Bugetul UE: Comisia publică orientări privind mecanismul de condiţionalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, orientări privind regimul general de condiţionalitate, care vizează protejarea bugetului UE împotriva încălcărilor principiilor statului de drept.

Potrivit datelor transmise de Executivul comunitar, orientările explică în detaliu cum va aplica Comisia regulamentul, inclusiv modul în care vor fi protejate drepturile destinatarilor finali şi ale beneficiarilor de fonduri ale UE.

„Statul de drept este liantul Uniunii şi fundamentul unităţii noastre. Eforturile noastre pentru a-l apăra nu vor

conteni. Orientările de astăzi vor oferi mai multă claritate, pe măsură ce Comisia continuă să abordeze toate încălcările principiilor statului de drept legate de bugetul UE. Pentru că trebuie să ne asigurăm că fiecare euro, fiecare cent este cheltuit corect, în scopurile prevăzute şi cu respectarea principiilor statului de drept.”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La rândul său, comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul şi administraţia, a transmis: „Nu putem face concesii atunci când sunt în joc interesele financiare ale Uniunii şi valorile sale fundamentale. Odată cu adoptarea Regulamentului privind condiţionalitatea avem un nou instrument în „trusa noastră de unelte”, într-un moment în care gestionăm cel mai mare buget al UE din istorie. Atunci când se vor întruni condiţiile pe care le prevede regulamentul, vom acţiona cu hotărâre.”

Orientările explică în detaliu modul în care va fi aplicat regulamentul, în special:

- condiţiile de adoptare a măsurilor, inclusiv ceea ce ar putea constitui încălcări relevante ale principiilor statului de drept şi modul în care se va evalua dacă aceste încălcări afectează sau riscă să afecteze interesele financiare ale UE într-un mod suficient de direct;

- complementaritatea dintre Regulamentul privind condiţionalitatea şi alte instrumente de protejare a bugetului UE, inclusiv normele financiare ale UE şi normele sectoriale. Printre acestea se numără normele privind fondurile care fac obiectul gestiunii partajate (de exemplu, politica de coeziune şi politica agricolă comună) şi cele privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă, elementul central al NextGenerationEU;

- necesitatea ca măsurile propuse să fie proporţionale, adecvate şi necesare pentru abordarea problemelor în cauză;

- etapele care trebuie urmate înainte de a propune luarea acestor măsuri, inclusiv sursele de informaţii pe care Comisia le va consulta, rolul plângerilor, contactele cu statele membre: procedurile de adoptare şi de ridicare a măsurilor;

- necesitatea de a proteja drepturile destinatarilor sau ale beneficiarilor finali de fonduri ale UE, având în vedere faptul că ţările UE ar trebui să continue să efectueze plăţi în cadrul programelor sau al fondurilor UE în toate circumstanţele.

Regulamentul privind un regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii asigură protecţia bugetului UE în cazurile în care încălcări ale principiilor statului de drept afectează sau riscă să afecteze grav buna gestiune financiară a acestuia sau protecţia intereselor financiare ale UE într-un mod suficient de direct. 

Acesta se aplică din ianuarie 2021. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite