaze a României şi planurile UE.

Practic, ţara noastră va fi maxim o haltă pe ruta viitoarelor trasee energetice iar Comisia Europeană are de ce să fie „fericită”. Pentru secţiunea românească a conductei BRUA, UE i-a acordat României 180 de milioane de euro. În schimb, guvernul român şi-a bătut joc şi a transformat prin OUG114 acest gazoduct într-o ţeavă pe unde sunt şanse mari să curgă gaz rusesc.

Ideea este că Bulgaria se va alătura TurkStream2 şi este gata să investească 1.4 miliarde de euro, chiar dacă abia la al treilea test de piaţă acest proiect s-a dovedit a fi profitabil. Până acum, Gazprom avea două opţiuni să ajungă în Vestul Europei: fie prin Grecia şi Italia, fiee prin Bulgaria, Serbia, Ungaria până în Austria. Acum, o a treia opţiune ar putea fi BRUA!

Cu această mutare strategică, Rusia şi-ar pecetlui prezenţa şi în singura ţară din Estul Europei care se mândrea, după ce şi-a pus industria pe butuci, că nu are nevoie de gaze de import. Şi asta în condiţiile în care producţia internă din prezent a României de gaze naturale este în declin, urmând ca, în 10-12 ani, să ajungem în acest ritm cu totul la mâna importurilor.

Aşa că ce a mai rămas din producţia internă a ajuns în raza de acţiune a industriei energofage, ale cărei interese sunt apărate de câteva figuri marcante cu rădăcini în birocraţia de dinainte de 1989, obiectivul lor fiind acela de a avea acces la gaz ieftin pentru propriile interese comerciale.  

În consecinţă, pe fondul reducerii producţiei interne a UE, intenţia celor de la Gazprom va fi să inunde punctele de interconectare cu statele membre create pentru a diversifica rutele de aprovizionare şi să mizeze mai mult pe acapararea unei cote de piaţă cât mai mari decât să urmărească margini de profit.

Alimentând în exces conductele de gaze naturale ale statelor din Vest, Rusia va inversa fluxul existent care traversează Ucraina, Polonia şi România şi va reduce capacităţile de transport dinspre Vest spre Est cu gaze naturale din alte surse.

Importanţa exporturilor de gaze naturale pentru economia Rusiei

În anul 2014, în numai şase luni de la anexarea Crimeii, sancţiunile economice impuse Rusiei de SUA şi de UE au stors din rezerva valutară a Kremlinului 100 de miliarde de dolari, folosiţi de Kremlin pentru a echilibra economia internă.

Având resurse enorme de gaze naturale şi motivată să-şi refacă economia şi influenţa în politica mondială, singura şansă a Rusiei a fost extinderea spre Europa şi China a proiectelor de infrastructură în domeniul gazelor naturale. Aşa au apărut Nord Stream 2, TurkStream şi Power of Siberia.

În ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de ţările occidentale, Rusia s-a folosit din plin de exporturile de gaz natural livrate în Vestul Europei în ultimii cinci ani pentru a-şi căptuşi rezerva valutară, în ciuda embargourilor şi altor măsuri de retaliere. Interesant este că, pe măsură ce Vestul a absorbit ca un burete gaze ruseşti, Moscova a pus deoparte 70 de miliarde de dolari!

Anul trecut, volumele de gaze exportate de Gazprom în Uniunea Europeană au ajuns la un record de 201 miliarde de metri cubi. Peste 75% din această cantitate a mers spre ţările din Vestul Europei, Germania fiind cel mai mare importator, cu peste 50 de miliarde de metri cubi! Pe de altă parte, importurile de gaze ruseşti din Europa Centrală şi de Est au scăzut din cauza cererii reduse şi a restructurării economice, dar sunt mai scumpe decât cele livrate Vestului, după cum reiese dintr-un raport al Comisiei Europene

Schimburile comerciale cu Germania, Franţa, Austria sau cu Italia au ajutat Moscova de-a lungul timpului ca să-şi diversifice baza economiei, să se dezvolte tehnologic, să-şi diminueze blocajele industriale, să-şi crească gradul de aprovizionare cu bunuri şi alimente de calitate şi să-şi perfecţioneze capabilităţile militare.

Rusia îşi consolidează economia chiar dacă este sub sancţiuni

Astăzi, exportând cantităţi din ce în ce mai mari de gaz natural, Rusia a reuşit să îşi consolideze rezervele de valută străină şi, prin pătrunderea pe piaţa din China, va avea din 2020 un acces şi mai mare la tehnologie de înaltă calitate.

Deja China a devenit cel mai mare partener comercial al Rusiei, reprezentând 15% din comerţul internaţional rus în 2017. Cele două ţări se aşteaptau ca, în 2018, schimburile comerciale bilaterale să atingă 100 miliarde de dolari, iar Beijing şi Kremlin s-au angajat să le crească constant cu 20 miliarde de dolari până în 2024.

China a exportat în Rusia bunuri electromecanice iar într-un top al primelor categorii de bunuri importate de Rusia în 2018 au fost calculatoarele, echipamentele electrice, vehiculele, fierul, oţelul şi produsele chimice organice.

Rusia reuşeşte, astfel, sub sancţiuni, să îşi reducă riscurile tehnice din industrie şi să reducă timpul alocat cercetării şi dezvoltării prin utilizarea, copierea şi multiplicarea tehnologiei importate.

Iar dacă guvernul de la Bucureşti a reuşit să-i dea o mânuţă de ajutor Rusiei, atât cât a putut, îngropând producţia de gaze naturale din Marea Neagră şi dând cale liberă gazelor ruseşti, probabil că unii din Guvernul de la Bucureşti pot răsufla uşuraţi: misiune îndeplinită!

Asta ar explica de ce Liviu Dragnea, în ciuda eforturilor de a se apropia personal de administraţia americană, curtând şi fiind curtat de oficiali de rang înalt, inclusiv de secretarul de rang înalt pentru energie Rick Perry, pare că nu a reuşit să fie îndeajuns de credibil pentru administraţia de la Washington.

Ar fi interesant de văzut dacă ministrul Anton Anton îi va întinde un colac de salvare liderului PSD la proxima sa întâlnire cu Rick Perry, salvând ce se mai poate din proiectul offshore din Marea Neagră. Va rezista Călin Popescu Tăriceanu tentaţiei de a se prezenta pe sine drept un interlocutor rezonabil pentru investitorii strategici pe relaţia transatlantică?   

Construind un potenţial culoar rusesc prin mijlocul flancului estic al NATO, Liviu Dragnea şi-a redus cu voie sau nu şansele unei soluţii pentru viitorul său politic şi nu numai. Asta pare să fie una dintre puţinele erori majore pe care liderul PSD le-a făcut de când partidul său a câştigat guvernarea.