Comisia Europeană va elimina treptat ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Margrethe Vestager, FOTO: EPA-EFE
Margrethe Vestager, FOTO: EPA-EFE

Comisia Europeană va elimina treptat Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19, adoptat la 19 martie 2020 şi modificat ultima dată la 18 noiembrie 2021, care le permite statelor membre să remedieze o perturbare gravă a economiei ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii CE, cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 nu va fi prelungit după data de expirare actuală, şi anume 30 iunie 2022, în cazul majorităţii instrumentelor puse la dispoziţie.

„Planul existent de eliminare treptată şi de tranziţie nu se va modifica, inclusiv posibilitatea ca statele membre să furnizeze măsuri specifice de sprijin pentru investiţii şi solvabilitate până la 31 decembrie 2022 şi, respectiv, 31 decembrie 2023, astfel cum s-a anunţat deja în luna noiembrie a anului trecut.”, informează CE.

În acest context, vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei, a declarat: „Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul acesteia le-a permis statelor membre să ofere în timp util un sprijin specific şi proporţional întreprinderilor aflate în dificultate, menţinând totodată condiţii de concurenţă echitabile pe piaţa unică şi condiţii orizontale aplicabile tuturor.

Datorită Cadrului temporar, statele membre au putut să acţioneze rapid şi eficace pentru a ajuta întreprinderile afectate de criză, asigurându-se totodată că de sprijin beneficiau doar întreprinderile care aveau cu adevărat nevoie de el.”

Conform oficialului european, până în prezent, Comisia a adoptat peste 1 300 de decizii în contextul pandemiei de COVID-19, aprobând aproximativ 950 de măsuri naţionale.

„Conform estimărilor, cuantumul total al ajutoarelor de stat aprobate este de peste 3 mii de miliarde de euro. Toate ajutoarele aprobate până în prezent au fost necesare şi proporţionale. Desigur, cuantumul ajutorului notificat de statele membre şi aprobat de Comisie şi cuantumul ajutorului cheltuit efectiv constituie aspecte distincte. Pe baza datelor furnizate de statele membre, în perioada cuprinsă între jumătatea lunii martie 2020 şi sfârşitul lunii iunie 2021, din cele peste 3 mii de miliarde de euro aprobate pentru ajutoare în perioada respectivă, aproximativ 730 de miliarde EUR au fost cheltuite efectiv.”, a mai transmis Vestager.

Aceasta a precizat că, în prezent, după mai mult de doi ani, se constată în sfârşit o îmbunătăţire generală a situaţiei sanitare din Europa, numărul de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 fiind sub control, iar rata de vaccinare fiind relativ ridicată.

„Odată cu ridicarea treptată a măsurilor restrictive, economia europeană a început să facă primii paşi către redresarea în urma crizei sanitare. În comunicarea sa privind următorii paşi ca răspuns la pandemia de COVID-19, Comisia a arătat că relaxarea normelor este o etapă importantă şi pentru economiile noastre, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să fim în continuare vigilenţi.

Îmbunătăţirea situaţiei economice în contextul relaxării restricţiilor constituie principalul motiv pentru care am decis să nu prelungim, după 30 iunie 2022, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate ca urmare a pandemiei de COVID-19, cu excepţia măsurilor de sprijin pentru investiţii şi solvabilitate, care vor rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022 şi, respectiv, 31 decembrie 2023, astfel cum prevăd deja normele actuale. Aceste două instrumente sunt, într-adevăr, foarte importante pentru relansarea economiei şi atragerea de investiţii private pentru o redresare mai rapidă, mai verde şi mai digitală şi, prin urmare, ar trebui să rămână la dispoziţia statelor membre pentru o perioadă mai lungă decât celelalte măsuri.

Doresc, de asemenea, să subliniez că procesul de eliminare treptată va fi progresiv şi coordonat şi că întreprinderile vizate nu vor rămâne brusc fără sprijinul necesar.

Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 prevede deja o tranziţie flexibilă, în special pentru opţiunile de conversie şi restructurare a instrumentelor de datorie (de exemplu garanţii, împrumuturi, avansuri rambursabile) în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile directe, până la 30 iunie 2023 şi în limitele unor garanţii clar definite. Suntem pregătiţi să le oferim statelor membre toate orientările şi sprijinul de care acestea au nevoie pe durata procesului de eliminare treptată. În fine, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţiile viitoare şi va acţiona din nou rapid, dacă acest lucru va fi necesar.”, a mai transmis sursa citată.

Comisia a adoptat un Cadru temporar de criză

„Deşi cu toţii suntem nerăbdători să lăsăm în urmă această pandemie perturbatoare, suntem, de asemenea, perfect conştienţi de faptul că războiul din Europa umbreşte semnalele pozitive ale redresării.”, a mai precizat Vestager.

„Ucrainenii sunt cei care suferă cel mai mult din cauza războiului de agresiune lipsit de sens şi ilegal declanşat de Rusia împotriva ţării lor. Totodată, acest război provoacă o perturbare a economiei europene şi are un impact grav asupra redresării. Deşi continuăm să ne coordonăm eforturile pentru a sprijini în continuare Ucraina şi poporul ucrainean şi pentru a impune sancţiuni severe Federaţiei Ruse pentru acest război crud şi brutal, acţionăm, de asemenea, pentru a atenua impactul economic al acestei crize geopolitice asupra întreprinderilor şi sectoarelor grav afectate. Fiecare criză este diferită şi necesită instrumente specifice.

Din acest motiv, Comisia a adoptat un Cadru temporar de criză, care le oferă statelor membre setul de instrumente adecvat pentru a face faţă consecinţelor actualei crize geopolitice, asigurându-se că întreprinderile şi sectoarele grav afectate beneficiază de nivelul adecvat de sprijin.

Acest cadru va fi în vigoare până la 31 decembrie 2022, iar Comisia va evalua, înainte de această dată, dacă este necesară prelungirea sa, examinând totodată cu regularitate conţinutul său şi domeniul său de aplicare, în lumina evoluţiilor privind pieţele energiei, alte pieţe ale factorilor de producţie şi situaţia economică generală.

În plus, normele în vigoare ale UE privind ajutoarele de stat, prevăd multe alte posibilităţi care se află în mod constant la dispoziţia statelor membre, cum ar fi măsurile de compensare a întreprinderilor pentru daunele suferite în mod direct ca urmare a unor circumstanţe excepţionale sau măsurile menite să ajute întreprinderile care se confruntă cu deficite de lichidităţi şi care au nevoie de urgenţă de ajutoare pentru salvare.”, a mai adăugat oficialul european.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite