Cum şi-au îngropat primarii reţelele de termoficare, obligându-şi cetăţenii să se spele la lighean ca pe timpul lui Ceauşescu

Cum şi-au îngropat primarii reţelele de termoficare, obligându-şi cetăţenii să se spele la lighean ca pe timpul lui Ceauşescu

Totul a început acum 20 ani, odată cu procesul de reorganizare al producţiei de energie din România când guvernul a dispus restructurarea Termoelectrica SA, pentru a stopa pierderile uriaşe ale marilor concerne de stat, se arată într-o analiză realizată de Sierra Quadrant.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum de au ajuns românii din marile oraşe să se spele la lighean, ca pe vremea lui Ceauşescu? De ce nu s-a investit în reţeaua de termoficare, care este motivul pentru care CET-urile au rămas de  izbelişte în mare parte din ţară? Cine sunt vinovaţii pentru faptul că românii au ajuns dependenţi de centralele termice de apartament? Întrebări care îi vizează, în primul rând, pe administratorii marilor oraşe, cei care au preluat, cu ochii închişi şi fără niciun plan de acţiune, activitatea de termoficare de la fosta societate Termoelectrica.
 
Totul a început acum 20 ani, odată cu procesul de reorganizare al producţiei de energie din Romania când guvernul de atunci, presat pe de o parte de normele europene în materie de mediu iar pe de altă parte de FMI, pentru a stopa pierderile uriaşe ale marilor concerne de stat, a trecut la restructurarea Termoelectrica SA.  
 
Fără o strategie unitară, fără a lua în considerare studiile plătite din fonduri PHARE, cele mai mari electrocentrale din Termolectrica au trecut la ministerul de resort sub forma unor societăţi comerciale (Rovinari, Turceni, Elcen etc). 
 
Restul filialelor Termoelectrica, sub influenţa politicienilor, au trecut în patrimoniul oraşelor unde erau amplasate.  Potrivit HG104/2002 şi OPUG78/2002, prin trecerea din domeniul privat al statului şi din patrimoniul SC Termoelectrica SA în domeniul public al marilor oraşe, acestea au devenit societăţi comerciale cu acţiuni deţinute de municipii.
 
Operaţiunea s-a derulat în mod gratuit, iar consiliile locale au preluat atât activele (instalaţii, terenuri, clădiri etc.) cât şi obligaţiile financiare ale fostelor sucursale, multe dintre ele aflate într-o stare de faliment mascat.
La vremea respectivă, primăriile au înfiinţat societăţi care au preluat,  în evidenţa contabilă la conturile de active, toate bunurile mobile şi imobile, iar la pasiv cota parte din datoriile istorice ale Termolelectrica. În unele cazuri, transferul s-a făcut însă fără toată documentaţia necesară impusă de Legea 31 privind societăţile comerciale.
 
,,La Bacău, de exemplu, pentru preluarea bunurilor după înfiinţarea CET SA nu s-a semnat între Municipiul Bacău şi CET SA niciun protocol de predare-primire, bunurile fiind considerate de ambele părţi ca aparţinând societăţii CET SA în baza actului de înfiinţare. O problemă care, ulterior, a ajuns subiect de procese în justiţie’’, a declarat Florin Dragomir, asociat coordonator al Sierra Quadrant, reprezentantul lichidatorului judiciar al CET SA Bacău.
 

Castelul de nisip al CET-urilor

 
Preluarea CET-urilor de către administraţia locală s-a dovedit, pentru comunităţile locale, un cadou otrăvit. Cum majoritatea oraşelor aveau bugete insuficiente, iar necesarul de investiţii în funcţionarea unităţilor de termoficare era uriaş, cele mai multe CET-uri au intrat, rând pe rând, în faliment ( Bucureşti, Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava). 
 
,,Din păcate, în majoritatea cazurilor, am avut de-a face cu un management dezastruos, cu o lipsă crasă de viziune. Primăriile au preluat CET-urile cu ochii închişi, nu au investit în ele, n-au apelat la expertize independente, au subvenţionat cât au putut gigacaloria şi astfel, pe fondul degradării reţelelor, problemele financiare s-au acumulat. A fost doar o problemă de timp până ce să se ajungă la stadiul de faliment’’, a explicat Dragomir.
 
,,Bacăul este un exemplu în acest sens, la o scară mai mică faţă de situaţia din Bucureşti, dar pe aceleaşi coordonate negative’’, a mai spus acesta.
 
Cu falimentul la uşă, o serie de  municipalităţi au încercat diverse artificii, înfiinţând şi falimentând societăţi comerciale pe bandă rulantă, în tentativa de a scăpa de datoriile către furnizori. 
 
S-a întâmplat inclusiv la Bucureşti, unde RADET a dat faliment, iar datoriile istorice, de peste 3,7 miliarde de lei, au ajuns subiect de dispută juridică între municipalitate şi furnizori. 
 
La Bacău, datoriile neachitate de CET SA, societate aflată în faliment, sunt de peste 20 milioane de euro şi fac obiectul dosarului de faliment aflat în justiţie.
 

Bătălia din justiţie

 
În loc să investească în reabilitarea CET-urilor şi reţelelor de distribuţie,  multe dintre primării au aşteptat falimentul şi au ales să ducă războaie în justiţie, în tentativa de a scăpa de datorii şi de a recupera terenurile, clădirile şi celelalte active ale CET-urilor, cu gândul de a înfiinţa noi societăţi.
 
Unele au reuşit, pe calea justiţiei, să revendice patrimoniul societăţilor (Piteşti, Oradea, Braşov). Altele, precum cele din Iaşi, Suceava şi Bacău, au pierdut sau sunt pe cale să facă acest lucru.
 
,,Multe dintre deciziile luate în justiţie sunt controversate, magistraţii decizând în favoarea ,,statului’’, cu toate că din dosare au lipsit documentele esenţiale. Legile au fost interpretate într-un mod cel puţin original, în unele cazuri o hotărâre de guvern fiind considerată mai puternică decât legea societăţilor comerciale, exemplul de la Piteşti fiind poate cel mai relevant în materie’’, explică Florin Dragomir.
 
,,În cazul de la Bacău, am reuşit să câştigăm prima runda contra Primăriei în dosarul în care aceasta revendică întreg patrimoniul CET SA, compus din  aproape 68 ha teren şi zeci de construcţii si echipamente specifice producţiei de energie termică şi electrică. Autorităţile locale au înfiinţat CET SA cu un capital social de 53.800.780 lei - prin preluarea activului şi pasivului Sucursalei Electrocentrale Bacău din cadrul Termoelectrica SA. Dacă pasivul a fost preluat fără comentarii în bilanţul societăţii, despre activ au pretins, în 2015, că ar fi al municipiului. Sentinţa pe fond a demonstrat că n-au dreptate. În dreptul civil, statul are aceleaşi drepturi şi obligatii ca orice altă parte, iar actul constitutiv este un contract de societate, cu drepturi şi obligaţii, capitalul social şi alte elemente ce se menţionează în Registrul Comertului fiind opozabile terţilor’’, a declarat repezentantul lichidatorului judiciar al CET SA Bacău.
 
Un alt numitor comun al tuturor proceselor legate de CET-uri. Majoritatea covârşitoare a datoriilor sunt către Ministerul Finantelor/ANAF/AVAS şi ANRSPS. 
 
,,Numai la CET Bacău, creanţele statului depăşesc 20 milioane de euro. Prin cererea reconvenţională, am solicitat instanţei ca, în cazul in care va admite acţiunea Primăriei, să dispună obligarea lor la plata pasivului preluat la data înfiinţării. Nu poţi lua înapoi activele dacă nu pui in loc ceva, respectiv echivalentul lor valoric din pasiv’’, a mai declarat Dragomir.
 
La Bacău, decizia este în primă instanţă, războiul juridic urmând să continue. La fel şi la Bucureşti, unde disputa dintre ELCEN şi Muncipalitate (RADET) a ajuns în faţa judecătorilor.
 

Ce urmează pentru CET-uri

 
Indiferent că vorbim de Iaşi, Braşov, Bacău, Constanţa, Suceava sau de Bucureşti, situaţia sistemelor de termoficare este similară, aproape de dezastru. 
 
La Bucureşti, principala problemă o constituie starea reţelei de termoficare. O reţea de aproape 4000 de kilometri de conducte, a doua ca mărime din lume după cea din Moscova, în care peste 80% din conducte datează din anii ‘60-‘70 şi necesită reparaţii majore.
 
În prezent, din cauza gradului major de degradare a reţelei de termoficare, ce poate fi comparată cu o găleată cu fundul spart, presiunea din conducte a scăzut progresiv de la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari şi chiar sub acest nivel.
 
Aşa s-a ajuns ca ELCEN să fie nevoită să pompeze în reţea până la 2.000 de tone de apă de adaos/oră, în condiţiile în care, în 2016, cantitatea nu depăşea 1.200 de tone.
 
Pe fondul degradării conductelor, avariile au devenit din ce în ce mai dese, iar bucureştenii o simt pe pielea lor. Deşi îşi plătesc facturile, mulţi dintre ei au ajuns să se spele cu apă încălzită la aragaz.
 
Necesarul total de investiţii este de peste 3 miliarde de euro numai în Bucureşti (ELCEN/Termoenergetica). Şi în celelalte oraşe din ţară, investiţiile necesare depăşesc, cumulat, peste 7 miliarde de euro.
 
De unde bani? ,,Noile administraţii locale, ce vor fi votate la alegerile locale, vor trebui, de voie de nevoie, să găsească resursele bugetare, să construiască proiectele de finanţare europeană pentru reabilitarea reţelelor şi a punctelor termice’’, spune Florin Dragomir.  
 
În plus, autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru funcţionarea sistemelor, mai ales că, din 2021, subvenţiile la plata energiei termice vor fi eliminate. Decizia ar putea duce la triplarea cheltuielilor de întreţinere, cel puţin în Bucureşti.
 
,,Încă din 2000-2004, Guvernul a avut la dispoziţie studii de impact asupra situaţiei sectorului de producţie a energiei termoelectrice, din perspectivă aderării la UE, cu toate datele concrete, inclusiv cu necesarul investiţional şi strategia de implementare. Oare degringolada centralelor termoelectrice reprezintă modul original al României de transpunere în practică al angajamentelor luate? Tot ce este posibil. Mai degrabă acestea au fost nuci fierbinţi plasate de la guvernare la alta, în stilul clasic românesc. Să sperăm că, după alegeri şi în perspectiva fondurilor uriaşe puse la dispoziţie de UE, vom vedea proiecte concrete de susţinere a sistemului centralizat de termoficare, de salvare a acestui sector vital pentru societate’’, a mai declarat Florin Dragomir.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările